În cadrul Cursului Postuniversitar „Picior diabetic”, care s-a ținut între 13-17 octombrie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) a organizat o ședință de comunicare, pe 16 octombrie, la Secția Chirurgie, Amfiteatrul Chirurgie. Invitatul special a fost prof. dr. Hendrik Van Damme, din Belgia.

Cursul pe care l-a ținut profesorul belgian cuprinde conferințe și demonstrații operatorii și s-a adresat medicilor primari, specialiști, rezidenți de chirurgie generală, chirurgie vasculară, diabet și boli de nutriție, dar și medicină de familie.

„Am făcut o ședință de societate, secția chirurgie, iar înainte de această ședință de comunicare a fost o întîlnire cu studenții, în care invitatul nostru special Henrik Van Damme a ținut o conferință despre piciorul diabetic, a adus la zi ce se întîmplă în lume. În afară de piciorul diabetic, timp de cinci zile s-au adus în discuție anevrisme de aortă, chirurgia carotidelor și arteritele. Avem o veche colaborare cu universitățile din Belgia, imediat după revoluție, în cadrul schimburilor noastre științifice, și vin mereu profesori proeminenți din cadrul acestor universități care ne țin aceste lecții, care de fapt sînt o serie de actualități, lucruri noi pe care nu le știam încă”, a declarat prof. dr. Eugen Târcoveanu, coordonatorul evenimentului.

Ședința de comunicare s-a înscris în evenimentele din cadrul săptămînii Neuropatiei Diabetice, care a avut loc concomitent în 28 de orașe din țară, în principalele centre universitare și județene, printre care București, Cluj-Napoca, Suceava, Bacău, Buftea, Constanţa, Botoşani, Slobozia, Târgu Mureş, Galaţi, Braşov, Giurgiu și Iași. Scopul acțiunii date este de a informa medicii de familie cu privire la prevenția, diagnosticarea și tratamentul neuropatiei diabetice, diabetului zaharat și a piciorului diabetic.

„Cursul postuniversitar despre piciorul diabetic s-a adresat medicilor de familie, chirurgilor generalești, vasculari, diabetologilor, dar în deosebi medicilor de familie. Piciorul diabetic este o problemă care este la limita specialităților și atunci aceasta poate fi tratat numai în echipa multidisciplinară”, a precizat prof. dr. Eugen Târcoveanu.

Săptămîna Neuropatiei Diabetice 2014 s-a încheiat cu lucrările Congresului Naţional de Neuropatie Diabetică şi Picior Diabetic, cu participare internaţională, care a avut loc la Bucureşti, în perioada 16-18 octombrie.