Astazi, 25 mai, de la ora 12.00 a avut loc conferinta “Vulnerabilitatea tinerilor in trafic”, organizata de asociatia studenteasca Societatea Pentru Psihologie (SPP) a Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), din Iasi,  alaturi de  membrii “Centrului de Psihologie Aplicata” si respectiv asociatia “Clubul Soferitelor”. Evenimentul a avut loc in sala de Conferinte al Corpului R al UAIC, unde au fost invitati reprezentanti ai diferitelor institutii  care se ocupa de problemele si accidentele in trafic precum: Institutul de Medicina Legala (IML), Politia Rutiera, dar si instructori auto, psihologi sau inspector de daune, care le-au vorbit tinerilor prezenti in sala despre fenomenul vulnerabilitatii tinerilor in trafic, despre  posibilitatile de reducere a acesteia cat si despre metodele de crestere a sigurantei in trafic.

Femeile, mai vulnerabile in trafic

Dupa ce a prezentat programul conferintei, dr. Grigore Havarneanu a tinut sa invite pe fiecare reprezentant al asociatiilor organizatoare sa spuna cateva cuvinte atat despre statutul asociatiilor cat si despre scopul organizarii unei astfel de actiuni, iar mai apoi a dat cuvantul lui Liviu Marcu, inspector de daune a prezentat o serie de statistici cu privire la categoriile de persoane din randul carora au loc cele mai multe accidente. Potrivit acestuia, principala categorie de soferi care devin victime ale accidentelor in trafic este reprezentata de tinerii  pana in 24 de ani, iar principalele cauze sunt: viteza, consumul de alcool si de droguri la volan. In ceea ce priveste numarul accidentelor pe categorii de sexe, in jur de 90% sunt barbati, insa in ultima vreme s-a remarcat ca si in randul femeilor vulnerabilitatea tinde sa creasca, o alta cauza fiind cea a nerespectarii indicatoarele rutiere si a neasisurarii in cadrul depasirilor.

Iasul, pe ultimul loc la promovabilitate examenului auto

Referindu-se la gradul de promovabilitate al examenului auto in rindul tinerilor, psihologul si profesorul de legislatie rutiera Emil Forst a precizat ca “aceasta are un grad destul de scazut, Iasul fiind judetul cu cel mai mic numar de promovari in randul examenelor auto, atat cele teoretice, cat si cele practice. In cele aproape 65 de scoli de soferi din Iasi, cei mai multi cursanti inscrisi sunt tineri pana in 24- 25 de ani, care nu sunt instruiti intr-un mod serios, si drept  pentru care acestia ajung, ca ltimp a scurt dupa obtinerea permisului de conducere sa fie victimile sau producatorii unor accidente destul de grave.”,

O alta problema abordata in cadrul conferintei a fost cea a elberarii cu o foarte mare usurinta a atestatelor prin care se dovedeste daca o persoana este apta din punct de vedere medical si psihologic sa devina detinator de permis auto.  “Este nevoie  de o reorganizare a institutiilor care elibereaza astfel de certificate, deoarece atat testele medicale cat si cele psihologice ar trebui sa fie cele mai importante probe in cadrul unui examen auto”, a afirmat prof. Emil Forst.

La finalul conferintei, cei prezenti in sala au adresat invitatilor speciali o serie de intrebari cu privire la modalitatile de prevenire a vulnerabilitatii in trafic, cat si la modalitatile procedural in caz de accident, iar cei care s-au facut remarcati prin intrebarile lor au fost premiati cu, carti din domeniul Psihologiei Transportului.

Isaura Petronela Mertic