Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), împreună cu Departamentul Servicii pentru Studenți și Absolvenți (DSSA), organizează un program gratuit de consiliere psihologică pentru studenţii şi angajaţii UAIC, indiferent de locul ocupat în instituția academică.

Programul presupune organizarea la nivelul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației a unui stagiu de practică pentru studenți și masteranzi în forma unui dispecerat de tip cerere și ofertă, unde cei care au nevoie de consiliere pot apela la acest serviuciu, fiind repartizați unui profesor sau masterand consilier, aceștia fiind atestați de către Colegiul Psihologilor din România (CPR). Există 15 specialiști care și-au oferit gratuit seriviciile pentru cei din comunitatea UAIC. Împreună cu Facultatea de Psihologie, la acest program este implicat și DSSA, prin intermediul psihologului consilier Irina Șubredu, care preia o parte din cererile de consiliere.

Conținutul programului cuprinde servicii de consiliere psihologică individuală și de cuplu, în funcție de nevoile celor care apelează la aceste servicii. De asemenea, se pot organiza grupuri de suport psihologic și psihopedagogic, diferite seminarii și workshopuri pe teme variate.

Persoanele interesate se pot înscrie la numărul de telefon 0747.830.410 sau prin e-mail, la adresa consilierepsihologica@uaic.ro. Sesiunile de consiliere individuală sau grupurile de suport pot fi organizate săptămînal, de marți pînă vineri.

„Este ca un fel de resursă pe care noi, specialiștii din acest domeniu, o putem oferi acum și aici în comunitatea «Cuza» pentru că dorim să facem o diferență, să dăm înapoi comunității. Beneficiarii direcți ai serviciului sînt persoanele care solicită ajutor, iar cei care au nevoie se întîlnesc cu terapeutul față în față. Dacă există simptome problematice psihologice acestea se vor evalua la prima întîlnire și se va continua cu programarea întîlnirilor sau se recomandă alte servicii. Ceilalți beneficiari sînt studenții din stagiu care pot căpăta experiență în urma acestui program”, a declarat conf. univ. dr. Ovidiu Gavrilovici de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, coordonatorul programului.

Conform coordonatorului, problemele cele mai întîlnite sînt cele care țin de situația școlară sau lipsa de organizare și autoadministrare.

Pînă în acest moment, s-au înscris 33 de persoane în program.

Sursă foto: Facebook DSSA