Localizat la patru kilometri de orașul Iași, în curtea Liceului Tehnologic Agricol „Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, Palatul Sturdza are o istorie ce se întinde pe mai multe perioade de timp și vorbește despre mai multe familii boierești din zona Moldovei. Acesta a găzduit numeroase personalități și a avut multiple întrebuințări, de la institut de educație pentru fiii de nobili, la școală destinată orfanilor de război și, într-un final, Muzeu Etnografic al Agriculturii Moldovei.
Construit inițial drept casă boierească, de către familia boierului Toderaș Balș, ce a deținut moșia din 1796 pînă în 1801, Palatul Sturdza a aparținut unor familii de boieri precum Beldiman, Ghițescu, Langa, Mavrocordat și Sturdza, de la care și-a primit denumirea. Balș a oferit reședința ca zestre fiicei sale, cînd Catinca s-a căsătorit cu logofătul Alexandru Mavrocordat. Fiica celor doi, Marghioala, la rîndul ei, s-a căsătorit cu vornicul Vasile Beldiman, iar palatul i-a fost oferit drept zestre la nuntă. Construcția palatului, în felul în care există în prezent, a fost începută de către Beldiman, între anii 1849-1855, continuînd după moartea vornicului. Palatul a fost construit în stil neoclasic și are 20 de camere, fiind organizat în două părți: clădirea principală, orientată către est-vest, cu parter și un etaj și turnul, cu parter și două etaje.
Conform informațiilor furnizate de istoricul Sorin Iftimi, în lucrarea Studiu istoric privitor la ansamblul rezidenţial Beldiman-Mavrocordat-Sturdza de la Miroslava, judeţul Iaşi, în anul 1857, moșia Miroslava, împreună cu palatul, a intrat în posesia spătarului Alexandru Beldiman. Venitul anual al clădirii și al celorlalte imobile de pe moșie era de 44.760 de galbeni. Acesta a înființat în palat „Institutul de educație pentru fiii de nobili”, deschis la inițiativa unor foști ofițeri francezi din armata lui Napoleon Bonaparte: De Lincourt, Chefneaux și Joseph Bayard. Unul dintre elevii care au frecventat acest institut a fost Mihail Kogălniceanu, iar familia plătea 2.000 de galbeni pentru educația sa. Sorin Iftimi include în studiul său referințe la numărul din data de 16 iunie 1832 din „Albina românească”, ce conținea un reportaj cu privire la studiul în institutul de la Miroslava, în care se menționa că M. Kogălniceanu fusese premiat cu locul întîi. Școala s-a închis doi ani mai tîrziu, cînd elevii au părăsit institutul în urma absolvirii și au plecat către Paris, cu profesorii lor francezi.
Înspre finalul secolului XIX, palatul a aparținut pentru scurte perioade de timp lui Alecu Balș, Vladimir Ghițescu (1882) și colonelului Constantin Langa, care a dat curs, în 1899, unui proiect de amenajare a unui azil de bătrîni în această clădire. Dar el nu a deținut proprietatea mult timp după aceea, căci în 1900 a vîndut-o principelui Alexandru Mavrocordat.
Mavrocordat a avut parte de o educație aleasă, cu studii în literatură, știință, șah și limbi străine. Căsătoria cu Lucia Cantacuzino-Pașcanu i-a oferit trei copii, printre care și sculptorița Olga Sturdza, care avea să fie ultima persoană de viță nobilă ce va deține vreodată palatul. Mavrocordat a achiziționat o parte a moșiei Miroslava de atunci, inclusiv palatul, dar și moșia învecinată, Cornești. El este cel care a renovat palatul, dîndu-i forma pe care o are și în prezent. A decorat clădirea cu blazonul familiei sale și inițialele, „A.M.”, dar în prezent ele nu mai sînt vizibile.
Dedicare și feminism: Olga Sturdza și primul orfelinat de la Iași
După moartea sa, palatul i-a rămas fiicei Olga, căsătorită cu Mihai D. Sturdza, nepotul domnitorului Mihail Sturdza. Principesa s-a implicat în viața comunității. De asemenea, mișcarea feministă a început în zona Moldovei cu implicarea Olgăi Sturdza. În 1910, ea a sprijinit un organ de presă al femeilor, după cum a subliniat Laura Guțanu în lucrarea Olga Sturdza – Principesa intelectuală în slujba comunității. În 1914, alături de Adela Xenopol și alte personalități din Moldova, a inițiat o petiție adresată autorităților României din partea Ligii Femeilor Române de la Iași. Petiția cerea drept de vot pentru femei și a fost inițiată cu ajutorul deputatului de Iași de atunci, scriitorul Ion Alexandru Brătescu-Voinești. „În vara lui 1917, prin intermediul senatorului Paul Bujor, un grup de femei moldovene, printre care și Olga Sturdza, au cerut Senatului drepturi integrale pentru femei. PSD sprijinea această acțiune. În 1917 s-au desfășurat mai multe activități pentru drepturile femeilor, conduse de Alexandrina Cantacuzino, Ecaterina Gr. Cantacuzino, Elisa Brătianu și Olga Sturdza. Ea va rămîne apropiată de mișcarea feministă, participînd la mai multe acțiuni, deși atenția ei principală se ațintea asupra ocrotirii orfanilor de război”, notează prof. dr. Daniel Dieaconu în studiul său Olga Mavrocordat Sturdza. De asemenea, Dieaconu pune în evidență discursul notabil al principesei la Congresul Uniunea Femeilor Române din 1924, unde „are o cuvîntare deosebită, în care evidențiază rolul femeii în războiul de întregire națională și faptul că merită drepturi integrale”.
Anul 1917 marchează și înființarea, în Palatul de la Miroslava, a școlii pentru orfanii rămași în urma Primului Război Mondial. Instituția sa a devenit un model pentru Societatea de Ocrotire a Orfanilor de Război. Prințesa întreținea personal copiii primiți în cadrul orfelinatului. Puțin timp mai tîrziu, instituția a trecut sub aripa Societății Ocrotirii Orfanilor de Război, iar Regina Maria și-a arătat sprijinul față de această inițiativă. „La întrunirea de la Iași din mai 1917, a rugat publicul să sprijine acțiunea doamnei Olga Sturdza, să se strîngă bani pentru edificarea unui prim orfelinat la Iași. S-au adunat 116.476,10 lei (…). Era o inițiativă privată, dar mai mult decît necesară, căci erau deja 40.000 de orfani de război, și guvernul a înțeles rostul ei și recunoștea în decembrie 1917 «Societatea ocrotirea orfanilor de război» condusă de Olga M. Sturdza, dîndu-i delegație exclusivă pentru a se îngriji de copiii năpăstuiți”, notează prof. dr. Daniel Dieaconu. Regina Maria a oferit ajutor și celor din spatele frontului, precum refugiații, bătrînii ori invalizii și a invitat și pe alți oficiali și doamne din Moldova să îi urmeze exemplul. S-a format un comitet pentru ajutorarea refugiaților, ce o avea drept președintă pe principesă. Regina a donat 50.000 de lei comitetului, urmînd ca după aceea să fondeze Societatea „Invalizii de război”, președintele de onoare fiind prințul Carol.
Conform Monografiei comunei Miroslava Despre locuri și oameni, în 1918, palatul a primit denumirea de Orfelinatul „Principesa M. Olga Sturdza”, ce includea și o școală primară pentru băieți. Școala a devenit un model al Societății, care a avut 270 de instituții similare în România, adăpostind în jur de 340.000 de orfani, după cum nota în studiul amintit Sorin Iftimi.
Un an mai tîrziu, în 1919, școala a devnit una agricolă, fiind condusă de inginerul Radu N. Dumitrescu. Scopul acesteia era să pregătească elevii pentru munca în domeniul agricol. „Elevii înscriși la această școală aveau vîrsta cuprinsă între 13 și 16 ani și erau absolvenți a cel puțin patru clase primare. Se dădea examen de admitere la disciplinele: aritmetică și geometrie, istoria țării, citire, scriere, exerciții gramaticale. (…) Pe lîngă disciplinele de cultură generală, se predau și discipline de specialitate specifice meseriei de agricultor. Pentru consolidarea deprinderilor practice, elevii participau la executarea lucrărilor agricole. (…) După finalizarea studiilor teoretice, absolvenții efectuau un an de practică în fermele de la țară, unde erau obligați să îndeplinească orice sarcini. Absolventul era obligat să trimită Institutului de la Miroslava, lunar, o situație cu lucrările pe care le-a efectuat, cu notele primite și cu informații despre conduita generală, despre absențe și despre plata ce i se cuvenea”, se mai menționează în Monografia comunei Miroslava.
Prințesa Sturdza a donat suprafețe de teren aparținînd moșiei Miroslava către Societatea „Ocrotirea orfanilor de război”. Palatul a fost una dintre reședințele de baze ale Societății, care a fost de folos unor numeroși orfani de război în parcursul lor educativ.
În perioada comunistă, în mai 1980, s-a deschis Muzeul Etnografic al Agriculturii Moldovei. La început, muzeul a funcționat în trei săli ale palatului, dar mai apoi s-a extins în 12 încăperi, ocupînd în întregime clădirea. Expoziția a fost realizată cu ajutorul specialiștilor de la Muzeul Etnografic al Moldovei. Cele șase secții cuprindeau „Unelte agricole pentru cultura mare”, „Zootehnia în Moldova”, „Industrie casnică în Moldova”, „Portul popular din Zona Iași”, „Centre ceramice tradiționale din Zona Iași” și „Istoria școlii și a învățămîntului agricol românesc din Moldova”.
În 1991, Ministerul Educației a aprobat denumirea de Grupul Școlar Agricol „Mihail Kogălniceanu” în onoarea primului elev premiant al școlii de pe vremuri. „În anul 1996, conducerea școlii recapătă de la stat 107 hectare pentru refacerea parțială a fermei didactice «Principesa Olga M. Sturdza». În anul 2000, Grupul Școlar Agricol «Mihail Kogălniceanu» a derulat un vast program în 81 de comune pentru promovarea ideii de «fermă», «fermieri» și pentru emanciparea agricultorului român”, explică istoricul Sorin Iftimi.
Palatul, parcul și biserica
Moștenire a Palatului Sturdza este Parcul Liceului Agricol de la Miroslava. Acesta a fost amenajat în stilul specific secolului XIX, asemenea unor grădini botanice, cu sute de specii diferite. Existau două parcuri: unul în nord și altul în sud, avînd dimensiuni mai reduse. Cel sudic a fost amenajat în stil francez și conținea specii de copaci precum cireși japonezi, molizi sau ienuperi, iar cel nordic era de inspirație englezească, cu floră alcătuită din salcîmi japonezi, pini, molizi ori iasomie sau caprifoi.
O altă componentă a Palatului Sturdza este Biserica ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului”. Lăcașul este situat în apropiere de parc, fiind construit inițial ca biserica ce aparținea curții boierești a familiei Beldiman. Ulterior, a devenit biserica satului. Aici se află mormîntul lui Alexandru Mavrocordat, dar și un monument funerar dedicat acestuia.
În prezent, Palatul Sturdza necesită renovări, nefiind deschis publicului. De curînd a intrat în posesia Consiliului Județean Iași.
Niciun comentariu