Academicianul și istoricul Ioan-Aurel Pop a susțunit prelegerea „Țara Moldovei și formarea statului național român unitar” miercuri, 28 martie 2018, în Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF), la care au participat aproximativ 200 de persoane din mediul academic ieșean. Academicianul a punctat în discursul său distincția dintre bucovinean și moldovean, dar și dintre român și moldovean, oferind exemple de personalități istorice.

Cuvîntul de început l-a avut prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF, care l-a apreciat pe Ioan-Aurel Pop ca fiind „un cărturar de liță veche, un istoric de prestigiu și un patriot adevărat”, amintind faptul că discuția se poartă și în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.

În începutul discursului său, istoricul Ioan-Aurel Pop a precizat că „de multe ori, în țara aceasta a noastră, prejudecățile, clișeele și remarcile pripite țin loc de adevăr, iar adevărul e obturat, blamat și ocolit cu bună știință”. Acesta a susținut că se aud diferite remarci în spațiul public despre provinciile țării și despre temeiurile oamenilor de a exista ca stat, cele mai multe privind Transilvania, dar și Moldova.

În ce privește distincția între Bucovina și Moldova, academicianul a precizat că aceasta devine nepotrivită cînd apare afirmația „eu nu sînt moldovean, ci bucovinean”, argumentînd că bucovinenii se feresc de sensul peiorativ pe care îl dau unii rău-voitori numelui de moldovean, dar și ca urmare a pătrunderii mai timpurii în Bucovina a influenței civilizației occidentale în urma anexării ei de către austrieci. Invitatul a amintit apoi că toate națiunile au ramuri regionale și, „sîntem și una și alta, nu doar una sau doar alta; fiind moldoveni, sîntem români, fiind olteni, sîntem români”.

Ioan-Aurel Pop a afirmat că „Moldova are spiritualitatea și cultura românească bazate pe operele și personalitățile ivite în spațiul moldovenesc, dar și pe susținerea ideii de români și de România. Moldova e parte integrantă a edificiului național românesc, dar mai presus de toate e făuritoarea și păstrătoarea culturii românești și a celui mai valoros tezaur al ei, limba română”.

În încheiere, rectorul UMF i-a oferit academicianului Ioan-Aurel Pop un premiu, alături de primele două numere ale revistei relansate „Însemnări ieșene”.

Evenimentul face parte din seria Conferințelor UMF. Ioan-Aurel Pop este profesor universitar și rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În 2001, la 46 de ani, a devenit cel mai tînăr membru corespondent al Academiei Române. În trecut a fost director al Centrului Cultural Român din New York și al Institutului Român de Cultură și Cercetare umanistică din Veneția. Acesta este autor și co-autor a peste 50 de cărți, tratate și manuale și a peste 300 de studii și de articole din cele mai prestigioase reviste de profil din lume.