Student aparent obisnuit, ce urmeaza cursurile Universitatii Politehnice din Bucuresti si se pregateste pentru a deveni inginer, Mihai Gavrilescu a descifrat pana la cei 21 de ani ai sai o mare parte din tainele unei forme de arta neconventionala: iluzionismul. A „vandut” iluzii mai intai familiei si prietenilor, pentru ca mai apoi sa uimeasca un public neincrezator si in mintea caruia staruie mereu intrebarea: „Cum este posibil asa ceva?”
„Iluzionistul-un sarlatan care face niste vraji pe care nu le pricepem inca”
Michelangelo, cum il stiu apropiatii pe Mihai, a mostenit pasiunea pentru magie din familie, la 5 ani vazand primul truc de iluzionism executat de bunicul sau: „Imi amintesc ca bunicul incerca sa ma cuminteasca, atunci cand faceam nazdravanii. Ma uimea atat de tare incat stateam ore in sir si il priveam” povesteste tanarul. Au urmat doi ani in care copilul a stat alaturi de bunic pentru a capata deprinderile unei meserii ce nu se invata, ci se fura. Moartea bunicului a insemnat pentru micutul magician renuntarea pentru o vreme la „jocul de-a magia”. „M-am reapucat mai tarziu, undeva pe la 10 ani cand stiam sa citesc si am devenit autodidact. Am invatat din carti la inceput, carti special scrise pentru o astfel de practica”, adauga Mihai. Cartile nu reuseau insa a suplini lipsa unui profesor, care sa-I arate copilului cum ar arata puse in practica sutele de pagini de teorie. „A venit vremea casetelor video si atunci urmaream de sute de ori un truc magic al celebrului Copperfield ca sa-mi dau seama cum a fost facut”, povesteste tanarul gesticuland. „Aveam un model in minte si eram sigur ca-mi gasisem meseria pe care sa o urmez toata viata. De fapt, am facut tot ce am putut sa o transform intr-o profesie”.
Familia i-a fost alaturi pana la un punct, chiar sprijinindu-l, insa nu a fost suficient. „In Romania m-am lovit de multe usi inchise. Am sustinut la inceput reprezentatii prin cluburi, dar nu exista nici macar o farama de apreciere pentru aceasta arta”. Cauta motivele pentru care magia nu ii bucura pe romani asa cum se intampla in strainatate, cand sute de mii de oameni se aduna in sali pentru a vedea un numar de iluzionism. Se gandeste ca poate arta iluziilor este la inceput in Romania, dar dincolo de o simpla presupunere se afla certitudinea tanarului: „Fiind un popor neincrezator, majoritatea considera magia o sarlatanie sau chiar o practica oculta. Ce este considerat iluzionistul?”, se intreaba Mihai, zambind. „Ei bine, iluzionistul este stiut ca fiind un sarlatan care face niste vraji pe care nu le pricepem inca”. Publicul ce asista la un numar de magie nu stie la ce sa se intample si are reactii diverse. „Pot sa spun ca femeile sunt mai receptive la un truc de iluzionism, si asta pentru ca au instinctul matern care le permite sa se intoarca mai usor la inocenta si copilarie si sa accepte magia ca pe un miracol, o forma de arta, si nu sa caute explicatii logice”. De cealalata parte se afla barbatii, neincrezatori in trucuri, care dezvolta adevarate obsesii si vor sa si le explice.”Sa stii ca unii pot deveni chiar agresivi si dupa un spectacol vin si te trag de maneca sa le explici cum ai facut trucul, iar cand le spui ca secretul niciodata nu se dezvaluie au adevarate iesiri nervoase”.
In „lumea trucurilor”, Mihai a descoperit si partea neplacuta a meseriei de magician. Lipsei de apreciere din partea publicului i se adauga neincrederea celor ce angajeaza iluzionistul si costurile ridicate ale recuzitei. Pretul cartilor, cutiilor magice, sforilor si altor obiecte necesare depasesc uneori cu mult valoarea unui salariu minim pe economie, iar cu rasplata primita pentru un numar de magie tanarul iluzionist nu-si poate nici macar innoi recuzita. Cand familia a vazut ca magia nu este nici apreciata, nici platita pe masura muncii, l-a indrumat si chiar obligat, dupa cum povesteste, sa urmeze o profesie mai practica si, astfel, a ajuns studentul Facultatii de Electronica si Telecomunicatii din Bucuresti. Acesta a fost momentul in care, pentru prima data, iluzionismul a fost lasat pe planul doi. „Poate ca din motive care nu tin neaparat de mine prioritatile mele s-au schimbat, iar iluzionismul a devenit un hobby pentru mine, dar ramane fara doar si poate singurul lucru care ma implineste”.
„Prima lectie pe care o inveti in iluzionism este sa nu-ti fie frica de esec”
Hobby sau meserie, iluzionismul nu se poate face fara exercitiu. Se munceste ore in sir pentru un truc aparent banal.„De obicei, exersez singur, acasa, in fata oglinzii, in diferite unghiuri. Si spun singur pentru ca nu e bine a fie cineva prin preajma ca sa deconspire secretul pe care incerci sa-l exersezi, decat daca acea persoana este tot un iluzionist”, explica Mihai, privind pachetul de carti de pe masa. Apoi, cand iluzionistul se simte suficient de pregatit, urca pe scena in fata unui public necunoscut si incearca sa-l uimeasca prin realizarea imposibilului. In spatele unui numar de magie, timpul petrecut antrenandu-te isi pierde noima: „Timpul necesar pentru a invata un truc depinde de dificultatea lui. Sunt trucuri de nivel scazut ce pot fi invatate in 2-3 ore de antrenament. Trucurile de nivel mediu necesita 40-50 de ore, iar pentru cele de nivel ridicat sunt necesare cateva luni”. Numarul orelor de exercitiu scade in timp ce capeti experienta. „Eu acum am ajuns la un stadiu in care pot invata ceva mai repede decat o faceam cand eram la inceputul „carierei”.
In pofida orelor petrecute in fata oglinzii pentru invatarea unui truc, se intampla deseori ca incercarea de a transforma orice intr-o mica minune sa esueze: „Sunt foarte multe trucuri care nu mi-au iesit. Mai ales la inceputul „carierei”. Practic prima lectie pe care o inveti in iluzionism este sa nu-ti fie frica de esec. Orice mica greseala sau neconcordanta cu tiparul pe care il prestabilisei poate duce la un esec.” spune Mihai, dupa care se opreste, ma priveste atent si spune: „Stii de cate ori am fost demoralizat? Nu-ti poti inchipui!”. Pentru ca lucreaza cu necunoscutul, a mai invatat o lectie: sa-si mascheze greselile, astfel incat sa para ca „asa a trebuit sa iasa”.
Tanarul cunoaste perceptia celorlalti asupra iluzionistului, considerat „supraomul” sau „cel care lucreaza cu diavolul”, dar in realitate magicianul stie sa imbine foarte bine fizica si psihologia, deci nici vorba de puteri supranaturale. ”Daca am avea puteri paranormale oricum nu ne-ar crede nimeni”, spune tanarul razand zgomotos. „Multi iluzionisti au incercat sa demonstreze, repet, ca nu exista oameni cu puteri paranormale, asa cum a facut si Houdini”. Tagma iluzionistilor s-a declarat impotriva asa-zisilor paranormali. „Diferenta dintre noi si ei este ca noi, iluzionistii, expunem efecte artistice si recunoastem ca sunt iluzii, in timp ce ei se joaca cu mintea, gandurile si chiar sufletul oamenilor”, explica tanarul iluzionist.
In magie nu se pot crea efecte impresionante fara manipularea creierului. „Doar o parte dintre iluzionisti pot controla mintea spectactorului si se numeste iluzionism psihologic. Si eu practic asta, dar nu pot controla orice minte, iar tehnicile de NPL (Neuro Programming Language) si hipnoza nu se aplica oricui, astfel ca doar 50% din persoanele pe care incerc sa le „controlez” sunt intr-adevar controlate”. Se pare, dupa spusele tanarului, ca usor de hipnotizat sunt oamenii care poarta ochelari, cei foarte dotati intelectual sau cei foarte slab dotati intelectual.
„Iluzionistul controleaza simturile oamenilor, vaz, auz, miros si se cam opreste aici, caci spre deosebire de alte forme de iluzionism, mentalismul este de departe cea mai grea dintre ele, intrucat practica nu se poate face decat in prezenta unei alte persoane”. Tine sa ma asigure ca nu ma aflu sub hipnoza si imi arata, dupa cum mi-a promis, un truc simplu, cu cartile aflate tot timpul pe masa. Ghiceste cartea pe care mi-am ales-o din pachet, imi urmareste reactiile si, anticipandu-mi intrebarea, imi spune: „Secretul nu se divulga niciodata.”
DE LA RELIGIE, LA ACADEMIA DE MAGIE
Iluzionismul, „a doua cea mai veche meserie” a fost folosita la inceputuri pentru a intari credintele religioase. Treptat a evoluat, ajungind o forma de entertainment. Iluzionismul a dat nume celebre precum David Copperfield, Harry Houdini, David Blaine ori Chris Angel. Fiecare a adus ceva nou in iluzionism, ridicandu-l la rang de arta. De fapt, iluzionismul este o combinatie intre psihologie, analiza si tehnica.
Chiar si trucurile de magie care par imposibile au explicatii simple ce tin de tehnica. Recuzita alcatuita din cutii speciale, carti de joc, sfori, sabii sau cutite pare autentica, dar aceasta nu pot fi achizitionata decat de la magazine speciale. Pentru trucurile mai dificile, sunt amplasate in podea ori tavan diverse dispozitive. Pentru a veni in intampinarea celor ce vor sa urmeze o cariera in iluzionism, s-a deschis si in Romania o Academie de Magie. La finalul cursurilor, absolventii vor primi o diploma de magician si vor putea participa la spectacolele Teatrului de Magie.
Raluca Borceanu
Niciun comentariu