Asociația Studenților Contabili din Iași (ASCont) și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEEA) de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au organizat, joi, 28 noiembrie 2019, de la ora 18.00, o prelegere cu tema „Fonduri europene pentru afacerea ta”, susținută de Mirabela Popa, specialistă în ce privește fondurile europene. Scopul evenimentului a fost de a-i ajuta pe studenți să înțeleagă finanțările de acest tip și pașii care trebuie urmați pentru lansarea unei afaceri. Aproximativ 60 de studenți au participat la evenimentul care s-a desfășurat în sala G417 a FEAA.

Mirabela Popa a spus că informațiile legate de fondurile europene „sînt ca o nebuloasă”. „Mă uitam aseară pe site-urile ministerelor care gestionează aceste fonduri și, deși știam informația la care vreau să ajung, mi-au trebuit cam 30 de minute să găsesc un ghid al solicitantului, lucru care nu e normal. Dacă mie, cu experiență de peste cinci ani pe accesare de fonduri europene, mi-a trebuit atît, vouă cred că vă este și mai greu să faceți chestia asta”, a explicat. A povestit că deține o firmă care se ocupă în prezent de consultanță, iar în anul 2012 s-a ocupat de comerț, a avut o mică afacere pe care a fost nevoită să o închidă după un an și jumătate din cauză că s-a axat pe o activitate de care nu era legată, mai exact, făcea comerț cu bijuterii. După această experiență a realizat ce înseamnă să ai propria afacere la 24 de ani, perioadă în care a avut ocazia să stea la discuții cu oameni de afaceri și a deprins cunoștinte de contabilitate. I-a încurajat pe tineri să aibă curaj să facă lucruri prin intermediul cărora să capete experiență și să profeseze.

A explicat că fondurile europene sînt banii pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziție țărilor membre pentru a se dezvolta și a reduce decalajul economic dintre ele. Sînt gestionate de Comisia Europeană și guvernele fiecărei țări în parte și împărțite în fonduri mari, de exemplu Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), destinat investițiilor, sau Fondul Social European (FSE), destinat ocupării locurilor de muncă, adică încurajează angajările. Pentru ca aceste fonduri să ajungă în România, au fost propuse programe aprobate de Comisia Europeană, precum Programul Operațional Capital Uman (POCU), program operațional regional pentru investiții, ce încurajează dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) fără să acceseze partea de resurse umane, salarii sau materii prime și Programul Național de Dezvoltare Rurala (PNDR), care finanțează în special proiectele ce țin de agricultură. 

„Cu fonduri europene ar fi destul de dificil, pentru că trebuie să reușești din prima, iar dacă nu, trebuie să înapoiezi suma de bani primită, este un risc foarte mare. Iar dacă începeți pe cont propriu, trebuie să fiți perseverenți și să acumulați toate informațiile pe care le puteți acumula pentru că, ulterior, cu siguranță vă vor ajuta”, a răspuns aceasta la întrebarea unui tînăr din public. Așa a început dialogul dintre invitată și ascultători. Au discutat în continuare despre surse de finanțare pentru o viitoare afacere, cum pot fi accesate, despre procesul propriu-zis de finanțare și perioadele de sustenabilitate ale fiecărui proiect.

Pentru cei care își doresc să înceapă o afacere în mediul rural, de exemplu, pe zona de agricultură, există Prioritatea de investiții 6.1, care dezvoltă mici ferme. Pentru accesarea fondurilor e nevoie de un proiect redactat conform cerințelor din ghidul participantului al respectivului program de finanțare, invitata recomandînd Programul Operațional Capital Uman pentru aceste proiecte, datorită unor concursuri de competențe antreprenoriale, organizate de către ei, în cadrul cărora există o perioadă de implementare a planului de afacerere de un an, ulterior numai șase luni este perioada de sustenabilitate. Finanțarea propriu-zisă vine în momentul în care este acceptat proiectul și semnat contractul, iar banii se dau în funcție de mecanismele fiecărui program de finanțare.

 „De obicei cea mai mare cheltuială a firmelor sînt salariile. Un angajat, ca să învețe să producă bani, de exemplu, în domeniul meu, ar trebui să aibă cel puțin un an experiență, de făcut, de scris și de implementat fonduri europene ca să îl poți lăsa să facă chestia asta singur și să poți spune că îți scoți banii pe care îi cheltui cu el. Nu vă imaginați, totuși, că este un domeniu care se plătește cu minimul pe economie. De asta, în momentul în care vă gândiți la planul de afaceri și vă puneți în buget cei 2.127 de lei minimul pe economie, să nu vă așteptați să găsiți și oameni competenți care să muncească pentru banii aceștia”, a spus Mirabela Popa spre sfîrșitul conferinței.

Mirabela Popa este expert pe accesare de fonduri structurale și de coeziune, lucrează la două organizații non-guvernamentale din Iași, Asociația UNIC și la Fundația Corona, în care a mobilizat, în cadrul proiectului 3, 2, 1 Start Nord Est peste 400 de persoane să facă cursuri de antreprenoriat. A finanțat 45 de afaceri în urma unei competiții de planuri de afaceri, iar în prezent lucrează la un proiect pe comunitatea marginalizată din Plevna-Dorohoi. Acolo, fundația Corona a făcut parte din formarea antreprenorială, a finanțat 35 de afaceri în domeniul non-agricol, care se află acum în stadiul de implementare a planului de afaceri.

ASCont este o organizație non-guvernamentală (ONG) înființată pe data de 28 februarie a anului acesta, al cărei președinte este Andrei Simion.