Marți, 27 martie, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași, a avut loc lansarea volumului Iașii și Unirea Basarabiei cu România, semnat de prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei. Volumul a apărut la Editura Junimea din Iași și este prefațat de istoricii Dumitru Vitcu și Ion Solcanu.

Lansarea a fost inclusă în Programul Centenar, desfășurat de Primăria Municipiului Iași și face parte din seria manifestărilor ce a marcat împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

În deschiderea evenimentului, prof. univ. dr. Daniel Șandru, coordonatorul Departamentului Centenar al Primăriei Iași, a subliniat faptul că profesorul Agrigoroaiei este „neobosit în a aduce în atenție momentele importante ale istoriei noastre”.

Scriitorul Lucian Vasiliu, directorul Editurii Junimea, a apreciat că volumul este unul „temeinic, foarte bine lucrat” și a ținut să reamintească că autorul a tipărit acum doi ani, la editura pe care o conduce, un volum consistent, intitulat Orașul Iași – Capitala rezistenței pîna la capăt (1916-1917). Tot el a menționat că volumul proaspăt lansat „va avea cale lungă, va fi și în biblioteci personale, și în biblioteci universitare academice, și în marile libării, din care cei doritori se pot înfrupta”.

Cartea conține ilustrații și tratează, în cele șapte capitole, subiecte ca „Intrarea României în Primul Război Mondial”, „Universitatea din Iași în vreme de război”, «„Reînvierea” Basarabiei» sau „Iașul și Basarabia în perioada interbelică”.

În fața publicului, autorul a făcut cîteva comentarii pe marginea volumului și a explicat structura acestuia. El a amintit că Unirea Basarabiei s-a făcut prin voința Sfatului Țării, iar un rol important a revenit forțelor politice de la Iași și Regelui Ferdinand. Profesorul Agrigoroaiei a subliniat, de asemenea, că Unirea Basarabiei a fost și o reacție împotriva bolșevismului și că „unirea cu România nu a fost numai un fapt benefic pentru Basarabia, ci a însemnat foarte mult pentru statul român”, formîndu-se astfel România Mare sau România Întregită.

La final, primarul Iașului, Mihai Chirica, a ținut să îi ofere „dascălului”, așa cum l-a numit pe profesorul Agrigoroaiei, o medalie, în semn de mulțumire și recunoaștere. De asemenea, toți cei prezenți la lansare au primit în dar cîte un volum.

Prezentarea publică a volumului a fost urmată de lansarea unei ediții filatelice dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România, deschiderea vernisajului unei expoziții de fotografie și a unui simpozion, ambele cu aceeași temă.

Prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei s-a născut în 1936 și a absolvit Secția de Istorie de la Facultatea de Filologie-Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași.
Pînă în anul 2007 a fost profesor la Facultatea de Istorie a UAIC. A fost, de asemenea, decan al Facultății de Istorie și Filozofie în perioada 1985-1990, șef de catedră în perioada 1998-2004. În prezent este Profesor emeritus al UAIC.
A publicat peste 250 de lucrări, volume, cursuri universitare, ediții îngrijite, studii și articole.
În anul 1985 a fost distins cu premiul Academiei Române, iar în 2013 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.