Împreună cu Gabriela Dima, director regional pe zona Moldovei al programului Teach for Romania, am discutat despre modul în care cadrele didactice sînt pregătite şi susţinute de către această organizaţie, despre impactul profesorilor și învățătorilor în comunităţile vulnerabile, dar și despre momentele mai puţin frumoase ale acestei meserii.

Cum a luat naştere povestea Teach For Romania şi care au fost principalele obiective propuse în vederea înfiinţării acestui program?

Teach For Romania face parte dintr-o reţea globală -Teach For All se numeşte – şi este cea mai mare mişcare care luptă cu inechitatea în educaţie. Este prezentă în peste 60 de ţări ale lumii, a ajuns în România acum10 ani și pregăteşte cadrele didactice cu sau fără experienţă anterioară la catedră să meargă sa predea în comunităţi vulnerabile. Îi susţinem timp de doi ani, iar mai apoi, aceşti oameni aleg să contribuie în continuare în zona de educaţie şi să producă o schimbare din diferite roluri, rămînînd ca alumni ai programului.

Deci, cumva, a apărut ca un răspuns la nevoia care exista în România – o puternică inechitate, mai ales între şi rural şi urban, foarte multe comunităţi vulnerabile, copii care nu au acces la educaţie de calitate – şi vine pe un model deja testat pe mai multe state ale lumii.

Din punctul dumneavoastră de vedere, cu ce se diferenţiază Teach For Romania faţă de alte ONG-uri care luptă pentru educaţia copiilor proveniţi din medii defavorizate?

Vorbind foarte obiectiv, sînt cîţiva diferenţiatori. În primul rînd, este un program care îşi propune să producă schimbare din interiorul sistemului. Adică nu sîntem o organizaţie care oferă servicii adiacente serviciilor educaţionale, ci un program, care, prin intermediul profesorilor pe care îi susţinem, oferă educaţie în acest context care există în România. Lucrăm cu acelaşi curriculum, cu aceleaşi programe şcolare şi pregătim oameni care sînt apoi integraţi în sistemul de educaţie şi susţinuţi timp de doi ani din rol de profesor. Sînt angajaţi cu normă întreagă în şcolile respective şi schimbarea o fac de la catedră. Pariul şi, cumva, promisiunea pe care noi o facem este că fiecare copil, dacă are un profesor motivat, inspiraţional, un profesor care reuşeşte să se descurce dincolo de sala de clasă, care reuşeşte să vină cu programe remediale, un profesor care să înţeleagă cît de important este să aibă grijă şi de dezvoltarea socio-emoţională a copiilor, dar şi să înţeleagă contextul de viaţă din care aceştia vin, este un profesor care reuşeşte să producă un impact în viaţa copiilor.

În al doilea rînd, este un program de leadership. Căutăm acei oameni care au potenţial de leadership, oameni ce pot genera schimbare în şcoală şi în comunităţile lor, implicîndu-se în proiecte, programe care să susţină participarea copiilor la şcoală şi să îi ajute să aibă rezultate bune. De asemenea, prin faptul că, după cei doi ani de program, aleg să rămînă şi să contribuie în sistemul de educaţie, fie că rămîn la catedră, fie că se orientează spre zonele de formare a cadrelor didactice sau în zonele de inovaţie socială, politici publice sau chiar comunitare.

Alt diferenţiator important este acela că, pe lîngă partea de formare, oferim şi coaching şi mentorat pe proiectare didactică – cum duci învăţarea în sala de clasă, cum faci managementul clasei, lucruri foarte concrete care ţin de partea didactică şi pedagogică, dar, în aceeaşi măsură, este şi coaching-ul pe care îl oferim pentru dezvoltarea cadrelor didactice. Din momentul în care intră în procesul de selecţie, pentru a face parte din program, încep să lucreze la un plan de leadership, care presupune, spre exemplu, o direcţie în care deja pot contribui, pentru că au experienţă, şi o direcţie în care ar vrea să se dezvolte. Se urmăreşte acest plan pe parcursul celor doi ani de program, iar după ce ajung alumni, pot să acţioneze mult mai mult în direcţia pe care s-au dezvoltat.

De asemenea, un alt diferenţiator e programul de selecţie foarte riguros, pe baza unui profil de competenţe de leadership. Este singurul program din România ce pregăteşte cadrele didactice care predau exclusiv în comunităţi vulnerabile.

În prezent, la nivelul judeţului Iaşi, cîte cadre didactice şi cîte instituţii de învăţămînt fac parte din program?

În momentul acesta susţinem aproximativ 25 de persoane în judeţul Iaşi. Vorbim despre educatori, învăţători şi profesori din aproape 30 de şcoli. Nu sîntem prezenţi în municipiul Iaşi, ci în diferite comunităţi de lîngă judeţul Iaşi, chiar şi la 100 de kilometri depărtare.

„Dacă la început de an cinci copii din zece nu înţelegeau ceea ce citeau sau nu ştiau să citească, la final de an opt din zece sînt literaţi”

Care sînt provocările majore cu care se confruntă sistemul de învăţămînt din România? 

Principala problemă cred că este inechitatea. În continuare, mediul de apartenenţă rural-urban are o influenţă extrem de puternică asupra traseului educaţional şi profesional. Aproximativ 25% dintre copiii proveniţi din mediul rural abandonează şcoala înainte de finalizarea clasei a opta. Apoi, decalajul între rural şi urban este de aproximativ trei ani. În momentul în care ajunge la liceu, un copil care avea nota 10 în rural, este de 7 în urban. Calitatea educaţiei este foarte diferită şi ţine foarte mult de calitatea resursei umane, dar şi de faptul că nu există absolut deloc predictibilitate din perspectiva continuităţii la catedră de la un an la altul. Este o provocare faptul că acești copii nu au sprijin acasă şi nu îl pot primi, deoarece părinţii nu au un nivel de educaţie potrivit. Nu există nici posibilitatea să rămînă la şcoală după ore şi să lucreze cu oameni bine pregătiţi pentru a-i ajuta la teme, pentru că asta înseamnă să asiguri masă caldă şi, din păcate, Programul „Masă caldă” rămîne la nivel de pilot. Ar mai avea nevoie să fie gîndit traseul microbuzelor şcolare, în aşa fel încît să poată rămîne după ore.

Şi, de asemenea, o altă criză majoră este lipsa de cadre didactice care se va accentua în următorii 6-7 ani, pentru că se vor pensiona foarte multe persoane.

Cum credeţi că poate schimba Teach For Romania lucrurile într-un sistem rigid și cu multe lipsuri, cum este cel al educației?

Ceea ce face Teach For Romania este să aducă oameni bine pregătiţi, motivaţi în sistemul de educaţie. Aduce oameni care au capacitatea de a atrage resurse suplimentare în comunitate, prin parteneriate şi proiecte, astfel încît să răspundă şi altor nevoi. De asemenea, vizează şi decalajul în învăţare, prin aceea că toţi profesorii susţinuţi de Teach For Romania evaluează la început de an şi la final de an copiii pe mai multe paliere, inclusiv literaţie, numeraţie, abilităţi socio-emoţionale şi au o intervenţie remedială pe parcursul anului. Spre exemplu, dacă la început de an, cinci copii din zece nu înţelegeau ceea ce citeau sau nu ştiau să citească, la final de an, opt din zece sînt literaţi. Şi asta se întîmplă în cîteva luni.

„Le-am promis atunci că voi sta cu ei pînă la finalul clasei a IV-a”

Care este povestea dumneavoastră, cum aţi hotărît să vă implicaţi în acest proiect şi care este principalul motiv care vă inspiră să lucraţi în continuare alături de Teach for Romania?

Dorinţa mea a fost să găsesc un mecanism prin care să ajut oamenii să-şi recîştige puterea personală, să trăiască demn şi să cresc, cumva, comunităţile. Auzisem de Teach For Romania şi mă gîndeam ce rol aş putea avea într-o comunitate şi din el să pot să înţeleg ce se întîmplă în comunitatea respectivă, care este dinamica, care sînt problemele. Să fie şi un rol din care să pot să interacţionez cu oamenii, să comunic şi să împărtăşesc, dar şi să mă fac auzită.  Mi-am dat seama că rolul de profesor este unul care poate fi potrivit pentru asta, fiind şi a doua figură importantă de ataşament, după părinţi.

Am ales să merg ca învăţătoare, deoarece am realizat că am mai mult impact din rolul acela. Chiar dacă pentru mine, la început, asta a însemnat să fiu fără studii corespunzătoare postului, deoarece terminasem Facultatea de Sociologie, m-am înscris în paralel la reconversie profesională.

Am ales să mă alătur Teach For Romania şi să fiu învăţătoare într-o comunitate care nu avea mijloc de transport în comun. Am început atunci cu ei clasa a II-a şi era a şaptea oară cînd schimbau cadrul didactic, iar prima întrebare pe care mi-au pus-o a fost: „La anul mai veniţi?”. Am zis „Da” şi următorul răspuns din clasă a fost: „Aşa a zis şi doamna Angela”. Le-am promis atunci că voi sta cu ei pînă la finalul clasei a IV-a.

Cred foarte mult în Teach for Romania şi mi se pare extrem de valoros că reuşim să aducem oameni care fie sînt în sistemul de educaţie de foarte mulţi ani, dar n-au încetat să lupte, indiferent de cît de provocator este, fie tineri care au curaj să viseze sau persoane cu foarte multe competenţe dintr-un alt domeniu de activitate şi care aleg să folosească această experienţă pe care o au ca să producă o schimbare.

„Este nevoie de foarte multă rezilienţă şi perseverenţă”

Ce calităţi consideraţi că trebuie să îndeplinească cadrele didactice pe care le recrutează şi selectează programul? 

În primul rînd, motivaţie, disponibilitate de a învăţa, oameni care să aibă un self-leadership şi un leadership puternic sau măcar să fi avut contexte în care să fi demonstrat pînă acum că există acest potenţial şi că au făcut ceva în sensul acesta. Oameni care să poată să se uite dincolo de suprafaţă şi să aibă o disponibilitate de a privi problema în profunzime, oameni cu foarte multă empatie şi compasiune, pentru că dintr-o zonă de judecată nu reuşesc să schimbe nimic, nici în relaţia cu copiii, nici în relaţia cu familiile, nici în relaţia cu comunitatea. Dar şi oameni care să fie capabili, împreună cu alţi oameni din comunitate sau din şcoală, să genereze nişte schimbări, să propună anumite soluţii, colaborînd cu ceilalţi. Este nevoie de foarte multă rezilienţă şi perseverenţă, pentru că rezultatele vin greu, dar şi pentru că, emoţional este foarte greu şi frustrant în acelaşi timp.

Care este impactul pe care l-aţi observat de-a lungul timpului în comunităţile în care Teach For Romania activează?  

Cred că cel mai important lucru este partea de alfabetizare şi dezvoltare pe zona de literaţie, reducerea procentului elevilor care sînt analfabeţi funcţional şi cel mai valoros este faptul că elevii aleg să îşi continue studiile după gimnaziu, mergînd mai departe în şcoli profesionale sau liceu. Partea de abandon şcolar se vede cel mai pregnant. Iar începînd de anul trecut, impactul imediat este şi pe partea de numeraţie, încît aceştia să poată aplica matematica în viaţa reală.

În județul Iaşi, „cel mai mare număr de profesori integrați”

Care consideraţi că a fost şi este în continuare una dintre provocările dificile venită din partea copiilor din comunităţi?

Pentru multe cadre didactice cred că este absenteismul foarte ridicat, agresivitatea verbală şi fizică, dar şi lipsa motivaţiei pentru învăţare. Absenteism care poate să aibă diferite motive: „Nu văd valoarea şcolii”, „Nu mi-am găsit niciodată locul şi nu văd de ce aş mai veni la şcoală, pentru că oricum nu e pentru mine”. Cu experienţa aceasta vin în interacţiune cu noi. Provin dintr-un mediu agresiv şi au învăţat să răspundă prin agresivitate.

Aici este foarte mult de lucrat cu ei, astfel încît să le retrezeşti bucuria de a învăţa, să vadă că este şi pentru ei şcoala, că au şi ei rezultate, că pot reuşi.

Mediul rural, satele izolate sînt zonele în care există cea mai mare nevoie de sprijin în educație. Cum ați evalua situația școlilor și a rezultatelor școlare din satele românești (sau ieșene), în prezent?

Există nişte statistici foarte bune pe zona aceasta şi o metodologie prin care este evaluat riscul socio-educaţional, ţinînd cont de mai mulţi indicatori. Este un indice compozit, care ţine de rezultatele şcolare ale copiilor, absenteism, copii în risc de abandon, nivelul de dezvoltare al comunităţii şi mulţi alţii. Noi folosim această ierarhizare în alegerea şcolilor cu care lucrăm. Cu cîteva menţiuni, sînt comunităţi care sînt mai profund defavorizate şi altele care sînt mai puţin defavorizate. Iaşiul are multe comunităţi vulnerabile, şi nu doar Iaşiul, ci şi Moldova. Marginalizarea este cauzată de izolarea geografică, dar mai sînt situaţii, mai avem comunităţi, spre exemplu, în centru sau sud, în care marginalizarea este cauzată de apartenența la o anumită etnie.

În Iaşi avem la momentul acesta cel mai mare număr de profesori integraţi în judeţ, comparativ cu celelalte judeţe ale ţării. Dincolo de nevoie şi de dorinţa oamenilor, avem şi sprijin din partea autorităţilor.

„Lipseşte voinţa politică pentru schimbarea sistemului de educaţie”

Ce lipsește azi sistemului de învățămînt din România?

Nu este o prioritate în continuare educaţia în societatea românească şi aş zice că lipseşte voinţa politică pentru schimbarea sistemului de educaţie. Lipseşte un sistem foarte riguros de selecţie a oamenilor care intră în sistem în diferite roluri, de la cadre didactice, pînă la manageri şcolari. Acest fapt impactează puternic rezultatele sistemului educaţional. Corelat cumva cu asta, lipseşte o valorizare a statutului cadrului didactic. Articolele sînt despre slaba calitate şi mai puţin despre oamenii care chiar reuşesc să aibă rezultate bune.

Teach for Romania în date și cifre

Teach for Romania este o organizație nonguvernamentală, parte din rețeaua globală Teach For All, care caută și pregătește timp de doi ani viitori profesori pentru copiii din mediile defavorizate.

Scopul este acela de a oferi copiilor o șansă la un învățămînt de calitate, indiferent de familiile din care provin și de tipul de școală la care au acces.

Programul, dezvoltat iniţial în 1990 de către Teach for America, în Statele Unite, este prezent astăzi în peste 60 de țări, de pe şase continente şi numără 15 600 de profesori şi 83 000 de alumni. Unul dintre rezultatele programului este reprezentat de faptul că peste 74% dintre absolvenţi lucrează în continuare în educație.

***

Sursă fotografii: Arhiva personală Gabriela Dima