Adelin Petrisor: „Institutiile media romanesti nu sunt sunt mai breze decat tara”

Pentru Adelin Petrisor, jurnalismul de razboi inseamna meseria lui, iar atunci cand isi face meseria considera cei mai importanti oamenii si povestile lor. Jurnalistul spune ca sensibilitatea fiecarui corespondent face ca materialele transmise de pe front sa fie diferite. E credincios si asta l-a ajutat sa treaca peste momente grele.Despre presa romaneasca este de parere ca „institutiile media romanesti nu sunt sunt mai breze decat tara”.

„Ca orice om, ma tem de diverse lucruri”

De ce va este frica?

De Dumnezeu! Nu am fobii notabile, insa ca orice om, ma tem de diverse lucruri. Ma tem pentru copilul meu, ma tem pentru familia mea.

L-ati invocat pe Dumnezeu cand ati fost in corespondente de razboi?

Sunt un om credincios, nu sunt practicant, nu ma duc la biserica foarte des, dar cred in Dumnezeu si chestia asta te ajuta sa treci peste anumite momente.

De ce ati preferat o carte si nu un documentar pentru ”razboaiele” dvs.?

Documentar e mult spus, eu fac reportaje din zonele in care ajung, insa cred ca din ce in ce mai multi oameni cu o anumita pregatire renunta la televizor pentru ca sunt doar stiri usoare in majoritatea timpului sau stiri politice si atat, si atunci foarte multi s-au refugiat in internet, in carti si cu aceasta oferta am vrut sa ajung la publicul acesta.

Nu ati reusit sa transmiteti de la salvarea minerilor din Chile.

Nu a transmis nimeni din nefericire din Romania, e si o problema de bani, e si o problema de alegerea subiectelor, pentru ca va ziceam ceva mai devreme, sunt foarte multe usoare tratate de presa. Presa comerciala e de inteles dintr-un anumit punct de vedere de ce face lucrul acesta pentru ca trebuie sa traisca si pentru ca publicul cere lucruri lejere atunci presa ofera lucruri lejere, de fapt divers si asa mai departe. Din nefericire niciun roman nu a transmis de la stirea asta si este una dintre cele mai importante stiri din ultimii, nu stiu, douazeci de ani, a fost o poveste senzationala: 33 de oameni salvati dupa doua luni si… de la 700 de metri sub pamant, e o treaba. Stire foarte frumoasa.

Ce conteaza in deplasarile din zonele de conflict? Ce e important?

Importanti sunt oamenii si povestile lor. Un corespondent de razboi nu va putea oferi niciodata situatia de pe toata linia frontului pentru ca nu poate fizic sa acopere terenul, el iti ofera bucati de atmosfera si iti arata ce inseamna sa traiesti intr-o zona de conflict. Cele mai importante sunt povestile oamenilor care se chinuie intr-o astfel de zona, povestilor copiilor, povestile femeilor, povestile batranilor, in principal povestile oamenilor lipsiti de aparare.

Cat de mult a contribuit jurnalismul la conflictele din Orientul Mijlociu?

Jurnalismul nu a alimentat conflictul din Orientul Mijlociu, foarte multe televiziuni mari, foarte multe agentii mari de presa au vorbit, si vorbesc si vor vorbi despre ce se intampla acolo. Jurnalismul poate influenta in bine multe lucruri pentru ca opinia publica in orice tara dupa ce citeste ceva sau dupa ce vede ceva la televizor poate pune presiune publica pe politicienii tarii respective. Si nu au fost putine cazurile in care au fost tari care s-au retras din Irak in urma campaniilor mediatice. Jurnalismul poate schimba in bine multe lucruri atat timp cat societatea civila reactioneaza si poate pune presiune la randul ei pe politicieni.

Cum sunt priviti corespondentii de razboi de catre soldatii care lupta acolo?

Teoretic Conventia de la Geneva iti acorda statul de necombatant, teoretic trebuie sa fii bine privit de o parte si de alta, de toate partile implicate in conflict, dar situatia sta altfel. In Irak de exemplu au murit foarte multi jurnalisti, nici nu mai stiu, 70-80, habar n-am. Insa cred ca cea mai mare cifra, in perioada 2005-2007 in operatiune americane situatia a fost de-a dreptul dramatica, mureau mult mai multi decat au murit in aceeasi perioada in razboiul din Vietnam de exemplu. Foarte multi jurnalisti au fost rapiti, au fost decapitati si imaginile postate pe internet. In teorie conventiile internationale te protejeaza, in practica depinde de noroc, depinde de multi factori cum te descurci.

Ati avut de a face cu insurgentii?

Am avut in Kosovo neplaceri pricinuite de gherilele albaneze, in 1998 sarbii controlau regiunea si albanezii hartuiau fortele de ordine, si am avut diverse intalniri mai mult sau mai putin placute. Insa atata timp cat sunt aici si vorbesc inseamna ca totul a fost in regula.

„Esti om si esti subiectiv, nu exista obiectivitate suta la suta.”

Vor veni vremuri mai bune pentru cititorii de calitate?

Vor veni vremuri mai bune, speram noi pentru toti oamenii, si pentru doctori, si pentru ingineri, si pentru jurnalisti. Poate ne-am asteptat ca societatea sa se aseze prea repede, se vede treaba ca 20 de ani nu au fost suficienti si noi asa speram, speranta moare ultima. Speram sa vina vremuri mai bune pentru absolut toate categoriile sociale, pentru toate breslele, deci si pentru jurnalisti.

Presa nu face educatie, ea se face in liceu, se face acasa, sunt foarte importanti primii sapte ani de acasa, insa trebuie educat gustul omului pentru stiri externe, pentru stiri serioase, iar lucrul asta cere timp. Sa nu uitam ca vreo patruzeci si ceva de ani aveam telejurnal de 10 minute sau de 20 de minute, 99% nu vedeam decat stiri despre partidul comunist si conducatori. E greu ca in 20 de ani sa faci ce a facut BBC in zeci de ani de experienta, e complicat, nu poti sa sari peste etape, trebuie sa treci prin toate etapele ca sa ajungi unde vrei sa ajungi. Probabil ca asta este pretul pe care il platim.

Unde se intalnesc teoreticienii si practicienii din jurnalism?

La facultate aici, de exemplu. Ar trebui sa se intalneasca mai des dar exista o oarecare schisma, profesorii considera in marea lor majoritate pe jurnalistii practicieni lipsiti de o baza solida si ii cred oameni care vulgarizeaza, pe de alta parte jurnalistii considera ca teoreticienii nu stiu ce e pe teren ca nu mai au contact cu practica si bat campii cu gratie. Lucrurile nu stau nici asa nici asa, sunt undeva la mijloc si ma gandesc ca teoreticienii si practicienii sunt complementari si ar putea mult mai bine sa ii ajute pe studenti daca lucreaza impreuna decat daca lucreaza separat, adica nu merge nici teoria fara practica, dar nici practica fara teorie.

Ca jurnalist de razboi va lasati sensibilitatea acasa?

Nu, pentru ca te impresioneaza tot felul de lucruri. Ma impresioneaza foarte mult copii care sufera, pana si un chirurg obisnuit cu operatiile din cand in cand se emotioneaza in momentul in care vede un caz deosebit. Nu poti, esti om si esti subiectiv, nu exista obiectivitate suta la suta, nu esti un calculator; esti un om care poate fi impresionat cu vulnerabilitatile lui, cu slabiciunile lui, si atunci nu ai cum sa iti lasi acasa sensibilitatea si e bine ca nu o lasi acasa pentru ca tu pana la urma povestesti telespectatorilor ce vezi, ce auzi, le trimiti mai departe povestile oamenilor de acolo si daca ai fi un robot nu ai face lucrul asta. Tocmai asta da diferenta dintre cum transmit eu si cum transmite altul. E latura subiectiva care conteaza foarte mult, isi pune amprenta modul in care faci materialul, in care vorbesti intr-o transmisiune in direct.

„Sper sa vina si ziua in care nu o sa trebuiasca sa te milogesti pentru un subiect, sa faci presiuni pentru bani…”

Sunt editorii cei care taie aripile reporterilor?

Nu. Daca, editorul a fost reporter la vremea lui nu taie aripile. Un editor prost taie aripile unui reporter, sau un reporter prost sta ca un editor sa ii taie aripile. Am lucrat cu foarte multi editori buni, si am lucrat cu unii mai putini pregatiti care nu aveau experienta de teren si lucrul acesta se cunostea. Meseria de editor este mai mult decat necesara, e normal sa fie acolo.

Institutiile media romanesti stau pe un capat de tara?

Institutiile media romanesti nu sunt sunt mai breze decat tara. Breasla noastra este la fel de dezvoltata la fel cum este tara. Daca noi am fi fost in Marea Britanie am fi fost BBC, am fi fost etalon de echilibru si de deontologie jurnalistica. Cum suntem in Romania, suntem ca tara. Ziaristii nu sunt nici mai buni nici mai rai decat poporul insusi, ne dezvoltam odata cu tara.

Ce dileme are un jurnalist de razboi?

Are tot felul de dileme. Te gandesti de multe ori daca ai spus povestea cum trebuie, daca ai gasit povestea care trebuie, daca puteai face mai mult, ce puteai face mai mult. Sunt tot felul de intrebri, un om care nu mai are intrebari e un om care asteapta sa moara. Nu numai jurnalistii isi pun intrebari, orice om rational are nedumeriri, are dileme pentru ca nu ai cum sa le stii pe toate in primul rand si daca ajungi sa crezi ca le stii pe toate inseamna ca esti putin bolnav, daca nu cumva putin mai mult. (zambeste)

Ce razboi e mai incitant, cel din redactie sau cel de front?

Cel din redactie e plictisitor si e de uzura; cand lupti pentru anumite materiale, pentru finanare, nu e o placere, cel de pe teren e mai interesant, de asta te duci, ca sa faci materiale. Din nefericire la stadiul asta, in presa din Romania nu pot exista una fara cealalta. Sunt strans legate. Sper sa vina si ziua in care nu o sa trebuiasca sa te milogesti pentru un subiect, sa faci presiuni pentru bani…

Atunci o sa fie si transmisiunile din Chile…

Da! Daca presa ar fi fost dezvoltata ca in Marea Britanie sunt convins ca ar fi fost foarte multi jurnalisti acolo. Insa pentru Romania e o problema si distanta, e o problema si banul, bugetele sunt foarte mici, pe de alta parte e si dezinteresul spectatorului, pentru ca cei care ar fi fost interesati de subiectul acesta cred ca nu se mai uita de multa vreme la televizor, cauta pe internet.

Ati fi vrut sa spuneti ceva ce nu va lasa contractul in timpul transmisiunilor de razboi?

Nu am fost niciodata cenzurat. O singura data la TVR nu au bagat un interviu cu Željko ”Arkan Ražnatović” (n.r.: criminal in serie si lider paramilitar sarb, pus sub acuzare de crime impotriva umanitatii) in timpul razboiului din Belgrad. In rest nimeni nu m-a cenzurat, nu imi scrie nimeni textul, nu invat un text. Oricum o transmisiune e cu atat mai buna cu cat transmite mai putine pareri personale. Tocmai de asta lucrez la stiri si nu lucrez la alt departament, pentru ca la stiri nu prea iti dai cu parerea.

Ce e jurnalismul de razboi pentru Adelin Petrisor?
E o meserie. E meseria mea.

Georgel COSTITA