Sîmbătă, 14 noiembrie, la ora 13:00, la Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, a avut loc lansarea volumului Din Clasă, Acasă. Ghid de identitate culturală românească. Evenimentul a fost transmis on-line, pe pagina de Facebook a Palatului Culturii din Iași.

Din Clasă, Acasă. Ghid de identitate românească este un auxiliar didactic creat de un grup de cercetători de la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române – Filiala Iași. Autorii sînt specialiști cu experiență în mai multe domenii socio-umaniste, precum limba română, filologie, istorie, etnologie,  arheologie, domenii care reflectă diversitatea temei.  

În deschiderea manifestării au luat cuvîntul coordonatorul și editorul volumului, cercetătorul Alexandru-Laurențiu Cohal, împreună cu cercetătorii Dan-Gabriel Sîmbotin, Ioana Repciuc, Florin Teodor Olariu și Adina Hulubaș.

Alexandru-Laurențiu Cohal a vorbit despre proiectul de cercetare în cadrul căruia a fost realizat și acest ghid. „A fost interesul nostru să vedem cum sînt românii din străinătate, familia migrantă, copiii și care sînt așteptările lor legate de păstrarea sau nu a tradiției. Am creat un suport de curs, un ghid de identitate culturală românească care poate fi folosit atît de părinți cît și de profesori. Acest suport didactic vine ca un produs al acestui proiect în care au colaborat migranții și emigranții, cei care au răspuns la întrebările noastre și pe baza a căror răspunsuri există și această carte”, declarat acesta.

Cercetătorul Dan-Gabriel Sîmbotin, de la Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Ghe. Zane” al Academiei Române – Filiala Iași, a vorbit despre fenomenul migrației românești, „un fenomen mult mai amplu și descoperit abia după anii 2000, pentru că, pînă atunci, chiar dacă existau emigranți, aceștia erau puțini”, adaugînd că după acea perioadă s-a înregistrat o explozie a fenomenului, astfel încît în 2007 se vorbea de trei-patru milioane de emigranți români, dintre care majoritatea nu aveau documente oficiale.

Ioana Repciuc, cercetător în cadrul Institutului de Filologie Română, a vorbit despre resursele educaționale și despre volumul creat ca fiind un „acasă” complet și divers, și nu un „acasă” monocultural perfect. „ Am încercat să oferim altfel de conținut, diferit de conținturile clasice. Ne dorim sa fie ceva mai bun, mai bun pentru copiii români din afara granițelor”, a subliniat Ioana Repciuc.

În final, Adina Hulubaș, cercetător științific în cadrul Institutului de Filologie Română „Al. Philippide”, a adăugat că prin acestă carte copiii au o sanșă în plus să se simtă și ei în clasă, unde se regăsesc cu părinții și bunicii lor, prin învățarea mai corectă a limbii române și a valorilor tradiționale.

Potrivit autorilor, în lunile noiembrie și decembrie, vor fi trimise la școlile din Spania, Italia și Belgia exemplare din volumul publicat.

Volumul Din Clasă, Acasă. Ghid de identitate românească este, ca și expoziția „Treceri”, organizată în luna septembrie la Muzeul Etnografic al Moldovei, parte a   proiectului „Migrație și identitate în spațiul cultural românesc”, coordonat de academicianul Victor Spinei, vicepreședintele Academiei Române.