A devenit deja un fel de tradiție. O dată pe lună, fără să-mi propun neapărat, urc în 19 din Podul Roș. E un traseu cunoscut. Știu drumul pe de rost, ca o melodie pe care n-ai mai ascultat-o de mult, dar pe care încă o poți fredona fără să greșești.

Cobor la capăt, trag aer în piept și intru în labirint. Acesta e locul în care las cam 200 de lei și o parte din autocontrol, fără să știu prea clar de ce. N-am listă, n-am plan, dar mereu ies cu orice la care nici măcar nu m-aș fi gîndit de acasă că am nevoie.

Am intrat doar pentru o gumă. Pe cuvînt. Nici măcar n-aveam nevoie de ea. Dar mă simțeam tristă. Și unde mergi cînd ești tristă și nu vrei să dai explicații? La JUMBO. Acolo unde nimeni nu te judecă dacă îți cumperi o pernuță în formă de brocoli, un calendar cu pisici grase sau o pătură care luminează la întuneric. De la primele rafturi te ia cu amnezie: uiți de fapt de ce ai venit aici.

Și nu e vorba doar de Jumbo. E vorba de toate locurile acelea în care intri fără să știi ce cauți. Mall-uri, magazine de decorațiuni, tarabe cu tot felul de lucruri. Te plimbi printre rafturi ca printr-o lume paralelă, în care totul e colorat, util-irelevant și, mai ales, posibil. Ajungi să te întrebi, sincer, dacă nu cumva ai nevoie de un set de șervețele decorative cu brăduți… în mai. Sau de un dosar roz cu sclipici pentru „documente importante”, pe care nu le-ai tipărit niciodată, plus o cană mare, inscripționată cu „Coffee is my the answer”, deși tu bei doar ceai.

De fapt, nu obiectul e important, ci ce proiectezi asupra lui: promisiunea unei vieți mai bine aranjate, a unei mese festive care nu să aibă loc, a unei versiuni din tine care, în teorie, gătește biscuiți în formă de dinozaur. Cumperi, plătești, te întorci acasă. Pui pungile într-un colț și revii la cine erai înainte. Uneori nici nu le deschizi în aceeași zi. Alteori le uiți de tot. Dar ceva în tine se liniștește temporar. Ai bifat, fără să știi, o nevoie de care poate nu era a ta. Poate era doar indusă de un raft frumos luminat.

Magazinul fizic și aspectul vizual al produselor influențează cumpărăturile impulsive în proporție de aproape 80%. Jumbo nu vinde lucruri. Vinde posibilități. Iluzii. Bucățele de personalitate ambalate frumos. De fapt, acolo intri să-ți cumperi o versiune mai bună a ta. Una mai organizată, mai jucăușă, mai fericită, mai diferită.

Și totuși… vei reveni. Pentru că aceste magazine cu „prea mult” au devenit un ritual, o terapie colectivă. Un colț de lume în care nu contează dacă ai nevoie de ceva – ci doar dacă acel ceva îți zîmbește de pe raft. Și toate acestea doar ca să simțim că sîntem „în pas” cu trendul, cu lumea, cu ceilalți.

Dar cînd totul e frumos și inutil, poate că singurul lucru de care avem cu adevărat nevoie e o pauză. Un coș gol. Sau măcar curaj să ieșim din Jumbo fără să luăm nimic.

Dar cine reușește asta, e deja campion mondial la voință.

Sursă foto: www.pixabay.com