Din pasiunea şi cultul pentru ţăran, Cătălin Hiliţanu activează şi în prezent ca mentor şi coregraf al Ansamblului „Mugurelul” al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV). Deşi de profesie doctor veterinar, dorinţa de a fi mai aproape de universul rural îl face să studieze tainele dansurilor, pentru a le putea împărtăşi mai departe. Despre ce înseamnă folclorul, tradiţiile şi despre experienţa de viaţă a acestui coregraf atipic aflăm din interviul pe care ni l-a acordat.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră tradițiile?

Tradițiile au avut (că acum nu mai au) un rol. Au avut rol în organizarea vieții comunității, un mare rol. Acum s-au pierdut, pentru că viața este una monotonă. Tradiția era impunerea unui program foarte strict, care trebuia respectat de toți membrii comunității. Tradiția nu se referă numai la folclor, ci și la viața socială, organizarea muncii, organizarea vieții în familie; toate erau legate de tradiție. De exemplu, hora duminicală. Acum te duci la discotecă cînd îți vine. Ce rost are? Sau mersul la biserică, faptul că nu mergi organizat cum se mergea. Așa merge fiecare cînd are chef.
Tradiția, cum am mai spus, impunea un program. Duminica dimineață, te sculai, te primeneai și mergeai la slujbă. După ce veneai de la biserică, stateai la masă cu familia, ca mai apoi bărbații să iasă la crîșma satului, femeile pe marginea șanțului, copiii la joacă.
Nimeni nu avea voie să iasă din aceste reguli. Era organizată viața, în aceeași zi se pieptănau, făceau baie, același fel de mîncare se pregătea peste tot. Trebuiau parcuși niște timpi la evenimente precum naștere, nuntă, înmormîntare. Aceste ritualuri nu se învățau prin lecții, ci prin participare. Părinții erau obligați să ia copiii de mici; mama cu copilul în brațe nu lipsea de la nici o manifestare, nu era o scuză că am copil mic. Și așa ajungeau la vîrsta la care ei trebuiau să ducă mai departe tradiția.

Ce îi deosebește pe cei din generația anterioară față de generația actuală?

Întotdeauna a fost o generație actuală și o generație trecută. Deci a fost un conflict între generații. Eu nu sînt de acord, ca reprezentant al generației vechi, să fiu în conflict cu generația nouă. Întotdeauna i-am înțeles și o să îi înțeleg. De la bunica am moștenit concepția asta, pentru că și noi am fost ca ei, și noi am gîndit și am făcut ca ei.

Cătălin Hilițanu, coordonatorul Ansamblului folcloric „Mugurelul” al USAMV Iași

„Hora este specifică într-un fel moldovenilor”

Ce este specific zonei moldovenești, pe lîngă portul popular?

Pe noi ne caracterizează foarte mult costumele lucrate manual. Au și alte popoare, dar nu ca ale noastre; ale noastre sînt ieșite din comun și foarte variate pe o suprafață mică de teren. Sînt foarte multe genuri de costume, total diferite.
În comparație cu celelalte zone, dansul moldovenesc se deosebește prin ce vezi din nordul Bucovinei pînă în țara Vrancei, de la Carpați pînă la Nistru. Ele sînt în mai multe „familii”: ale horelor, brîielor, etc. Hora este specifică într-un fel moldovenilor, dar se referă la dansurile prinse de mînă, pe care le găsim chiar și în Ardeal, unde predomină dansul de pereche. Este un antren deosebit, o atmosferă puțin mai exuberantă, continuînd cu „familiile” de dansuri bărbătești, foarte multe în Moldova. Dansuri femeiești nu există, practic nu există deloc în țară, dar s-au făcut anumite intervenții și au rezultat, spre exemplu: „Purtata de la Căpâlna”, „Lăzăroaicele din Muntenia”. Dar a fost o făcătură pînă la urmă, căci, pentru a-l găsi ca atare, un dans trebuie să aibă o motivație, să se petreacă într-un anumit moment: la nuntă, priveghi, etc. Motivația de la horă era ca tinerii să se placă, să se descopere unul pe altul, în niciun caz nu mergeau pentru a da spectacol.

În cadrul fiecărui spectacol cu Ansamblul „Mugurelul” încercaţi să amintiţi de tradiţiile şi superstiţiile de mult pierdute. De ce trebuiau respectate cu strictețe toate aceste obiceiuri?

Toate aveau un rol. Era credința că, la naștere, ursitoarele trebuiau să pună în apă anumite obiecte pentru bunăstarea copilului. Dacă nu se respectau toate acestea, părinții își reproșau că nu au făcut totul ca să fie bine. Bineînțeles că nu toți indivizii care se nasc au o ascensiune în viață, cum este și firesc, dar măcar comunitatea i-a dorit acest lucru. A ursi înseamnă a dori ceva și toate erau de bine.

Vă dedicați cu totul pentru ca ansamblul să obţină performanțe, iar cu fiecare deplasare obţineţi experienţă. Care a fost cea mai plăcută deplasare?

Toate au fost plăcute. Cea din Egipt a fost una memorabilă, am văzut piramidele și am stat și mult timp, cam vreo trei săptămîni, dar nu pot să spun că în Grecia nu a fost la fel de extraordinar, sau în Serbia, Franța, Germania, Polonia.

Ansamblul „Mugurelul” într-o deplasare în străinătate

„Dacă vrei să înveți, stai lîngă mine și eu promit că am să te învăț”

În ce măsură îi vedeți motivați pe cei din ansamblu pentru conservarea tradiţiilor?

Pe mine nu mă interesează cum dansează, totul este să vrei să înveți ceva, pentru că nu mai ai de unde învăța. Înainte, învățai de la părinți, bunici, de la ceilalți din sat. Eu nu pot să resping pe nimeni. Dacă vrei să înveți, stai lîngă mine și eu promit că am să te învăț. Am avut dintotdeauna și am și acum mai slăbuți din punct de vedere al memoriei ritmurilor și au învățat.

Care a fost cel mai greu de învățat dans pentru dumneavoastră?

Nu este vreun tip de dans pe care să îl învăț chiar așa ușor, nu am pretenția asta. După ce îl învăț, mai ușor îmi este să îl predau. Nu este niciun dans foarte greu de învățat, ci este mai greu stilul de dans, pentru că dansurile se pot rezuma la niște pași foarte simpli. Dansul nu este dificil de învățat, dar am perseverat și mi-a plăcut să învăț.
Eu sînt din Costuleni, din zona de sud a Iașului, dar în schimb mi-au plăcut foarte mult dansurile din zona Hârlăului; ar fi un pic mai dificile. Întotdeauna un dans este dificil pentru cel din altă zonă; pentru cel din zona respectivă este ceva firesc. Ca să pot să învăț stilul lor de dans și dansurile lor, primul loc de muncă mi l-am luat acolo. Am stat șapte ani și i-am studiat și cred că sînt singurul coregraf din țară care știe zona Hârlăului. Așa de tare mi-a plăcut că m-am dus și m-am cununat acolo; un naș e din Tîrcovaci și unul din Flămînzi.

„Genetic avem un bagaj, trebuie doar pus în valoare”

Ce s-a născut prima dată, pasiunea pentru dansuri ori pentru medicină veterinară?

Nu a fost pasiune pentru dans, a fost pasiunea pentru muncă, pentru țăran. Cît am fost copil, de fapt eu niciodată nu am lipsit de la vreo manifestare din sat. Nu sînt un pasionat al dansului, e o formă de manifestare, mai ușor de arătat partea spectaculoasă.

Cu studenții USAMV, la repetiții

Ați schimba profesia de doctor veterinar?

Nu. Pentru că eu am avut un cult pentru țăran, de asta am și făcut medicină veterinară, pentru că țăranul s-a ocupat și de creșterea animalelor. Ca să poți să înțelegi țăranul cum se manifestă la horă, la petrecere, trebuie să știi în primul rînd cum se comportă la muncă. Ca să știi cum se comportă la muncă, trebuie să știi să lucrezi ca el. Eu știu să fac toate treburile pe care le face țăranul.

V-aţi ales meseria de doctor veterinar ca să lucraţi cu ţăranul. Care este diferenţa dintre „a lucra” cu acesta, ca doctor veterinar, şi a fi în pielea lui, prin intermediul dansurilor?

Nu trebuie să fie vreo diferență între cele două. Eu în afară de ceea ce fac cu ei la repetiții, îmi rezerv cinci minute pentru a le explica cine a fost țăranul român, ce comportare a avut și ce trebuie și ei să facă. Genetic, avem un bagaj. Trebuie doar pus în valoare.

Scurtă biografie

Cătălin Hilițanu s-a născut la Costuleni, jud. Iași, în 1956. A urmat Liceul „Costache Negruzzi” din Iași, apoi cursurile Facultății de Medicină Veterinară a USAMV. Împătimit de folclorul și tradițiile românești, este coregraful Ansamblului „Mugurelul” al USAMV Iași din 1974.

Sursă foto: www.facebook.com/pg/AnsamblulMugurelulUSAMVIasi