În România anului 2025, realitatea bate cu lejeritate orice film de ficțiune. Copiii dau scroll ore în șir pe TikTok, dar ies în frig, în fundul curții, pentru a merge la toaletă. Avem telefoane scumpe și rețele 5G în sate fără canalizare, internetul este mai rapid decît asfaltarea drumului pînă la școală, iar copiii știu să dea „swipe” pe ecran înainte de a învăța să citească. Ne place să credem că sîntem o țară conectată, dar realitatea ne arată o țară divizată: între sat și oraș, între promisiuni și fapte, între digitalizare și lipsuri.

Conform datelor Eurostat din 2023, România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la ponderea populației care nu are acces la o toaletă cu apă în locuință: 15,4% dintre români trăiesc fără această minimă condiție de igienă. În mediul rural, proporția urcă la peste 30%. Asta înseamnă că, în vreme ce ne batem cu pumnul în piept cu platforme educaționale online și aplicații de guvernare digitală, un român din șase merge în continuare, la propriu, în fundul curții.

În paralel, studiul EU Kids Online România 2023 arată că tinerii din țară petrec, în medie, 5,5 ore pe zi în fața ecranelor. Nu e doar vorba de timp pierdut, ci de lipsa unei infrastructuri educaționale care să-i învețe să folosească acel timp cu sens. Aproape 60% dintre copiii din mediul rural accesează internetul de pe telefonul părinților, în absența unui dispozitiv propriu, iar doar 34% dintre aceștia spun că primesc sprijin constant din partea unui adult în navigarea online.

Transformarea digitală nu înseamnă doar internet, ci acces echitabil, infrastructură solidă și competențe reale. România este pe ultimul loc în UE la nivelul competențelor digitale de bază: doar 27,7% dintre cetățeni au un nivel minim de alfabetizare digitală, față de media europeană de 55,6%, conform Digital Economy and Society Index (DESI) 2023. În mediul rural, situația este și mai gravă, doar 18% dintre locuitori știu să editeze un document sau să trimită un email cu atașamente.

Pînă si pandemia ne-a prins nepregătiți. Deși Guvernul a alocat atunci peste 150 de milioane de euro pentru digitalizarea educației, achiziționând aproximativ 250.000 de tablete, multe dispozitive au ajuns cu întîrziere sau nu au putut fi folosite eficient. În 2021, 904 școli nu aveau acces la internet, potrivit Ministerului Educației. Ba mai mult, conform unui raport al Asociației Salvați Copiii, 39% dintre elevii din mediul rural nu au participat deloc la cursurile online în perioada restricțiilor.

Consecințele sînt vizibile în rezultatele testărilor internaționale. La testele PISA 2022, România a obținut o medie de 428 de puncte, cu 54 de puncte sub media OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). Diferența dintre elevii de la sat și cei de la oraș este enormă: la matematică, decalajul este de peste 130 de puncte, în condițiile în care o diferență de 40–50 de puncte e considerată semnificativă, la nivel internațional.

Sistemul de educație românesc nu este doar nedigitalizat, ci disfuncțional. Avem una dintre cele mai ridicate rate de abandon școlar din UE: 16,6% în 2023, potrivit Eurostat. Asta înseamnă că un tînăr din șase, cu vîrste cuprinse între 18 și 24 de ani, nu a finalizat învățămîntul secundar superior. Conform unui studiu al Universității București, fiecare generație care abandonează școala costă economia românească peste 2,3 miliarde de euro anual, pierderi din asistență socială, venituri neîncasate și productivitate redusă.

Și totuși vorbim cu entuziasm despre „România digitală”. Ne dorim plăți online la ANAF, dosare medicale electronice și educație în cloud, dar ignorăm faptul că 25% din populație nu are acces la rețea de canalizare și 23% nu beneficiază de apă curentă, conform datelor INS și Eurostat. În peste 1.700 de localități, oamenii trăiesc ca în urmă cu un secol, iar „smart village” e doar o sintagmă fără conținut.

Pe jumătate analfabeți

Această ruptură profundă între infrastructura virtuală și cea reală ar trebui să ne dea de gîndit. Digitalizarea nu e o soluție magică pentru un stat nefuncțional. Nu putem vorbi de digitalizare într-o țară în care încă predăm cu creta pe tablă spartă și învățăm copiii să înoate, dar n-avem bazin. Nu putem cere performanță digitală într-un sistem care nu reușește să țină pasul nici cu alfabetizarea funcțională. România are o rată de analfabetism funcțional de 44%, conform PISA 2022.

Digitalizarea este un instrument, nu un scop în sine. Cu toate acestea, am transformat-o adesea într-o simplă aparență, o poveste menită să impresioneze la Bruxelles, în timp ce realitatea din teren rămîne grav afectată de lipsurile esențiale. Pînă cînd nu înțelegem că progresul real nu stă în viteza internetului sau în traficul de date, ci în accesul echitabil la educație, sănătate, apă potabilă și canalizare, vom rămîne prizonierii unui paradox: o Românie conectată online, dar deconectată de nevoile esențiale ale cetățenilor săi.

Dacă vrem cu adevărat să digitalizăm România, trebuie mai întîi să o umanizăm. Să aducem apă și canalizare în satele uitate, lumină acolo unde încă domnește întunericul, școli trainice în locul clădirilor dărăpănate în care copiii învață de nevoie, nu de plăcere. Abia apoi putem vorbi, cu rost, despre digitalizare.

Altfel, rămînem un popor conectat la internet, dar rupt de realitate. Cu „TikTok” în buzunar și „buda” în spatele casei.