Nordul uitat al Republicii Moldova

În satul Țaul, ascuns printre dealurile nordului moldovenesc, se află un conac ale cărui ziduri încă mai poartă urmele unui început promițător. Conacul Pommer a fost construit la începutul secolului XX și face parte din cel mai mare parc dendrologic din Republica Moldova. A fost, cîndva, locuit, îngrijit și admirat. Astăzi, clădirea este în stare de degradare, iar parcul își pierde, treptat, conturul inițial. Acest documentar pornește de la o clădire și caută, pas cu pas, firele unei povești care traversează granițe, generații și regimuri.

Parcul dendrologic Țaul și Conacul Pommer reprezintă nu doar un monument natural și arhitectural, ci și o veritabilă fereastră către istoria complicată a Basarabiei, care a trecut prin perioade de dominație rusă, perioade sovietice și transformări post-sovietice. Aceste locuri au fost martorii unor evenimente istorice semnificative, inclusiv al ocupațiilor și al schimbărilor politice din perioada interbelică și postbelică. Azi, ele sînt încluse în proiecte de reabilitare, care vizează protejarea și conservarea lor ca părți esențiale ale patrimoniului cultural al regiunii.

Satul Țaul se află în nordul Republicii Moldova, în raionul Dondușeni, la 6 kilometri de centrul raional și la 200 km de Chișinău, fiind situat aproape de drumul regional R12, care leagă Bălți de Otaci. Țaul a făcut parte inițial din județul Hotin și, mai tîrziu, din județul Soroca, regiune cu legături strînse cu Ucraina.

Un parc care trezește curiozitatea trecătorilor

Cînd intri în parc, pășești mai întîi pe o alee lată, pietruită, renovată acum cîțiva ani. Felinarele veghează aleea pe timp de seară. În stînga, la doar cîțiva pași, se află clădirea primăriei. Pe băncile de lemn de la marginea aleii se așază, zi de zi, bătrînii satului, la povești. Copiii se joacă, fug, se opresc, aleargă din nou. De-o parte și de alta, te înconjoară copacii. Primăvara, mirosul crud al frunzelor îți intră în suflet, iar toamna, frunzele galbene și ruginii se aștern ca un covor foșnitor sub tălpi. Aerul e mereu curat. Păsările ciripesc, iar uneori liniștea e spartă doar de rîsetele copiilor.

În stînga se ridică Palatul Culturii, o clădire cu o arhitectură sobră, care păstrează ceva din spiritul vremurilor de odinioară. În dreapta, o poartă mare, din fier forja îți deschide intrarea spre inima parcului. De acolo, privirea se duce, inevitabil, spre conac.

Andrei Pommer, bancherul din Sankt-Petersburg

Istoria Parcului Țaul nu poate fi spusă fără a aminti de familia Pommer, nume sonor în cercurile financiar-bancare ale Sankt Petersburgului și în rîndul boierimii basarabene.

La sfîrșitul secolului al XIX-lea, pămînturile din această zonă aparțineau unui austriac pe nume Butman de Katzman. Într-un context politic instabil, acesta a fost nevoit să părăsească regiunea. Administrația moșiilor a fost preluată de ginerele său, Evghenii fon Vasilco, care avea dreptul de a le vinde. Așa a ajuns o parte considerabilă a moșiei în mîinile lui Andrei Pommer, un bancher de origine franceză, născut în 1851, la Odessa, și stabilit la Sankt-Petersburg. Nu era un om oarecare: ocupă funcția de casier la Banca Națională a Rusiei și avea autoritatea de a semna bancnotele de 10, 100 și chiar 100.000 de ruble. Avea o poziție, o reputație și o avere care îi permiteau să viseze departe.

La Sankt-Petersburg, Pommer a cunoscut-o pe Alexandra Ivanovna Bogdan, o tînără originară din Cuhureștii de Sus, județul Soroca. Cei doi s-au căsătorit în 1881. După căsătorie, Pommer a investit într-o casă elegantă pe malul Nevei, în inima capitalei ruse. Acolo, printre elitele vremii, prindea contur o nouă modă: parcurile dendrologice private. Prietenii lui îl încurajau să-și creeze propriul refugiu natural. Și așa, gîndul unei grădini boierești a început să prindă rădăcini.

În anul 1967, în Chișinău, apărea lucrare de referință Парки Молдавии , semnată de cercetătorul PV Леонтьев, (Leontiev, în trad., n.r.), o monografie care trece în revistă principalele parcuri din Republica Moldova. Din peste 300 de pagini ale volumului, nu mai puțin de 30 sînt dedicate parcului și conacului boieresc din satul Țaul — un semn al valorii deosebite peisagistice și arhitecturale a acestui ansamblu.

În descrierea structurii teritoriale, Leontiev nota că terenul parcului și al zonelor adiacente este format, în principal, din versanți și fundul unei văi orientate de la nord la sud, cu cîteva ramificații laterale. Doar colțul de nord-est al parcului se află pe un platou interfluvial – cel mai uscat punct al zonei, locul ales pentru ridicarea reședinței boierești și a anexelor gospodărești. Poziționarea dominantă a conacului nu a fost întîmplătoare: ea oferă perspective largi, panoramice, către cele mai pitorești direcții.

Pentru realizarea parcului dendrologic de la Țaul, Andrei Pommer a apelat la un specialist de prestigiu: Ivan Vasilievici Vladislavskii Padalco. Născut la Chișinău și stabilit ulterior la Odesa, Padalco era deja cunoscut în întreaga regiune pentru lucrările sale remarcabile în domeniul peisagisticii. Numele lui era asociat cu parcul „Veseolîe Bukovenki” din satul Ivanovka, regiunea Kirovograd, unul dintre cele mai mari parcuri din Ucraina la acea vreme. Experiența și reputația sa europeană îl recomandau drept omul potrivit pentru un astfel de proiect ambițios.

Satul Țaul, care număra în acea perioadă aproximativ 4.000 de locuitori, urma să devină cunoscut în întreaga regiune datorită acestei inițiative. După ce a vizitat terenul pus în vînzare, Padalco a semnat, pe 11 aprilie 1900, contractul de achiziție pentru o suprafață de 250 de hectare. Dintre acestea, 66,6 hectare aveau să fie rezervate pentru parc, iar 20 de hectare, pentru o pepinieră.

Tot în anul 1900 a început și construcția conacului familiei Pommer. Finalizat în 1912, edificiul impresiona prin stilul său eclectic: o combinație între arhitectura rusească a epocii imperiale, elemente victoriene și influențe brîncovenești. În jurul conacului au fost ridicate și alte clădiri: un hotel, o casă pentru muncitori, o baie, o locuință pentru specialiști în agricultură și pomicultură, dar și un grajd. În imediată apropiere, trei case de oaspeți, de dimensiuni diferite, erau pregătite să primească vizitatori. Ulterior, aceste clădiri au fost transformate în hoteluri pentru oficialități și invitați de rang înalt, care obișnuiau să se odihnească aici. Printre aceștia se numără liderul sovietic Mihail Gorbaciov, cunoscuta interpretă Editha Pieha și numeroși artiști celebri ai estradei moldovenești.

,,Cînd vorbim de Parcul Țaul, nu putem să nu amintim de conacul lui Pommer; vrei, nu vrei, te gîndești la parc și la conacul ce îl domină. Oricine aude că vii de la Țaul te întreabă imediat dacă mai este parcul. Îi răspunzi că mai este și uite că te duce gîndul la cel care l-a creat și la faptul că a ales să se oprească anume în satul nostru, care, după cum se știe, nu este chiar în calea tuturor drumurilor’’, scria Alexandru Grama, locuitor al satului Țaul, în cartea Fîntîna babei Ileana.

Perioada sovietică

Intrarea în perioada sovietică a adus schimbări profunde ansamblului arhitectural din Țaul. La începutul anilor 1960, în apropierea parcului, au fost construite clădiri noi destinate locuirii și studiilor, parte a Tehnicumului Agricol de atunci, instituție care astăzi poartă numele de Centrul de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole din Țaul. În această perioadă, complexul conacului a suferit multiple transformări. Edificiul principal a fost modificat, iar numeroase anexe și elemente arhitecturale originale din parc au fost demolate sau înlocuite. Cu toate acestea, ansamblul de la Țaul rămîne, pînă în prezent, cel mai bine conservat dintre conacele construite la începutul secolului XX pe teritoriul Republicii Moldova.

O pagină importantă din istoria locală a fost scrisă la 25 martie 1944, în contextul Operațiunii Korsuni Șevcenkovskii, cînd nordul Moldovei, inclusiv satul Țaul, a fost eliberat și apoi reocupat. Istoria proprietarilor conacului se leagă direct de aceste evenimente. După moartea lui Andrei Pommer, în 1912, moșia a trecut în grija fiului său, Vladimir Pommer. Acesta a părăsit Basarabia în timpul retragerii armatei române și s-a stabilit la București, unde a trăit pînă în 1977. Neavînd moștenitori, conacul nu a fost revendicat niciodată. În 1961, în localitate s-a format un colhoz, care, doar doi ani mai tîrziu, a fost reorganizat în sovhoz, o unitate agricolă cu statut de instituție de învățămînt. Sovhozul din Țaul avea să devină una dintre cele mai prospere gospodării agricole din Moldova sovietică. Aici se experimentau tehnologii moderne, iar activitatea se desfășura cu o eficiență rar întîlnită în alte regiuni.

După destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, sovhozul a fost reorganizat sub denumirea de Colegiul Agricol din Țaul. În acea perioadă, a început procesul de privatizare, iar localnicii au început să ia terenurile în posesia lor. După retragerea lui Vladimir Pommer în Romînia și ordonarea distrugerii conacului, au fost demolate doar două aripi ale acestuia, din cauza unor ordine impuse de autoritățile ruse.

După decenii de glorie și dezvoltare, Parcul Dendrologic din Țaul a început să se confrunte cu provocările unei realități economice dificile. Criza economico-socială prelungită, care a marcat Republica Moldova în ultimele decenii, și-a lăsat amprenta adîncă asupra localității și, mai ales, asupra parcului. Astăzi, clădirile istorice se află într-o stare avansată de degradare, iar colecția de plante este în mare parte neîngrijită.

Planul de reabilitare

În 2003, clădirea conacului a fost abandonată și a degradat treptat. Pînă în 2013, aceasta a fost sub administrarea Grădinii Botanice, iar din 2013 a trecut în posesia primăriei satului Țaul.

Conform Legii Nr. LP167/2013 din 5 iulie 2013, denumirea „Grădina Botanică (Institut) a Academiei de Științe a Moldovei” a fost înlocuită cu „Primăria satului Țaul”, iar în baza Hotărîrii de Guvern nr. 520 din 2 iulie 2014, dreptul de administrare asupra monumentului de arhitectură peisageră „Parcul din satul Țaul” a fost transmis oficial administrației locale.

Astfel, cu sprijinul instituțiilor de stat și al unor firme de proiectare, precum și Rural Proiect, autoritățile locale au demarat un amplu proces de reabilitare a parcului.

Proiectul de reabilitare a fost gîndit în trei etape clare. Prima, finalizată în 2013, a constat în restaurarea gardului istoric ce înconjoară parcul — o măsură menită să delimiteze și să protejeze zona. A urmat, în 2014, cea de-a doua etapă: restaurarea clădirii fostei școli boierești. Clădirea, un simbol arhitectural al începutului de secol XX, a fost transformată într-un spațiu administrativ modern și găzduiește astăzi primăria satului Țaul.

Din păcate, visul unei restaurări complete s-a oprit aici. A treia etapă, care ar fi trebuit să vizeze reabilitarea conacului și revitalizarea completă a parcului dendrologic, nu a mai fost realizată. Lipsa fondurilor, dar și anumite modificări legislative survenite între timp au împiedicat continuarea lucrărilor. Astfel, în ciuda începutului promițător, proiectul a rămas suspendat, iar o mare parte din patrimoniul istoric și natural al satului continuă să se degradeze.

,,Avînd în vedere situația economică precară a Republicii Moldova și conștienți de incapacitatea și indiferența autorităților statului de a redresa situația din Parcul Dendrologic Țaul, se solicită sprijinul misiunilor diplomatice străine acreditate în Republica Moldova pentru a ajuta la îmbunătățirea stării deplorabile a parcului. În prezent, a fost inițiat un nou proiect, iar prima etapă a fost deja cîștigată. Cu toate acestea, există riscuri ca proiectul să nu primească finanțare completă din cauza instabilității politice interne și externe. Noi sperăm să obținem un grant pentru a continua lucrările de reabilitare, însă procesul este îngreunat de incertitudinile economice și politice actuale”, a subliniat Andronie Mitrica, primarul satului Țaul.

În ciuda schimbărilor politice și sociale majore prin care a trecut Republica Moldova, Parcul Țaul și Conacul Pommer au rămas martori ai unei epoci trecute, dar și simboluri ale unui patrimoniu natural și cultural deosebit. Parcul și conacul sînt exemple despre cum natura și arhitectura pot coexista în armonie și cum patrimoniul cultural poate influența dezvoltarea unei comunități.