În cadrul ,,Zilelor UMF 2020”, sîmbătă, 12 decembrie, de la ora 10.00, în Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie ,,Grigore. T. Popa” (UMF) Iași a avut loc festivitatea aniversară a Facultății de Farmacie „55 de ani de existență în cadrul Almei Mater- UMF «Grigore T. Popa» din Iași”. La festivitate au participat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF, prof. univ. dr. Lenuța Profire, decanul Facultății de Farmacie, prof. univ. dr. Eugen Târcoveanu, directorul Editurii „Grigore T. Popa”, dar și alți membri ai corpului didactic. Evenimentul a fost transmis pe pagina de Facebook a universității, pe canalul de Youtube și pe platforma ZOOM.

În deschidere, prof. univ. dr. Lenuța Profire a apreciat că celebrarea a mai mult de jumătate de secol de activitate neîntreruptă constituie un prilej de a medita asupra rolului pe care îl are facultatea în formarea de specialiști în domeniul farmaceutic. Tot ea a punctat că UMF „se află în cele mai prestigioase clasamente, pe poziții extrem de onorabile”, care „se datorează rezultatelor obținute în activitatea didactică și de cercetare a întregului corp academic”.

Despre istoria și tradiția Facultății de Farmacie a vorbit apoi prof. univ. dr. Eugen Târcoveanu, care a amintit de prima lucrare de farmacie care a apărut la Iași, dar și despre studenții care ,,erau foarte serioși și au rămas foarte serioși”. El a invocat, cu acest prilej și volumul Ctitorii prestigiului, dedicat profesorilor care au activat la UMF Iași, volum publicat la împlinirea a 125 de ani de învăţămînt medical superior la Iaşi.

Conf. univ. dr. Luminița Agoroaei a trasat cîteva dintre coordonatele importante din istoria facultății, amintind de prima încercare de înființare a învățămîntului farmaceutic, de traseul catedră-secție-catedră-secție-facultate, dar și de profesorii acestei facultăți.

În a doua parte a evenimentului au fost vizionate mesajele de felicitare ale foștilor decani ai Facultății de Farmacie, precum prof. univ. dr. Victor Năstase, prof. univ. dr. Eugenia Ștefănescu, prof. univ. dr. Ursula Stănescu, prof.univ.dr. Rodica Cuciureanu, prof. univ. dr. Monica Hăncianu. De asemenea, conducerea UMF a oferit diplomele de gratitudine profesorilor, iar decanul facultății a anunțat de lansarea a celei de-a treia ediții a volumului Obstacole în calea uitării, în care sunt evocate personalități ale farmaciei ieșene. Mesaje de felicitare au venit și din partea prof. univ. dr. Dumitru Lupuliasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România, ec. Ioan Nani, directorul „Antibiotice” Iași, dar și a conf. univ. dr. Nicolae Ciobanu, decanul Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova. Totodată, au urmat mesaje de felicitare ale decanilor din alte centre universitare din țară, precum București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Târgu Mureș, Timișoara.

Acest moment a fost urmat de proiecția unui scurt material video despre desfășurarea procesului didactic și lucrările practice ale studenților în laboratoare și de discursul președintelui Societății Studenților Farmaciști din Iași (SSFI).

Prima încercare de înființare a învățămîntului farmaceutic la Iași datează din anul 1830. Însă Cursul de Farmacie propus în 1863 de dr. Ludovic Steege a fost considerat prima manifestare de învățămînt farmaceutic. În 1913 s-a decis, printr-un memoriu, înființarea catedrei de Farmacie Chimică și Galenică în cadrul Facultății de Medicină. În 1917 a apărut Secția de Farmacie, dar și-a întrerupt activitatea în 1935. Abia în 1945 a fost recreată Secția de Farmacie în cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”. Odată cu reforma învățămîntului din 1948, secția devine Facultate de Farmacie, însă nu pentru mult timp. În 1965, secția este reînființată, din nou, în cadrul Facultății de Medicină, urmînd ca în 1965 să devină Facultate de Farmacie.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a fost fondată în 1879, ca Facultate de Medicină, fiind ulterior asociată cu alte două instituții, Facultatea de Farmacie și Facultatea de Medicina Dentară. Ulterior, a fost inclusă și Facultatea de Bioinginerie Medicală, singura din România.