Marți, 17 noiembrie a.c., a avut loc conferința „Limite ale sexualității” în Aula Magna a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), al cărei invitat a fost biofizicianul Virgiliu Gheorghe, doctor în bioetică al Universității „Aristotel” din Tesalonic, Grecia. Obiectivul conferinței a fost explicarea alegerilor din sfera sexualității ale oamenilor prin argumente de ordin biologic, social și psihologic. Dezbaterea a fost organizată de către Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice de la UAIC, Societatea Studenților Mediciniști din Iași și Youth Association for Personal Development and Innovative Programs.

În contextul în care propunerea introducerii educației sexuale în școli, susținută de 60 de ONG-uri în luna septembrie, a stîrnit reacții contradictorii în rîndul românilor, conferința a făcut posibilă o dezbatere a acestor idei. Au fost discutate teme precum efectele educației sexuale la o vîrstă fragedă, erotismul, orientarea sexuală și abstinența, făcîndu-se adesea referiri la studii și descoperiri științifice. „Copiilor noștri le este răpită copilăria, ei nu mai au experiențele copilăriei”, a declarat Virgiliu Gherghe în legătură cu multitudinea conținuturilor cu caracter sexual la care minorii sînt expuși în viața de zi cu zi.

Conferința a avut loc sub forma unui dialog moderat de către prof. univ. dr. Nicu Gavriluță, decan al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, la sfîrșitul căruia invitatul Virgiliu Gheorghe a răspuns întrebărilor publicului. Unul dintre subiectele propuse de către participanți pentru discuție a fost problema concubinajului în opoziție cu căsătoria. „Din punct de vedere al concubinajului, cu cît acesta e mai lung, cu atît probabilitatea divorțului crește”, a citat un studiu profesorul Virgiliu Gheorghe, care a explicat cum neasumarea responsabilităților familiale în perioada de concubinaj poate modifica raporturile dintre parteneri după căsătorie. De asemenea, acesta a punctat și cum modelele mediatizate în ziua de astăzi au dus la schimbări de comportament în rîndul populației: „Nu mai percepem persoana cealaltă și sexualitatea așa cum o percepeau bunicii noștri și nu fiindcă ei erau retrograzi și noi sîntem evoluați, ci fiindcă noi am fost bombardați cu foarte multe mesaje mediatice. Cînd căutăm pe cineva, îl căutăm printr-o perspectivă mult mai erotizată”.

Alte teme abordate în cadrul dezbaterii au fost pornografia ca dependență și homosexualitatea, despre care Virgiliu Gheorghe a scris cărți precum „Fața nevăzută a homosexualității” și „Pornografia – maladia secolului XXI”. La sfîrșitul conferinței scriitorul a acordat autografe.

de Ana Maria PASTRAMĂ