Compozitor și membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, conferențiar universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași România, la Specializarea „Jazz și muzică ușoară”, basist al ansamblului FICS Jazz & Pop Orchestra, Dan Spînu are două domenii majore de interes – muzica și tehnologia audio. În interviul acordat, am discutat despre latura tehnică a muzicii, dar și despre ce înseamnă să compui o operă rock de tipul „The One Born from A Tear”.

 V-ați format inițial ca inginer. Cum ați ajuns la pasiunea aceasta pe care o aveți pentru muzică?

Muzica a fost o preocupare continuă de-a lungul vieții mele. Am studiat muzica, instrument și teoria muzicii, în clasele primare-gimnaziu, ca apoi să urmez cursurile unui liceu teoretic și anume Liceul Național din Iași, unde am continuat să practic muzica în regim de amator. Cu toate că ulterior am devenit student al Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iași, așa cum se numea atunci, am activat în diverse formații studențești și am participat la diverse festivaluri. Schimbările sociale și economice care au intervenit după 1989 au redus drastic șansele de a activa ca inginer, așa că am hotărît să abordez muzica profesionist, urmînd cursurile specializării „Compoziție jazz și muzică ușoară” din cadrul actualei Universități Naționale de Arte „George Enescu” (UNAGE) din Iași.

Ați făcut în toamna anului trecut o prezentare despre istoria chitarei electrice în cadrul Iași Guitar Festival. Ce reprezintă chitara pentru dumneavoastră?

Acea prezentare am făcut-o în calitate de profesor de „Aranjamente orchestrale în genurile jazz/pop”, în virtutea unei colaborări, de-acum tradiționale, a specializării la care predau cu Petran Music School și Casa de Cultură a Studenților din Iași, organizatorii festivalului. Dorința mea a fost să lărgesc orizontul tinerilor chitariști participanți la festival, să-i determin să-și cunoască mai bine instrumentul, originile și dezvoltarea lui.

Dincolo de aceste aspecte, chitara electrică e unul dintre „copiii-minune” ai muzicii contemporane, un instrument cu posibilități expresive și tehnice remarcabile, care le completează pe cele ale instrumentelor tradiționale. Inventată acum circa 80, prin jazz, preluată și emancipată apoi de genurile rock, chitara electrică a contribuit hotărîtor la apariția de genuri muzicale noi, inclusiv în jazz-ul modern, fiind practic omniprezentă în toate genurile jazz/pop/rock, pe toate canalele mediatice. Poate tocmai de aceea ne-am obișnuit atît de mult cu sonoritatea ei, încît nu-i mai acordăm importanța cuvenită., Dar, dacă ne-am gîndi să o eliminăm, ne-am da seama că muzica de astăzi e de neconceput fără chitara electrică. 

„Am înființat o serie de cursuri în care studenții învață tehnologia muzicală, pentru a avea mult mai multe șanse la începutul carierei lor musicale”

Sînteți absolvent atît al Universității Politehnice, cît și al Specializării „Compoziție jazz și muzică ușoară” a UNAGE. Cît de importantă este pregătirea tehnică pentru a profesa cu succes în muzică?

Depinde de genurile muzicale în care activezi. Chiar și în muzica așa-zis clasică se compune azi cu ajutorul programelor de editare de partituri și instrumente virtuale, care le simulează veridic pe cele tradiționale. În marea familie de genuri jazz/pop/rock tehnologia muzicală joacă însă un rol major, de la însăși construcția instrumentelor, la sonorizarea, înregistrarea și prelucrarea sonorității lor. Procesul de creație muzicală în aceste genuri e și el foarte tehnologizat, în jazz mai discret, dar în curentul principal se folosesc adesea exclusiv calculatoarele, instrumentele virtuale și programele de producție muzicală. În consecință, cu cît gradul de cunoaștere al acestor tehnologii este mai ridicat, cu atît cresc potențial șansele de a avea succes ca muzician, fie folosind mai eficient mijloacele de expresie pe care le asigură, fie creînd un produs artistic la niște standarde comparabile cu producțiile profesionale.

La început de drum, cunoașterea echipamentului de înregistrare/sonorizare și a unor noțiuni elementare privind tehnicile de folosire a lor, a devenit, practic, obligatorie. Muzicianul debutant, care știe să-și programeze propriul sintetizator/procesor de efecte, își poate face singur o sonorizare într-un mic club, un demo cu care să se promoveze pe rețelele sociale, va avea categoric mult mai multe șanse să atragă atenția asupra sa, să se facă remarcat în raport cu cel care așteaptă să vină cineva să facă toate acestea pentru el. Mai mult, la început de drum posibilitățile de a plăti astfel de servicii sînt foarte reduse, deci cu atît mai mult e de dorit un grad cît mai mare de autonomie în raport cu ele. Tocmai din aceste motive, la specializarea „Compoziție jazz și muzică ușoară” am înființat o serie de cursuri în care studenții învață tehnologia muzicală, pentru a avea mult mai multe șanse la începutul carierei lor muzicale.

Ați făcut parte din prima promoție a Specializării „Compoziție jazz și muzică ușoară”.  Profesor coordonator v-a fost Romeo Cozma. Ce relație ați avut, cum v-a influențat devenirea?

Relația cu Romeo Cozma e chiar mai veche, începînd în perioada în care repetam cu diverse formații studențești în cadrul Clubului de jazz „Richard Oschanitzky” de la Casa de Cultură a Studenților din Iași, unde dînsul era instructor. În acea perioadă am venit în contact cu jazz-ul și cu acea comunitate a muzicienilor din genurile jazz/rock din Iași, atît prin concertele realizate sub egida clubului, dar și prin audițiile de jazz organizate de club, unde Romeo Cozma prezenta nume importante, înregistrări de dată recentă, la care altfel nu aveam acces.

Ulterior, mi-a devenit profesor și, pe lîngă inițierea în limbajul jazz-ului, s-a implicat și ca pianist, cîntînd alături de noi, studenții, în primele cluburi de jazz din Iași, în evenimentele organizate de „Centrul cultural francez” din Iași, dar și în festivalurile de profil din țară. Susținerea acordată de un muzician cu pregătirea și experiența sa, în acea perioadă de început, au fost, desigur, foarte importante.

După terminarea studiilor m-am orientat spre producția muzicală și astfel am colaborat și altfel, înregistrînd piesele sale și chiar orchestrînd unele dintre ele, ceea m-a onorat, validînd nivelul la care ajunsesem. Apoi am devenit colegi în cadrul specializării „Compoziție jazz și muzică ușoară”, unde lucrăm împreună la dezvoltarea acesteia. Pot spune, așadar, că Romeo Cozma a fost o constantă în cariera mea muzicală și didactică, un om care a jucat un rol foarte important în devenirea mea ca muzician și profesor.

Ați scris cartea „Tehnologie muzicală – Echipamente și tehnici pentru sonorizări” , publicată la Editura Eikon. Ce v-ați propus să realizați prin acest volum?

Să umplu un mare gol în literatura de specialitate de limbă română, ultima carte în acest domeniu fiind scrisă la finele anilor ‘70. În 50 de ani s-au petrecut schimbări majore, în primul rînd tehnologice, care nu au fost reflectate în vreo publicație la noi. Nu mai puțin importante sînt schimbările socio-economice, care au dus la sporirea numărului celor care folosesc tehnologia, deci a cererii, automat și a ofertei, prin apariția producătorilor „low-cost”. Chiar și marii producători au trebuit să se alinieze, lansînd produse de bază de gamă, cu cost scăzut. Dacă în anii ‘70-’80 tehnologia muzicală era apanajul unui cerc exclusivist de specialiști, azi ea e folosită pe scară largă, inclusiv de către semi-profesioniști și amatori. Era nevoie, deci, ca o astfel de carte să fie scrisă într-o manieră accesibilă, pentru publicul larg. Cartea mea e prima de acest gen, în raport cu publicațiile din anii ‘70, care erau destinate exclusiv specialiștilor în domeniu.

Pentru că acum cîțiva ani nu găseați niciun basist pentru ansamblul FICS Jazz & Pop Orchestra, ați decis să fiți basistul acestuia. Cum este să cîntați cot la cot cu studenții dumneavoastră?

Grozav! Chiar dacă repetițiile necesită multă determinare și răbdare din partea mea, în calitate de profesor coordonator, totuși participarea ca instrumentist la concertele acestui ansamblu e mereu o plăcere, din mai multe motive. Desigur, în primul rînd e vorba despre energia și ineditul unui ansamblu foarte tînăr, cu o medie de vîrstă de circa 20-22 de ani. Apoi e repertoriul abordat. Ansamblul e format din studenții specializării „Compoziție jazz și muzică ușoară” din cadrul Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii muzicale teoretice și e cadrul potrivit pentru a dobîndi experiență scenică autentică în concerte făcute în condiții reale, în afara cadrului protector al facultății și al producțiilor școlare. Repertoriul e o extensie a celui studiat la disciplina „Ansamblu”, fiind extrem de divers. Cuprinde tot ce e valoros în diverse genuri de jazz, rock, soul, funk, pop etc., concertele fiind tematice, dedicate unui gen sau nume important din aceste genuri. Ansamblul recurge la colaborări cu alte catedre din facultate, pentru a aborda orchestrații complexe, alăturînd astfel un grup de suflători sau un cvartet de coarde. În aceste condiții, repertoriul e extrem de incitant prin diversitate și inedit, incluzînd adesea piese neabordate de nici o altă formație, din cauza dificultății lor sau a orchestrației foarte greu de replicat.

Totodată, prezența mea ca basist nu numai că rezolvă o lipsă veche (absența unor studenți care să cînte la chitară bas), dar asigură și o motivație în plus studenților, prin puterea exemplului personal. Una este să dai indicații și dispoziții de pe margine, alta e să o faci executînd cot la cot cu studenții tot ceea ce le ceri să facă: studiu, transcripții de partituri, repetiții, inclusiv căratul și instalarea de instrumentelor și echipamentului.

„Iașului îi lipsește un festival de jazz”

Acum șase ani ați realizat opera rock „The One Born From a Tear”, care a avut succes la nivel național, devenind o mîndrie a Iașului prin complexitate și ineditul dat de diversitatea de genuri abordate. Care e povestea din spatele realizării acestui musical?

Povestea e atît de lungă și întortocheată încît am putut scrie o carte despre ea, The One Born From A Tear, un musical modern în România anilor 2010, apărută la Editura Artes, în 2018. Pe scurt, e vorba de marea mea pasiune pentru teatrul muzical, pentru fuziunea stilistică în muzică, peste trei ani de cercetare și elaborare a lucrării în sine, soldate cu o partitură generală de orchestră de 400 pagini. Apoi a urmat povestea producției, în care a trebuit să găsesc 14 eroi, nouă soliști și o formație rock, dispuși să mă însoțească în această aventură, fără nici o plată imediată, alta decît satisfacția de a crea un spectacol inedit., Plus găsirea instituțiilor dispuse să ne ofere o orchestră simfonică, un cor, plus soluționarea în regim independent a tuturor resurselor necesare producției.

Ați făcut parte din trupa Cannabis care a avut un mare impact la nivel local, avînd meritul că a demarat activitatea de club muzical în Iași. Printre alte proiecte se numără scriere musical-urilor „Cabotinul” și „Interesul poartă fesul”. Cum v-au ajutat aceste experiențe în realizarea operei rock?

În formația Cannabis am dobîndit o experiență foarte prețioasă, de instrumentist fiind chitaristul bas al acesteia, și am învățat că un repertoriu inedit, la un anumit moment dat, și valoros poate umple o sală fără să ai vedete pe scenă. Totodată, a fost o școală de producție muzicală, albumul formației, Cannabis Lights, fiind înregistrat și mixat de mine. Musical-urile „Cabotinul” și „Interesul poartă fesul” au fost etape cruciale în a dobîndi experiență în a scrie muzică de fuziune stilistică simfonic-rock, simfonic-jazz, cît și în a scrie muzică cu rol dramaturgic, care să servească prezentării personajelor, interacțiunii dintre ele și în a spune întreaga poveste a libretului.

Foarte important, în aceste musical-uri am asigurat și conducerea muzicală, fiind implicat direct în producția lor scenică, lucrînd la sau măcar asistînd la tot ce înseamnă o producție scenică amplă – pregătirea rolurilor, realizarea regiei, a scenografiei, luminilor, costumelor, coregrafiei, organizarea și derularea repetițiilor. Fără toate acestea, realizarea operei rock „The One Born From A Tear” ar fi fost imposibilă, atît ca lucrare în sine, cît și ca producție scenică.

Dincolo de activitatea curentă, ce altceva v-ar plăcea să realizați pe plan profesional și ce le-ați recomanda studenților dumneavoastră, în special, să facă pentru a deveni cît mai buni?

Sînt încă multe de făcut, în primul rînd în direcțiile în care am activat deja: scrierea de noi musical-uri, cursuri noi pentru studenți, dezvoltarea învățămîntului muzical specializat pe genurile jazz/pop/rock, extinderea lui către învățămîntul preuniversitar.

Cu tot statutul său de mare centru cultural și universitar, Iașului îi lipsește un festival de jazz, o orchestră profesionistă de jazz, sînt lucruri pe care unele orașe mai mici le au, sînt multe lupte de purtat și de cîștigat în aceste privințe.

Pe studenții mei, în special, dar nu numai pe ei, îi sfătuiesc cu insistență să fructifice la maximum anii studenției. Sînt ultimii ani din viața unui om cînd capacitatea de a învăța este la cote încă foarte mari. Ceea ce n-ai învățat pînă la capătul acestei perioade se învață cu mult mai greu mai tîrziu, din cauza prefacerilor datorate vîrstei, dar și din cauza problemelor de viață apărute.

Dacă dormi pînă la ora 11:00, gîndește-te că un altul de vîrsta ta e treaz de la ora 6:00 și a făcut deja patru ore de studiu în cea mai productivă parte a zilei. Din fericire, mai există astfel de tineri.

România de azi e bîntuită de multe probleme mari. Totuși, are unele sectoare private foarte dinamice, unde performanța de top contează, iar competiția e acerbă. Cel care a făcut eforturi mari la timp, are mult mai mari șanse. Dacă ai ajuns să depășești cu bine începutul în branșa ta, nu te opri, continuă să înveți, fii sensibil la noile tendințe, adaptează-te. Lumea se transformă mai repede ca oricînd, iar mîine viteza va fi încă mai mare.

***

Fotografii din arhiva personală Dan Spînu