Manuc Bei este un personaj istoric bine cunoscut atît în spațiul moldovenesc, cît și în cel de dincoace de Prut. Dacă s-a întîmplat să fi auzit de Hanul lui Manuc din București, ceea ce e foarte probabil, atunci trebuie să cunoașteți și povestea celui care l-a clădit – prințul Manuc. Un negustor priceput și un om politic iscusit, care a reușit să se facă renumit în ambele spații geografice. Care este biografia lui Manuc? Ce urme a lăsat în Basarabia? Sînt doar două dintre întrebările la care acest documentar încearcă să răspundă

„Manuc Bei, este un om despre care s-au spus atîtea adevăruri și legende, încît figura sa nu se va putea reduce la proporțiile juste ale adevărului. Bogat, și mai tîrziu foarte bogat, puternic prin relațiile sale politice pe care și le-a făcut, el urcă scara măririlor cu ușurință, încărcat de titluri și recunoștință, dar se prăbușește cînd nimeni nu se mai aștepta la asta”, îl caracterizează istoricul George Potra.

Despre acest principe al Armenilor în Basarabia s-au păstrat multe legende. Conform izvoarelor istorice, Manuc Bei Mirzaian s-a născut în anul 1769, în orașul Rușciuc (pe atunci Imperiul Otoman, astăzi orașul Ruse din Bulgaria). A crescut într-o familie înstărită, mama lui fiind fiica unui vestit bogătaș, iar tatăl lui un priceput negustor de grîne. La 12 ani a fost trimis la Iași, la un negustor armean, ca să învețe limbile și tainele negustoriei, iar după patru ani s-a reîntors în localitatea natală. Un an mai tîrziu, în 1786, s-a căsătorit cu fiica unui armean bogat. Căsătoria, însă, n-a durat mult pentru că prima soție a murit în 1794, iar Manuc s-a recăsătorit peste un an cu Mariam, fiica lui Hagi Haritium. După cîțiva ani, tatăl lui Manuc a murit, iar acesta a reluat conducerea tuturor afacerilor, reușind să acumuleze o avere considerabilă de la o vîrstă tînără.

În volumul Hîncești și oamenii lui, Constantin Polevoi nota că Manuc a ajuns vestit în Rușciuc prin bogăția sa, iar pe timpul guvernatorului Tersenicli-Oglu, acesta i-a devenit sfetnic principal, obținînd ulterior titlul de prim negustor și vistier al regiunii. Acest lucru i-ar fi asigurat lui Manuc un spațiu de comerț liber. Prin intermediul guvernatorului, Manuc a intrat în grațiile voievodului Constantin Ipsilanti, fiind numit în1802 serdar la București. Peste un an s-a ales cu rangul de paharnic. Toate distincțiile importante l-au ajutat pe Manuc Bei să se facă respectat în domeniul politic și cel al negoțului.

În jurul anului 1806, averile sale erau în pericol, din cauza apropierii unui război ruso-turc. Astfel, Manuc Bei a apelat, prin Ipsilanti, la consulul rus de la Iași pentru a obține pașaportul rusesc. Tot în 1806 a fost asasinat Tersenicli-Oglu, iar succesorul acestuia, pașa Mustafa Bairactar a stabilit, prin intermediul lui Manuc, relații prietenești cu Imperiul Rus.

Documentele Arhivei oficiale de la Hîncești atestă faptul că Manuc a început să cumpere moşii şi vii în toată Ţara Românească. Sub conducerea lui Mustafa Bairactar, acesta a obținut distincțiile de dragoman și bei.

Element din blazonul familiei Manuc, descoperit la restaurarea Conacului construit de armean la Hîncești, Republica Moldova

Pe fondul evenimentelor dintre Imperius Rus și Imperiul Otoman, Manuc s-a stabilit pentru o perioadă mai lungă la București, împreună cu familia sa. În același an a început construcția faimosului han de la București. O clădire imensă, cu o configurație impunătoare și sute de odăi. Hanul a fost finalizat peste doi ani, în 1808, și tot în acea perioadă vizirul Bairactar i-a conferit titlul de prinț al Moldovei, ca răsplată pentru devotamentul său.

Agent al politicii imperiale ruse, Manuc a luat parte la negocierile din anul 1812 pentru elaborarea Tratatului de la București, dintre Imperiul Rus și cel Otoman, care s-au desfășurat la hanul său din București. Prin acest tratat, principatul Moldovei a fost redus la o zonă geografică mai mică, fiind lipsită de un teritoriu numit pe atunci Basarabia. Pentru serviciile oferite generalilor ruși în Tratativele cu Turcia, prințul a dobîndit învoirea țarului rus de a se stabili în Basarabia.

Mutarea lui Manuc la Hîncești

În 1816 el a cumpărat moșia Hîncești de la Ioniță Iamandi. Moșia era bogată în suprafețe mari de codri seculari. Tîrgușorul Hîncești constituia o importantă localitate comercială, avînd rangul intermediar între sat și oraș, cu un han pentru negustori străini. Odată cu venirea prințului Manuc, tîrgul a început să înflorească. Acesta a înălțat clădiri noi, a construit drumuri, a susținut comerțul, a sprijinit dezvoltarea unor meșteșuguri profitabile și a încurajat agricultura.

Populația a început să crească. Odată cu Manuc, s-au stabilit multe familii de armeni, bulgari și găgăuzi. „Pentru popularea golurilor basarabene, Manuc Bei a adus, mai ales de peste Prut, o mulțime de compatrioți. În felul acesta s-au populat, s-au și întemeiat, primind un impuls de viață economică, vreo 20 de sate cu centru la Hîncești”, nota Gheorghe Bezviconi, în ianuarie 1934, în revista „Din trecutul nostru”. Manuc a construit prima biserică armenească în Hîncești și un cimitir și tot el a fondat prima fabrică de vinuri, care, ulterior, a contribuit la modernizarea vinificației naționale. 

La 20 iunie 1817 Manuc Bei s-a stins din viață, fiind înmormîntat la biserica armenească din Chișinău. În Hîncești și oamenii lui Constantin Polevoi spune că ridicarea primei biserici armenești din lemn, începută de Manuc, a fost terminată de către Maria-Mariam, văduva beiului. Tot în acea perioadă, localitatea Hîncești este trecută în categoria tîrgurilor, cu piețe săptămînale și 12 iarmaroace pe an. Aici se aflau deja cîteva întreprinderi meșteșugărești și ateliere de prelucrare. În lucrarea Profiluri Basarabene, Gheorghe Bezviconi arată că testamentul lăsat de Manuc interzicea înstrăinarea moșiilor, iar urmașii lui erau obligați să se căsătorească numai cu armeni.

Orașul Hîncești, azi. Sursă foto: www.en.wikipedia.org

Activitatea de dezvoltare a zonei a fost continuată de fiul mai mare, Ioan-Murat. Acesta a deschis prima școală primară pentru băieți și primul spital din Hîncești, a construit fabrici de cărămidă și vin, tăbăcării și o bibliotecă și a instalat prima linie telefonică Chișinău-Hîncești. De asemenea, din acea perioadă datează multe construcții istorice, unele fiind și case de reședință.

Conform datelor publicate de Centrul Raional de Cultură „Conacul Manuc Bei”, Casa Vechilului a fost construită după proiectul faimosului arhitect din Chișinău, Alexandru Bernardarzi, în anii 1857-1858. Reconstruită în 2014-2016, această clădire a fost transformată într-un mic hotel cu cîteva odăi.

Construcția Palatului Princiar a pornit în anul 1857 și a fost finalizată în 1861. Palatul a fost construit după proiectul arhitectului Alexandru Bernardazzi și a fost decorat pe interior în patru stiluri: armenesc, turcesc, moldovenesc și european. Podurile unor încăperi au fost pictate de pictorul Ivan Aivazovski.

În 1872 Murat a decis să reconstruiască biserica armenească, de data asta din piatră albă, după planurile lui Bernardazzi. Picturile murale din biserică au fost realizate tot de pictorul Ivan Aivazovski. Din lucrarea biografului Gheorghe Bezviconi se știe că ani mai tîrziu, în cripta bisericii a fost înmormîntată aproape toată familia beiului. Construcția a datat pînă în 1944, cînd pe fondul operațiunilor militare din Basarabia, trupele sovietice au aruncat-o în aer.

Sursă foto: www.m.moldovenii.md

La nouă ani după construcția bisericii armenești a fost înălțat Castelul de Vînătoare, după planurile aceluiași arhitect. La construcție s-a folosit cărămidă roșie fabricată la moșie, după o tehnologie specială. Pînă 1940 în castel erau amenajate săli cu arme și trofee vînătorești. În anii puterii sovietice a servit drept oficiu pentru gospodăria silvică. În 1975, s-a luat decizia de a transforma castelul în Muzeu de Istorie și Etnografie, fiind unica clădire păstrată intact de pe teritoriul complexului.

Turnul de pază, construit în 1881, făcea parte din zidul Castelului Vînătoresc. La momentul actual turnul este situat în una din gospodăriile private ale localnicilor din regiunea învecinată a complexului, fiind în stare de degradare. Lucrările de reconstrucție pentru turn sînt preconizate pentru viitor și vor face parte dintr-o serie de numeroase măsuri de amenajare a teritoriului și a clădirilor complexului.

Moșia în perioada post-sovietică

În 1940 întreaga moșie și castelul au devenit cazarmă a unei unități militare sovietice. În anul 1944 castelul a fost grav avariat în urma bombardamentelor, după care a trecut în proprietate sovietică. Inițial, moșia a fost adaptată pentru găzduirea unei școli de mecanizare, iar apoi a unui colegiu de construcții. În 1954 palatul a fost reparat capital, după proiectul arhitectului general al Chișinăului, Robert Kurtz, shimbîndu-i-se aproape total arhitectura. Pînă la sfîrșitul anilor ’80, complexul arhitectural a fost menținut într-o stare satisfăcătoare. Fatal pentru vila seculară a fost cutremurul din 1986, după care majoritatea construcțiilor au fost declarate avariate. După 1989 Palatul Princiar a fost lăsat fără supraveghere, fiind vandalizat în repetate rînduri.

În anii 2014-2015, au fost incluse într-un amplu proiect de restaurare nouă edificii: Palatul Manuc Bei, Clădirea Contesei, Castelul Vînătoresc, Casa Vechilului, Turnul de pază, Biserica armenească, fîntîna arteziană, grajdurile și galeriile subterane care încep din apropierea conacului și se extind sub tot orașul Hîncești. Palatul Princiar a fost renovat în stil renascentist, păstrînd luxul și eleganța în care a trăit familia renumitului boier.

Astăzi, complexul istorico-arhitectural Manuc Bei, amplasat în partea de sud a orașului Hîncești reprezintă o atracție turistică deosebită. Edificiile ce-l compun păstrează nu numai frumoase și interesante urme ale trecutului, dar și amintirea unei întregi comunități multietnice.

Sursă cover foto: www.ro.wikipedia.org