Miercuri, 25 noiembrie, a avut loc dezbatarea on-line „LegalTech Talks”, organizată de ELSA Iași și ELSA Suceava, cu ocazia ELSA Day. La discuții au participat prof. univ. dr. Aurora Ciucă, de la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, și lect. univ. dr. Alina Gentimir, de la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, dar și numeroși membri ELSA, studenți de la cele două facultăți de drept, din Iași și din Suceava, precum și alți studenți interesați de tema inteligenței artificiale în conflict cu drepturile omului.

Prof. univ. dr. Aurora Ciucă a deschis conferința definind conceptul de inteligență artificială și referindu-se la bioetică: „Știința nu este un scop în sine, ci trebuie să servească scopurilor omului, iar pe de altă parte, omul nu trebuie redus la instrument în beneficiul științei”.

Despre recunoașterea facială și despre colectarea datelor biometrice, lect. univ. dr. Alina Gentimir a spus că „scopurile care sînt stabilite de autorități pentru a introduce o astfel de tehnologie în viața de zi cu zi a comunităților sînt organizate în funcție de un obiectiv general, respectiv identificarea indivizilor”. Ulterior, participanții au putut urmări un scurt videoclip despre dispozitivele de inteligență artificială din China, care își monitorizează elevii la un nivel care generează probleme etice și juridice. Astfel, elevii din China poartă uniforme cu un microcip încorporat, care le urmărește locația și în timpul unor anumite ore sau chiar teste, aceștia își pun pe frunte un dispozitiv cu electrozi, care le măsoară capacitatea de concentrare la acel moment. Datele sînt transmise direct pe calculatorul profesorului și pe telefoanele părinților. Aceste practici depășesc niște bariere cînd vine vorba de drepturile elevului, dar părinții par să fie de acord.

Prof. univ. dr. Aurora Ciucă a subliniat că, dacă oamenii sunt monitorizați si influențați sub pretextul frumuseții, al sănătății, al prelungirii vieții și al ușurării vieții de zi cu zi, se transformă în ceva care se apropie de mașină. „Se creează o prăpastie între omul biologic și cyborgi, între omul care ajunge să fie judecat de un robot și omul care este judecat de un alt om. Și aici poate apărea discriminarea”, a apreciat aceasta.

În final, participanții au adresat speakerilor întrebările lor pe tema discutată, punînd problema unui viitor în care oamenilor nu li se va mai putea garanta dreptul la un proces echitabil. Vorbitorii au evidențiat discrepanțele și chiar conflictele care s-ar crea între statele care implementează roboți în rolul de judecători și statele care păstrează omul pe post de judecător și robotul doar pe post de asistent în acest domeniu.

„LegalTech Talks” face parte din programul dedicat ELSA Day, care se sărbătorește în fiecare an, pe 25 noiembrie. În prezent, evenimentul a ajuns la a IX-a ediție.

Asociaţia Europeană a Studenţilor la Drept (ELSA) a fost fondată pe 4 mai 1981, la Viena, de către un grup de studenţi din Polonia, Austria, Ungaria şi Germania, pentru promovarea legăturilor internaţionale şi a înţelegerii reciproce între studenţii la drept. ELSA România este singura asociaţie a studenţilor la drept care activează la nivel naţional, reunind aproximativ 1.000 de membri . Aceasta a luat fiinţă în 1990, iar în 1993 a devenit membru cu drepturi depline al ELSA Internaţional.