Facultatea de Stiinta si Ingineria Materialelor (SIM), din cadrul Universitatii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iasi, organizeaza, in acest an, cel de-al VIII-lea Congres International de Stiinta si Ingineria Materialelor (ISSIM). Acesta va avea loc intre 26 – 29 mai, a.c. Pentru a participa, doritorii vor trebui sa trimita un rezumat al lucrarilor stiintifice pana pe data de 1 februarie a.c.

„Intentia de a veni la congres se transmite printr-un rezumat de lucrare, deci practic se primesc rezumate de lucrari de la cei care vor sa participe, iar o comisie de specialisti citesc aceste rezumate si, daca le considera relevante pentru domeniile care sunt, transmite raspunsul de accept omului care vrea sa participe : cercetator, profesor, student, cerandu-i sa prezinte lucrarea in extenso”, a declarat conf.univ.dr.ing. Gheorghe Badarau, secretar stiintific SIM.

Comitetul stiintific este format din: prof.ing. Shizutoshi Ando din Japonia, prof.dr.ing. Roy Buchan din Statele Unite ale Americii, prof.dr.ing. Yuri A. Burennikov din Ucraina, prof.dr.ing. Adrian Dima si prof.dr.ing. Dan Gelu Galusca din Romania, prof.dr. Cristian Focsa din Franta, prof.dr.ing. Agustin Santana Lopez si prof.dr.ing. Julia Mirza Rosca din Spania, prof.dr.ing. Oronzio Manca din Italia, prof.dr.ing. Sylvie Nadeau din Canada, prof.dr. Burak Özkal din Turcia, prof. Harald Raupenstrauch din Austria. „Ei sunt recenzorii lucrarilor care se vor primi si vor fi puse spre publicare. Toate aceste nume sunt niste nume ale oamenilor pe care noi ii cunoastem, au fost aici, sau am fost la ei. Sunt relatii care au in spate fie un acord institutional, fie proiecte de cercetare impreuna, fie pur si simplu schimburi de profesori sau de studenti” a declarat prof.univ.dr.ing. Petrica Vizureanu, prodecan SIM.

Conf. univ. dr. ing. Ioan Rusu este secretarul congresului, el va fi cel ce se va ocupa de primirea rezumatelor de lucrari si de distribuirea lor recenzorilor. „Ei trimit lucrari, iar comisie citeste lucrarile cu atentie. Sunt doi oameni pe fiecare sectiune din chestiunea asta, in general sunt presedintii comisiilor, cei din program. Citesc, isi dau acordul, tin legatura cu omul respectiv, spun aici e in regula, aici nu, reformuleaza etc, urmand ca lucrarea sa fie acceptata in conditiile in care este valabila. Lucrarea este publicata in Buletinul Politehnic Iasi. Este vorba de faptul ca noi publicam lucrarile in revista aceasta a noastra. Deci asta e si mersul pe congres : rezumatul, la publicarea unei lucrari intr-o revista obisnuita se trimite lucrarea in extenso, se da la recenzori, ei fac observatiile de comun acord cu autorii, si se ajunge la forma finala. Tinerii cercetatori au ocazia sa publice intr-o revista de categoria B, adica de categorie medie”, a mai precizat conf.univ.dr.ing. Gheorghe Badarau.

Taxa de participare este de 250 de lei pentru cei care vor sa isi prezinte lucrarile, de 100 de lei pentru cei care vor sa isi publice lucrarile si de 150 de lei pentru insotitori. „Taxa de paticipare presupune accesul la lucrarile congresului, martori de lucrari, tot ce inseamna elemente din astea de publicitate : carnetel, pix etc, accesul la coffe-break, la cocktailul de primire, care este in prima seara a congresului, dreptul la doua pranzuri, in prima si in a doua zi a congresului. Sunt cheltuieli foarte mici in comparatie cu costul real al activitatilor astora”, a mai adaugat conf.univ.dr.ing. Gheorghe Badarau.

Cei care doresc sa participe la congres trebuie sa completeze si sa depuna formularul online de inregistrare de pe adresa de web www.congres.sim.tuiasi.ro si sa plateasca taxa in contul IBAN RO12TREZ406504601X000731 cu mentiunea „ISSIM 2011”.

Loredana Dascalescu

Cristina – Elena Gireada