Psihologul Aurora Liiceanu a conferentiat la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iasi, luna aceasta, despre „Lumea ca spectacol – ingrijorarile unora si nepasarea multora”. Plecand de la ideea ca „senzationalul ne umple de placere, iar binele este plictisitor”, psihologul vede in presa un ajutor pentru incalcarea barierelor traditionale. Aurora Liiceanu crede ca rolul mass-media este acela de a-i face pe oameni „sa traiasca dupa ceea ce vad si ceea ce aud”.

Ati colaborat cu numeroase ziare si reviste, ati lucrat la radio si televiziune. Din experienta pe care ati avut-o, de ce credeti ca se scrie atat de spectaculos?

Trebuie sa va spun ca senzationalul senzational, senzationalul cel mai senzational atrage omul, desi exista un registru peren si simplu al vietii si al normalului care continua sa traiasca. Spre exemplu, „Doamna cu catelul” de Cehov, care are peste 150 de ani de cand a fost scrisa, sau Anna Karenina a lui Tolstoi sunt niste lucruri de o banalitate ingrozitoare. I-as ruga ca toti cei care cer articole de vreun fel, bazate pe senzational, sa-si puna problema de ce au ramas peste ani aceste opere si de ce ale lor nu vor rezista.

La ce mai este buna presa?

Televiziunea prezinta un fragment al realitatii, pe de o parte, dar, pe de alta parte, sa nu uitam ca este un context larg care incet, incet, influenteaza si ii face pe oameni sa traiasca dupa ceea ce vad si ceea ce aud. Contagiunea sociala se datoreaza tocmai acestei influente a mediei. Acum mi-e frica de capuse. Ce sa fac, daca atat de tare ne innebuneste cu ele si toata lumea vorbeste despre ele!? Mesajul este multiplicat la nivelul miilor de oameni care se construiesc cu forta in a-i influenta pe ceilalti. Bineinteles ca toti prietenii mei vorbesc si ei despre capuse, este o adevarata contagiune.

Poate fi oprita din ceea ce face?

Trebuie sa existe un secret, pe care nu-l stiu, prin care sa se realizeze o normalizare a ceea ce transmite. Eu nu spun ca trebuie ca media sa fie academica, uscata si serioasa in mesaj, sau plina de teorii, pentru ca viata e complicata si complexa si trebuie redata aceasta complexitate. Nu stiu ce ar putea sa introduca pentru a ma capta, insa cand vad emisiunile de folclor, innebunesc si schimb postul. E ceva prafos, e ceva care nu mai merge. Ar trebui sa fie modificat ceva. Pentru ca daca ma duc in Maramures, imi plac ceterasii la nebunie, ascult Maria Tanase, adica nu sunt anti-traditie, dar nu imi place modul birocratic si stagnant pe care-l prezinta televiziunile.

„Daca copilul meu nu ar avea ce sa manance si i-ar fi foame, cred ca v-as fura”

Ati da „Tezaur folcloric” pe un dublu omor?

Nu, nu trebuie neaparat sa dai drame in locul „Tezaurului”, deoarce poti foarte bine sa dai un aspect natural acelor emisiuni folclorice si lumea sa se uite la tine. Nu-mi plac acum, pentru ca totul arata festivist si cand vad o nunta taraneasca la televizor se simte ca e artificiala, ceea ce-mi displace. E ca inainte, cand venea comisia de la partid intr-o scoala de protocol si toti eram imbracati la patru ace.

Ati avut un an si jumatate o emisiune la Tele 7 abc, care se numea „Linia Fierbinte”. Ati facut atunci presa prin ochii unui psiholog sau psihologie prin presa?

A fost un demers psihologic intemeiat pe curiozitatea pe care o aveam fata de lume. Am incercat atunci sa cobor in viata ca sa nu fiu numai in biblioteca. Voiam sa cunoasc oameni in carne si oase cu psihologia si problemele lor. Si mi-a prins foarte bine, sa cunosc viata si lumea. Eu cunosteam familia, cativa prieteni, colegii si biblioteca, or asta nu e o lume.

Spuneati ca supravietuirea lumii nu tine cont de mijloacele morale, credeti ca si presa utilizeaza aceste mijloace imorale pentru a suprevietui?

Cred ca asta e problema libertatii presei, daca sunt in stare sa fac ceva bine si moral. Eu cred pana la urma ca daca vrei sa zici adevarul trebuie sa ai bani. Exista un proverb care spune ca „adevarul nu moare niciodata, el duce numai la o existenta mizerabila”. Poate ca de aici vine mizerabilul, pentru ca sunt cumparati multi jurnalisti ca sa ascunda adevarul.

Totusi, cei care au bani si-i investesc in presa tainuiesc din adevar, avand alte interese care sunt puse deasupra lui, de aici imoralitatea, lipsa de etica…

Cred ca si morala se schimba cu vremea, in sensul ca binele si raul nu mai exista in forma in care existau inainte. Sunt din ce in ce mai multe nuante de gri. Nu trebuie sa uitam ca intre afectivitate si etica exista o contradictie. Pentru ca, intr-adevar, daca copilul meu nu ar avea ce sa manance si i-ar fi foame, cred ca v-as fura, si atunci nu mai stiu daca ceea ce fac mai e imoral, moral sau amoral.

Nascuta in Basarabia pe 1 august 1941, Aurora Liiceanu este absolventa a Facultatii de Psihologie de la Universitatea din Bucuresti din 1963. Dupa ce a fost implicata in scandalul „Miscarii Transcedentale” si trimisa femeie de serviciu la fabrica „Suveica”, psihologul a ajuns, dupa Revolutie, cercetator senior la Institutul de Filosofie si Psihologie „Constantin Radulescu-Motru„ din cadrul Academiei Romane si, deopotriva, la Institutul National de Criminologie. Seria de autor a Aurorei Liiceanu de la Editura Polirom cuprinde cartile: „Ranile memoriei. Nucsoara si rezistenta din munti„,  „Nici Alb, Nici Negru„,  „Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire„, „Care pe care – femei si barbati„,  „La taifas”,  „Rendez-vous cu lumea”, „Prin perdea”,  „Patru femei, patru povesti”,  „Viata nu-i croita dupa calapod”. Cel mai recent volum publicat este „Cuvinte incrucisate”.

Bejinariu Laura-Elena