Scurtă istorie a industriei românești a modellingului

Modelul este acea persoană care prin imaginea sa reușește să facă publicitate produselor comerciale. La început, modelele erau folosite doar în domeniul vestimentar, dar, cu timpul, acestea au fost introduse în tot mai multe industrii. Astfel, în ziua de azi regăsim modele în tot felul de campanii publicitare.

Nu există date oficiale legate de momentul apariției acestei meserii, dar cercetările demonstrează faptul că în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai exact în 1853, soția lui Charles Frederick Worth (considerat a fi părintele „haute couture”) Marie Vernet Worth, a pozat pentru brand-ul acestuia. Alte surse indică faptul că primul fotomodel din lume ar fi fost o româncă din Iași, Renee Perle, cu numele original Renadi Parlea, care în anii 1930 a fost pozată de fotograful francez Jacques-Henri Lartigue.

Astăzi, industria modellingului s-a extins atît de mult, încît avem modele din toate țările – femei, bărbați și chiar copii de toate vîrstele. În secolul XXI asistăm chiar la o revoluție din punctul de vedere al vîrstei, trăsăturilor, kilogramelor sau al condițiilor de sănătate a modelelor. S-a ajuns la un punct în care frumusețea este regăsită la cele mai imprevizibile persoane. Designerii de modă sînt într-o căutare continuă de muze, care să fie puncte inspiraționale și pentru consumatorii brandurilor lor. „Un model perfect poate fi un model imperfect. Dacă eu caut să transmit un anumit mesaj și pentru asta consider că este potrivit un model de 80 de ani sau un model cu dizabilități ori cu orice alte particularități și care poate fi mesagerul mesajului meu, atunci acel model este perfect. Trăim epoca în care modele de o frumusețe neobișnuită se regăsesc în campanii fashion, precum Armine Harutyunyan, pentru Gucci, considerată de mulți urîtă. Pentru mine, frumusețea este dincolo de canoane. Moda este astăzi definită de diversitate estetică neobișnuită, naturalețea, toleranța sînt promovate tot mai mult. Manechine cu vitiligo (Chantelle Winnie) sau cu dizabilități (Kelly Knox), cu sindrom Down ( Elle Goldstein pentru Gucci) sau modele transgender (Valentina Sampaio) au fost alese ca perfecte să susțină idei și concepte, să fie în lumina reflectoarelor, să transmită un mesaj”, explică designerul român George Hojbotă.

Modellingul în România comunistă

În anii comunismului, modellingul era clasificat ca o meserie, cei care practicau această meserie aveau carte de muncă și un program fix, chiar dacă erau zile în care nu aveau nimic de făcut. Exista o echipă mică, formată din 25 de modele de la Casa de Modă „Venus”, condusă de Zina Dumitrescu, precum și cîțiva designeri și fotografi care se ocupau de moda din toată țară. Aceștia discutau cele mai importante curente, participau la principalele evenimente de modă și pozau pentru revista „Moda”, singura în care tema fashion-ului era discutată, care apărea de două ori pe an.

Evenimentele din acest domeniu se țineau mereu la Hotelul „Intercontinental” din București și durau cîteva zile. Modelele erau selectate foarte strict, de către jurați, conta statutul social și relația pe care o aveau cu Securitatea. Ieșeau în străinătate doar modelele care aveau dosarul curat, după cum declara Romanița Iovan, fost model în acea perioadă. Aveau un salariu de aproximativ 3.000 de lei, ceea ce era echivalent cu un salariu de economist, și erau însoțite mereu de un securist. În acei ani, modellingul a avut o perioadă de glorie, deoarece a scos la iveală unele dintre cele mai importante personaje din lumea modei de astăzi, printre care Romanița Iovan, Cătălin Botezatu, Dana Săvuică sau Melek Amet.

Pe atunci modelele se bucurau de respect și de o libertate mai mare față de ceilalți oameni și lucrau cîte șase ore pe zi, dar cînd lucrau în alte țări erau plătite de multe ori la negru. Învățau singure să meargă pe catwalk, se machiau și își făceau părul singure. Produsele de îngrijire le obțineau prin contrabandă, cu ajutorul cunoscuților din afara țării, în timp ce pentru produsele cosmetice aveau carduri gratuite.

Modellingul după comunism

Dacă în perioada comunistă au existat doar o echipă de 25 de modele, o revistă de modă și evenimente fashion mici, după anii ´90 industria fashion a cunoscut o deschidere din toate punctele de vedere. Au apărut designeri precum Irina Schrotter, George Hojbotă sau Alexandru Ciucu. A fost organizat pentru prima dată un festival de anvergură – Fashion Week, la Iași, au apărut reviste de modă în țară, ca „Elle”, „Cosmopolitan”, „Unica”, dar și multe modele și agenții de modelling.

Designerul ieșean George Hojbotă și-a început cariera încă din 1995. „Pe atunci, la debut și în anii de după, participam la evenimente în cadrul cărora organizatorii se ocupau de prezența manechinelor. Erau anii în care se forma o industrie, se nășteau branduri de modă, se organizau prezentări, se puneau bazele unor festivaluri de modă, apăreau designeri în lumina reflectoarelor; de asemenea și modele, prin agențiile de modele. Era o lume relativ restrînsă. Manechinele nu le căutam/găseam pe social media sau în mediul online. Toată lumea se știa cu toată lumea, modelele bune, cu potențial, erau cunoscute. Mai tîrziu, evident, lucrurile s-au dezvoltat, au evoluat către site-uri și o mare piață de imagini, informații, modele”, spune George Hojbotă.

Modelele au început să-și construiască o imagine, să fie din ce în ce mai mult în atenția publică, mai ales prin intermediul televiziunii. Oamenii le admirau cînd le vedeau la diferite concursuri de miss sau cum prezintă pe catwalk. Inclusiv tinerii designeri erau fascinați de aceste personaje din mediul fashion. „Unele manechine erau cunoscute, apăreau la emisiuni de televiziune, în reviste, erau privite cu admirație. Unele dintre ele au devenit, în timp, persoane publice, denumite astăzi vedete. Eu eram impresionat de frumusețea lor și le priveam ca pe zeități coborîte din Olimp. Îmi amintesc și acum momentele în care manechinele cele mai cunoscute atunci au prezentat pentru mine. Pășeau pe scenă de parcă ar fi cucerit lumea și lumea le privea cu admirație”, rememorează designerul George Hojbotă.

Modelele secolului XXI din România

Începutul anilor 2000 n-a fost foarte diferit de anii de dinaintea lor, deoarece industria era în extindere. Modelele încă erau puține în țară și evenimentele se organizau destul de rar. Alina Nechifor a fost model în acea perioadă, iar în prezent este managerul Agenției de modelling „First Models” din România. „Cînd activam eu ca model, eram încă puține și ne știam între noi, pentru că industria era mult mai apreciată ca acum. Nu erau multe agenții-fantomă, ca în prezent, și statutul de model era respectat. Apoi, la TV nu o vedeai pe Bianca Dragușanu, dată exemplu de model. De aici pleacă și teama modelelor sau a părinților acestora de a-și lasă copilul să intre întru-un asemenea domeniu, crezînd ca modellingul are legătură cu ce se vede la TV”, consideră Alina Nechifor.

Deși evenimentele erau mai multe ca înainte și apăreau din ce în ce mai mulți designeri, modelele nu mai erau plătite lunar și nu aveau un loc de muncă sigur. Astfel, fetele care cochetau cu modellingul făceau și altceva pe lîngă pentru a se putea întreține. Totul era la nivel de hobby și oamenii erau în faza de descoperire, de înțelegere a ceea ce însemna acest domeniu în străinătate, de preluare și de  implementare a informațiilor. „Nu era cazul să mă întrețin din modeling. Pe atunci se pleca destul de greu din țară, iar joburile de aici erau pentru mofturile noastre de adolescente. Cel mai important a fost să învăț să mă apreciez, să am încredere în mine și în forțele mele, să am o atitudine armonioasă și nu în cele din urmă să mă simt confortabil în conjuncturi noi”, explică Alina Nechifor.

Majoritatea fetelor ajungeau în acest domeniu întîmplător și nu pentru că își doreau neapărat să devină modele. Evenimentele erau anunțate în reviste și, în general, organizate prin intermediul unor concursuri de poze, care urmau a fi rampe de lansare pentru cele mai expresive și potrivite fete. Este și cazul Dianei Toma, model internațional de peste 15 ani. „Am început în anul 2004, cînd aveam 13 ani. Totul dintr-o joacă. Aveam abonament, ca orice adolescentă din anii 2000, la revista «Cool Girl». Se desfășura un concurs, unde am participat cu poze facute acasă, la perete. Ciudat este că o prietena bună m-a împins și ajutat să le fac. Nu credeam deloc în așa ceva și nici nu mă percepeam ca fiind o puștoaică frumoasă. Dar mereu am știut că sînt specială. Imediat după în ianuarie 2005, am debutat ca model la New York Fashion Week. Și de atunci a început o  avalanșă, care acum s-a transformat într-o ploaie delicată de vară”, spune Diana Toma.

Modellingul azi

Astăzi, în țară, vorbim despre o industrie a modellingului în care persoanele potrivite pentru această meserie pot contacta ușor o agenție, în care managerul să se ocupe de imaginea lor. Informația este mult mai ușor de accesat și tinerii ajung în această lume din momentul în care iau castingul. Condiția este să se informeze foarte bine în ce colectiv intră și cu ce oameni colaborează,

Semnînd un contract de imagine, modelul nu are dreptul să colaboreze cu nimeni fără acordul managerului. Piața s-a extins foarte mult și la fel de mult s-au extins și joburile-fantomă, prin care tinerii sînt exploatați sau prin care ajung să facă lucruri pe care nu și le doresc. Astfel, rolul agenției este acela de a le oferi siguranță, de a le apăra imaginea, de a le face o publicitate bună și de a-i redirecționa către agențiile din afară. „Rolul de manager, pe cît de simplu și dorit pare, pe atît de complicat și solicitant este. Ca manager validez partea de scouting, fac strategii cu echipa de marketing, organizez evenimente, mă ocup îndeaproape de relațiile cu clienții vechi și potențialii clienți noi, creez legăturile cu modelele. Ele trebuie să se simtă confortabil alături de noi, să devină cea mai bună variantă a lor, în condițiile în care ajung la noi simple fete frumoase și de cele mai multe ori lipsite de încredere”, subliniază Alina Nechifor.

În ultimii cinci ani, pe piața modellingului a apărut o nouă categorie de modele – „freelancer”, care își manageriază singure imaginea. Ele își aleg singure colaborările și nu au semnate contracte de imagine. Acest tip de modelling a început să acapareze piața din România, deși lucrurile nu stau așa și în afară. Cei mai mulți specialiști din domeniu susțin că acesta nu este un mod sănătos prin care să-ți construiești o carieră și prin care să fii, în același timp, în siguranță. „E multă muncă în spatele succesului unui model. Iar succesul vine în echipă! Niciodată singur! Atuul meu de manager cred că este adaptarea la situație și modul în care văd lucrurile. Mereu aleg perspectiva în detrimentul unei situații doar de moment”, spune Alina Nechifor.

Avantajul generației de acum este faptul că tinerii sînt mult mai vizibili, își pot crea o imagine bună și pot ajunge modele internaționale prin intermediul managerului din țară. Acum modelele sînt tot mai diverse și în România a început să se accepte această diversificare, deși mult mai greu față de marile orașe ale modei  – Milano, Paris, New York. „Lumea este într-o continuă schimbare. Adevărat, limbajul modei este unul universal, însă intonațiile se schimbă de la sezon la sezon. Apar noi concepte, alte tipologii, se caută noutatea. Și acum sîntem într-o plină epocă a diversității. În trecut, se promova alt gen de estetică – modele fete foarte feminine, iar băieții aduși direct de la sala de forță. S-a trecut apoi la modele androgine, industria de fashion si beauty pentru bărbați a explodat și am văzut tipologii masculine din ce în ce mai variate. Acum diversitatea este cuvîntul de ordine. Modelele plus-size au un loc bine meritat pe podium și în campanii, nici înălțimea și nici vîrsta nu mai contează și asistăm la o întoarcere la naturalețe”, explică George Hojbotă.

Modelele bune ajung să aibă contracte de imagine cu cele mai bune agenții din străinătate și să reușească să se întrețină exclusiv din modelling, în timp ce industria din România nu le poate asigura o activitate continuă. Astfel viitorul apropiat este în aceeași formulă. Agențiile din țară formează modele bune pe care după aceea le redirecționează spre piața din străinătate, cu mult mai multe oportunități și colaborări.

Sursă cover foto: www. assets.vice.com