Vineri, 3 martie 2023, în Aula Centrului de Simulare „Prof. Univ. dr. Cristian Dragomir” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF), a avut loc ceremonia de acordare a titlului „Doctor Honoris Causa” chirurgului și academicianului Irinel Popescu. 

Ceremonia a început cu intonarea imnului „Gaudeamus igitur” și a fost moderată de prof. univ. dr. Irina Draga Căruntu, președinta senatului UMF. 

„Profesor de excepție și formator de școală, cercetător cu idei de pionierat în patologia hepatică și practician desăvîrșit în domeniul chirurgiei hepatobiliare, numele domnului academician a devenit practic sinonim cu transplantul hepatic în România”, l-a introdus prof. univ. dr. Irina Draga Căruntu, dînd mai departe cuvîntul profesorulji Viorel Scripcariu, rectorul UMF, pentru a prezenta Laudatio. 

Acesta a vorbit despre tradiția care s-a dezvoltat de-a lungul timpului la UMF, cea de recunoaștere a contribuțiilor științifice și culturale a propagării și promovării valorilor academice. În Laudatio, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu a făcut o scurtă prezentare a celor mai importante repere ale carierei chirurgului Irinel Popescu. Printre acestea se numără: introducerea chirurgiei robotice în România, promovarea cercetării transnaționale în domeniul oncologiei digestive prin crearea unei infrastructuri de cercetare, dar și distincțiile pe care le-a primit pentru contribuția adusă la cercetarea și dezvoltarea chirurgiei. Dintre acesrea, cele mai importante sînt Premiul „Iuliu Hațieganu” al Academiei Române în anul 2000 și Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce, acordat de președintele României în 2013. 

După rostirea Laudatio, rectorul UMF i-a înmînat diploma academicianului Irinel Popescu, specificînd că „prin acordarea acestui titlu, universitatea noastră va deveni mai bogată spiritual”. 

După acordarea distincției, academicianul a vorbit despre școala de chirurgie ieșeană care s-a dezvoltat cu fața spre Occident. „Asta nu s-a întîmplat dintr-o anume aroganță sau din dorința de a fi la modă, ci pentru că acesta este etalonul medical, universitar, pe care românii au încercat și ei să-l urmeze sau să-l atingă, pe măsura puterilor lor și a resurselor pe care le-au avut”, a evidențiat chirurgul Irinel Popescu. 

În final, rectorul UMF a menționat că nu poate încheia evenimentul pentru că în sală se află una dintre personalitățile marcante ale școlii de medicină ieșene – profesorul Carol Stanciu (n.r. – a fost rector timp de trei mandate la UMF).  Fostul rector a luat, la rîndul său, cuvîntul, afirmînd: „Sînt extrem de bucuros că una din marile mele dorințe s-a îndeplinit astăzi”. 

Evenimentul s-a încheiat cu intonarea, pentru a doua oară, a imnului academic „Gaudeamus igitur”. 

Irinel Popescu a fondat programul de transplant hepatic în Institutul Clinic Fundeni, în cadrul căruia au fost efectuate, pînă în anul 2021, peste 1.000 de operații. A contribuit la înființarea programelor de transplant hepatic de la Spitalul Republican din Chișinău (Republica Moldova) (2013), de la Spitalul „Sfînta Maria” din București (2014), de la Spitalul „Sfîntul Spiridon“ din Iași (2016) și de la Spitalul Sanador din București.

UMF Iași este una dintre cele mai vechi instituții de învățămînt superior medical din țară, înființată în 1879.