In Sala Senat a Univeritatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi a avut loc, ieri 8 decembrie de la ora 14:00, conferinta „Memoria textului si textul memoriei”. Aceasta a fosr sustinuta de Doina Uricariu, moderata de Adrian Serban. Au participat Emanuela Ilie, Loredana Opariuc, Bogdan-Petru Maleon. Cu aceasta ocazie s-a lansat si cartea „Maxilarul inferior”, volumele de memorialistica (Polirom, 2010) ale Doinei Uricariu.Profesorii Loredana Opariuc si Emanuela Ilie au prefatat cele doua volume aparute, spunand ca au trei functii importante: estetism, intimism si valoare paideutica. „Avem in cartea aceasta pe langa o amintire a tineretii proprii, un ecroseu al istoriei, pentru ca pe urmele tatalui si pe urmele regelui se construieste o adevarata saga, care presupune o imensa documentare”, a spus Loredana Opariuc.

Emanuela Ilie a mentionat ca pactul cu istoria si pactul cu sinele atrag cititorul sa lectureze aceasta carte: „Avem de-a face in carte cu foarte multe pagini eseistice plecand de la diferite pretexte psihologice, din aria economiei politice, a istoriei, a sociologiei, a entropologiei culturale, cu pagini diaristice, secvente intregi autobiografice, pagini intregi de memorialistica, convorbiri extinse cu Regina Ana si nu numai cu ea.”

„O discutie in jurul acestui volum este fara indoiala o provocare atat pentru criticul literar cat si pentru istoric. Intrebarea care revine aproape obsesiv atunci cand citeste literatura memorialistica este acea relatie dintre istorie si memorie, sau memorie si istorie iar in centru se afla istoricul care profita din urma jocului dintre memorie si uitare”, a adaugat Bogdan-Petru Maleon, conferentiar la Facultatea de Istorie de la Universitatea „Al.I.Cuza”.

Obiectivare prin istorie

Autoarea Doina Uricariu a spus ca romanii, pe langa istorie si memorie, si-au pierdut „prin tot soiul de cataclisme mai mici sau mai mari, facultati omenesti umane si-atuncea cartea asta este dorinta mea, daca vreti, sa intoarca omul la conditia umana. Sa se poate vorbi despre suflet, adevar, principii din perspectiva omenescului si, contrar aparentelor este obiectivare prin istorie.”

Aceasta si-a exprimat punctul de vedere cu privire la memoria textului care este tradata atunci cand este deja un inceput de pierdere, argumentand cu vorbele auzite de la tatal sau: „o categorie profesionala nu mai este tratata cu demnitate de institutiile unei tari, tara aceea pierde, oamenii aceia pierd”, ranit in al doilea razboi mondial la maxilar.

O miza pentru care textul memoriei si memoria textului apar special in aceasta carte este ca autoarea a vrut sa vorbeasca despre parintii ei „nu mult dar suficient cat fiecare cititor sa se zguduie putin, pentru ca atat cat traiesc parintii nostri, noi copii, aproape ca nu ii vedem cine sunt.”

Georgel Costita