În Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial din Iași avut loc joi, 15 mai, conferința inaugurală a celei de-a XII-a ediții a Simpozionului „Dumitru Stăniloae”. Invitatul special al evenimentului a fost pr. prof. dr. John Behr, teolog ortodox și profesor la Universitatea din Aberdeen, Regatul Unit. Conferința a fost moderată de conf. univ. dr. Iulian-Constantin Damian, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.

Conferința a început cu intonarea imnului pascal „Hristos a Înviat”, atît de către invitați, cît și de cei din public, moment care a conferit evenimentului un aer solemn și profund spiritual. Conf. univ. dr. Iulian-Constantin Damian a subliniat importanța acestei manifestări academice dedicate memoriei și operei Părintelui Dumitru Stăniloae. În cuvîntul său introductiv, moderatorul a menționat și lansarea, în aprilie 2025, a celei mai recente cărți a părintelui John Behr, În conformitate cu Scripturile: forma teologiei creștine. Introducerea a continuat cu prezentarea temei propuse de invitat pentru această conferință: „Părintele Dumitru Stăniloae, printre Sfinții Părinți”, punînd în lumină rolul fundamental al teologului român în înțelegerea și formarea gîndirii patristice contemporane. „Întotdeauna un nou episod din viața Sfîntului Stăniloae va ieși la lumină și va cere prețuire”, a subliniat moderatorul, evocînd actualitatea teologiei acestuia.

Întîlnirea dintre teologia ortodoxă tradițională și perspectivele contemporane

Pr. prof. dr. John Behr și-a început discursul într-o notă de umor care a destins atmosfera: „Cred că microfonul acesta este prea înalt”, făcînd referire la înălțimea stativului, fapt ce a stîrnit zîmbete în sală.

Prelegerea, care a durat pînă la ora 10:10, a oferit o incursiune profundă în gîndirea teologică a Părintelui Dumitru Stăniloae, concentrîndu-se pe lucrarea sa fundamentală Teologia Dogmatică Ortodoxă. Behr a vorbit despre temele esențiale din opera acestuia: creația, dăruirea, crucea, dragostea, teme care reflectă dimensiunea teologică și existențială a scrierilor sale. „Potrivit credinței creștine, lumea a fost creată de Dumnezeu ca un dar pentru oameni”, a citat Behr din lucrarea teologului român, subliniind viziunea profund spirituală a creației.

În evaluarea sa, pr. John Behr a menționat că „Volumul operei sale publicate îl depășește cu mult pe cel al oricărui teolog ortodox din acea perioadă”, recunoscînd amploarea și impactul lucrării Părintelui Dumitru Stăniloae.

Dialogul teologic și recunoașterea academică – sesiunea de întrebări și distincția Doctor Honoris Causa

La finalul discursului, a urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri. Conf. dr. Iulian-Constantin Damian a deschis discuția cu întrebarea: „Cînd un traducător dintre Sfinții Părinți nu devine un «trădător» al acestora?”. Behr a răspuns cu umor și finețe: „Cred că dacă fiecare traducător este un trădător, atunci fiecare cititor este un trădător.” A adăugat apoi o reflecție pertinentă: „Traducerea unui text este un exercițiu atît de lung încît îți permite să înțelegi cum gîndește autorul (…) Trebuie să formulezi cu un limbaj contemporan, ceea ce te ajută să comunici gîndurile autorului.”

O altă întrebare a venit din partea publicului: „Există o perspectivă critică asupra scrierilor lui Dumitru Stăniloae?”. Răspunsul lui Behr a fost echilibrat și încurajator: „Nu vreau să critic sau să neg valoarea scrierilor din trecut, dar timpul ne face să avem o altă perspectivă. Asta nu reduce importanța, ba chiar le crește valoarea. Trebuie să continuăm ceea ce au făcut alții, nu să repetăm ceea ce au spus.”

La întrebarea „Ce înseamnă pentru dumneavoastră Părintele Stăniloae?”, invitatul a subliniat importanța acestuia ca model de teolog-părinte, formator al gîndirii ortodoxe moderne și o punte vie între tradiția patristică și teologia contemporană.

La finalul conferinței, participanții au putut vizita standul organizat de Editura Doxologia, unde se aflau cărțile autorului, volumul recent lansat. Încheierea evenimentului a fost marcată de o sesiune de autografe susținută de John Behr, moment de apropiere între autor și publicul său.

Cu o zi înainte, pe 14 mai, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a organizat, în Aula Magna „Mihai Eminescu”, ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa părintelui John Behr, în semn de recunoaștere a contribuției sale la teologia ortodoxă contemporană.

Simpozionul Internațional „Dumitru Stăniloaie” a fost inițiat acum 12 ani și este organizat anual, fiind considerat un reper în peisajul academic și teologic românesc și internațional.