În perioada 23-25 mai, la Muzeul Național al Literaturii Române Iași (MNLR) va avea loc cea de a 29-a ediție a Festivalului Filmului European (FFE). Proiecțiile vor avea loc la Muzeul „Vasile Pogor”, Casa Junimea, Sala Studio J. Programul de anul acesta include peste 40 de lungmetraje, unele prezentate în premieră națională și două selecții de scurtmetraje.
„Așa cum spune motto-ul ediției 2025 a FFE, «cultura unește». De aceea ne străduim mereu să aducem în festival filme variate, relevante, uneori provocatoare, dar o facem întotdeauna cu bună credință și cu dorința de a netezi drumul către înțelegerea diversității ce caracterizează continentul european”, a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.
Festivalul va începe pe 23 mai, de la ora 15:30, cu filmul ,,Vestita invazie a urșilor în Sicilia” (film pentru copii), iar de la 19:00 – „Terapie de familie” (dramă). Pe 24 mai, de la 17:00 – „Femei pe fugă” (comedie), iar de la 19:00 – „Interceptat” (documentar). Pe 25 mai, de la 15:30 va avea loc proiecția „Dilili la Paris”, de la 17:30 – „Limbă străină” (dramă) și de la 19:00 – „Oase și nume” (dramă).
Festivalul Filmului European se încheie pe 25 mai la Iași, dar continuă în alte orașe din țară pînă pe 1 iunie. FEE este organizat de Institutul Cultural Român, în 10 orașe, în perioada 8 mai -1 iunie, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România, EUNIC România și Uniunea Cineaștilor din România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale europene.
Sursă foto: www.radioromaniacultural.ro
Niciun comentariu