Profesorul Alexandru Stănilă de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași este considerat unul dintre cei mai mari inventatori români. Invențiile sale au fost premiate cu peste 40 de medalii de aur la saloanele de inventică din toată lumea, însă vocea profesorului Alexandru Stănilă nu se face auzită în țara la care nu a putut renunța niciodată. Ultima medalie de aur a primit-o la sfîrșitul anului, Salonul de Inventică din Croația, pentru un spital-mobil conceput pentru situații de criză. Alexandru Stănilă a realizat împreună cu profesorul Sandu Ion un „plan unic de creștere economică suplimentară” care ar aduce un profit suplimentar țării de aproximativ 30 de milioane de euro. În prezent, planul așteaptă să facă parte din politica României lucrului bine făcut.

În urmă cu cîțiva ani spuneați că a fost mai bine că ați ajuns inginer, decît alpinist.Ați avut vreodată vreun moment de dezamăgire în carieră care să vă facă să vă schimbați această părere?

Absolut niciodată. Imi vine să zîmbesc pentru că ceea ce am învățat de la alpinism, și anume să nu cedezi niciodată și să ai un caracter energic cu multă dăruire pentru ceea ce faci, am încercat să aplic și în viața civilă. Este adevărat, nu întotdeauna mi-a reușit. Ca inginer însă știu că pot să fac tot ceea ce trebuie pentru meseria în cauză de la producție, proiectare, cercetare și chiar de ce nu, întocmirea unor documente valabile în domeniul creației tehnice originale.

Poate că soluțiile mele găsite acum ceva timp în urmă nu erau pe măsura timpului în care le-am inventat, dar acum, după o perioadă, la unele chiar de 30 de ani, își găsesc locul și rolul pentru care eu le-am creat.

Cît de dezamăgitor este pentru dumneavostra faptul că ați găsit soluții asupra dezastrelor naturale cu care ne confruntăm:cutremure,inundații care nu au fost puse în practică?

Există o luptă permanentă a contrariilor, luptă care este pînă la urmă legea dezvoltării. Poate că soluțiile mele găsite acum ceva timp în urmă nu erau pe măsura timpului în care le-am inventat, dar acum, după o perioadă, la unele chiar de 30 de ani, își găsesc locul și rolul pentru care eu le-am creat. Prin urmare nu pot să spun că sînt dezamăgit. Am învățat de la viață că atunci cînd ai căzut sau te-a învins un adversar, nu neapărat o persoană fizică, ci un întreg ansamblu de împrejurări – mă refer la legislație, la conjuctură politică, la timp sau starea vremii – pînă la urmă să mă ridic cu putere mai mare, s-o iau de la capăt pentru a-mi atinge scopul.

Din păcate, numai noi, românii, am uitat că o creștere economică este legată strîns de creația tehnică autohtonă

Împreună cu domnul profesor Ion Sandu de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” ați conceput un „plan unic de creștere economică suplimentară” pe care l-ați trimis acum președintelui Klaus Iohannis după alte două încercări eșuate de a trezi vreun interes ultimilor doi premieri. Vă așteptați la un răspuns de la noul președinte?

Am să vă răspund cu o nuanță cît de cît filozofică:speranța este ultima care moare, de aceea încă sper ca și acum 30 de ani că activitatea mea și a celor care vor să facă un bine acestei țări să fie în sfîrșit auzită, ajungînd se pare și noi la un anumit grad de înțelepciune. Atunci cînd spun acest lucru nu mă refer la faptul că avem și eu și colegul meu Sandu Ion peste 60 de ani, ci asupra faptului că, de peste 30 de ani, am muncit împreună în cadrul unui colectiv mai rar în domeniul creației tehnice. Pornind de la marele inventator Vitalie Belousov, care a fost mentorul meu și datorită căruia am ajuns să intru pe creația tehnică, să învăț an de an, pas cu pas, fiind astfel capabil la ora actuală ca împreună cu o echipă întreagă de profesori din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” și Universității „Alexandru Ioan Cuza” din domeniul creației tehnice să putem să concepem acest plan de creștere economică suplimentară a României. În fond, aceasta este esența dezvoltării omenirii pentru că cei care au cunoscut această lege fundamentală de dezvoltare au ajuns să fie vîrfurile economiei mondiale. Mă refer la americani, japonezi și în ultima perioadă la chinezi. Numai noi, din păcate, am uitat că o creștere economică este legată strîns de creația tehnică autohtonă.

Cum funcționează spitalul mobil, ultima dumnevoastră invenție premiată cu aur la sfîrșitul anului 2014 la Salonul de Inventică din Croația?

Orice soluție tehnică apare în urma unei necesități. Acum doi ani, acordînd asistență tehnică unor firme de construcții din Africa, am văzut cît de mare poate să fie sărăcia. Am văzut-o cu ochii mei și mi-am dat seama de necesitatea unor intervenții rapide și eficiente în lumea a treia. De acolo a ieșit necesitatea acestui spital de campanie care, vorbind normal, nu este doar un singur modul, ci este un ansamblu de containere de 20 sau de 40 de picioare. Duse la fața locului, într-un interval scurt de timp, maxim o zi, ele se pot transforma într-o variantă operativă, atît ca laboratoare de investigații, cît și ca spitale de sine stătătoare pentru tratarea pacienților sau a răniților, în funcție de caz.

Credeți că proiectul va fi pus în practică avînd în vedere că în cazul epidemiei de Ebola de anul trecut, un astfel de spital ar fi fost fundamental pentru ajutorarea cît mai multor bolnavi?

Beneficiarul direct este omul din țările afectate cu anumite situații de urgență, dar pînă la urmă rolul fundamental îl are partea economică. Prin urmare aceste module ar trebui să fie cumpărate, ținute în stoc, de către Organizația Mondială a Sănătății, Crucea Roșie Internațională sau de către alte organizații non-guvernamentale sau chiar guvernamentale, ca apoi să devină operaționale în cazul în care sînt necesare. Eu am dat o soluție, dar pînă la realizarea prototipului sînt necesare investiții în proiectare, în execuție, oferte de piață și producții de astfel de produse cu vînzare către cei care sînt dispuși să aloce bani în această direcție.

Dintre studenții pe care i-am avut alături de mine în ultima perioadă sînt cîțiva care au ajuns să facă o activitate profesională de vîrf în străinătate

Știu că pentru Casa Evantai ați pus la punct toate detaliile într-o săptămînă. Acestui proiect cît timp i-ați acordat?

Pentru Casa Evantai, ca și concept funcțional de invenție, am aplicat o metodă de creație tehnică care se numește „metoda morfologică spațială de idei x dimensional” și practic, spitalul de campanie făcea parte din categoria soluțiilor posibile probabile aplicate în cadrul acestui modul. Una dintre ultimele patru soluții pe lîngă Casa Evantai era acest container extensibil de formă paralelipipedică cu creșterea de la trei pînă la șase ori a suprafeței desfășurate făcînd parte din clasa de invenții găsite atunci.

Casa Evantai este un concept de construcție revoluționar recompensat cu medalia de aur la unul dintre cele mai mare saloane de inventică din lume. Credeți că într-o zi o să vedeți această construcție produsă la scară largă și în România?

Cu siguranță. Ea există sub formă de trei exemplare la ora actuală, a suferit unele modificări calitative pentru că se știe că un prototip este greu să ajungă la nivelul producției de serie, însă cererea mare de piață nu se află în România. Cererea mare de piață se află în străinătate și de aceea potențialul acestei invenții este foarte mare.

Au fost cereri din străinătate?

În varianta de marketing adoptată de Cameră de Comerț din Europa și alte trei din America Latină rezulta un necesar de piață de aproape 2000 de bucăți pe an de unde și ideea că ar ajunge la o valoare de 30 de milioane de euro și că ar putea să reprezinte valoarea de 1 % producție la export.

La ora actuală consider că am intrat pe o linie dreaptă în ceea ce privește implementarea planului național de creștere economică suplimentară a României și mă voi lupta probabil o periodă bună de timp pentru acesta.

Ce speranțe ar trebui să aibă studenții, viitori ingineri în construcții, dacă un inventator ca dumneavoastră nu este băgat în seamă de către invenstitorii români?

Eu cred că bătălia nu este pierdută. Dintre studenții pe care i-am avut alături de mine în ultima perioadă sînt cîțiva care au ajuns să facă o activitate profesională de vîrf în străinătate, tocmai pentru că au fost alături de mine. Acest lucru se aude și se cunoaște. Sînt studenți care sînt șefi de proiecte în Maroc, în Arabia Saudită. Oameni pe care i-am luat alături de mine și am implementat împreună tehnologii performante pentru care am făcut optimizări tocmai utilizînd cunoștințele de creație tehnică. Prin urmare atmosfera este plăcută în cadrul facultății, în ultimii patru ani de zile au fost obținute peste 40 de premii, medalii de aur, în principal la saloanele naționale și internaționale de Inventică la care am avut acces gratuit. Accesul gratuit a fost făcut datorită aprecierii de care școala de inventică din domeniul ingineriei de la Iași este cunoscută și recunoscută de către mediul nostru de creație tehnică din România și nu numai. Avem o colaborare foarte frumoasă cu Asociația Inventatorilor din Asia, iar acum observ că și spațiul iugoslav începe să se miște foarte bine.

O să renunț, pînă la urmă, după atîția ani de învățămînt pe care mi i-am dedicat cu precădere creației tehnice și o să îmi caut bunăstarea în exterior

Ce proiecte aveți în acest an?

La ora actuală consider că am intrat pe o linie dreaptă în ceea ce privește implementarea planului național de creștere economică suplimentară a României și mă voi lupta probabil o periodă bună de timp pentru acesta. De asemenea, am mai pus la punct și un plan de reorganizare a disciplinelor de creație tehnică în cadrul învățămîntului tehnic superior. Este o lucrare de peste 50 de pagini pînă la nivel de fișă a disciplinelor care trebuiesc predate în fiecare an de studiu, astfel încît, pregătirea unui tînăr inginer să fie făcută complet din punct de vedere psihologic, al cunoștințelor și aplicativ. Doresc ca în final să putem măcar obține un număr prezumtiv de inventatori, sau chiar inventatori, măcar în faza a doua a masterului și continuarea activității lor în cadrul școlii doctorale.

Spuneți că o să vă concentrați pe implementarea acestui plan de creștere economică. Care este următorul pas în cazul în care nu veți primi niciun răspuns?

Următorul pas nu este decît cel al revoltei personale, în sensul în care o să renunț pînă la urmă după atîția ani de învățămînt pe care mi i-am dedicat cu precădere creației tehnice și o să îmi caut bunăstarea în exterior. Oricum consider că important este ca ceea ce am gîndit, nu numai eu, ci și inventatorii români, să se aplice în România pentru crearea locurilor de muncă, pentru creșterea bunăstării generale. Este important ca o invenție bună, aplicată și vandabilă la export, să fie dezvoltată și produsă în România pentru că aici trebuie să realizăm baza de dezvoltare a tinerei generații și nu în exterior. Am o relație suficient de mare cu străinătatea, am fost și azilant politic în perioada ceaușistă, am ieșit de nenumărate ori în Canada, Africa, în general în Europa. Am avut serioase propuneri de colaborare, dar de fiecare dată am renunțat la ele.

De ce ați renunțat la acele propuneri?

Speranța. Ea este cea care te înșeală întotdeauna, dar în care am crezut și probabil că voi crede pînă la adînci bătrîneți, fiind un „tînăr” de 63 de ani.

Dar iată că în final vă gîndiți să plecați.

Din păcate nu sînt omul care să renunțe. În toamnă era cît pe ce să fac pasul, dar meditînd serios, mi-am dat seama că locul meu este aici. Îmi pun speranțe în actuala conducere a țării să aplece urechea și asupra celor care sînt specialiști pe un domeniu. Poate că acest flux nou de speranță care a apărut în România să fie cel care să producă pînă la urmă o schimbare în bine pentru că funcțiile statului înseamnă, în primul rînd, organizarea internă, astfel încît să duci la bunăstarea propriului popor. Sper ca împreună cu toate persoanele competente în acest domeniu să reușim cu adevărat, avînd sprijinul guvernamental și președențial să facem o mică revoluție la nivelul nostru și să reușim în final să facem acea creștere economică. Am asistat prea mult timp, 25 de ani, la un proces, din punctul meu de vedere, de vînzare de țară. Eu am gîndit mereu să caut să fac, să construiesc bob cu bob, cu cunoștințele mele pe un domeniu pe care îl stăpînesc, pentru că eu nu am vrut să fac parte din vînzătorii de țară.