Dragoș Băncescu: „Rădăuți a fost cel mai important oraș al Bucovinei, după Cernăuți”

La prima vedere, Dragoș Băncescu pare un bătrînel obișnuit, la fel ca mulți dintre cei pe care-i zărești plimbîndu-se agale pe străzile Rădăuților. Dar, dacă ajungi să-l cunoști mai bine sau să-i citești povestirile de pe grupul de Facebook „Rădăuți – amintiri, oameni și locuri”, constați că, de fapt, ai în față unul dintre marii pasionați de istorie locală din zona Bucovinei. Cu o abilitate de reținere a informațiilor istorice desăvîrșită, a fost, toată viața, un mare bibliofil. A deținut, într-o vreme, una dintre cele mai mari biblioteci particulare din Rădăuți. Azi, toți rădăuțenii – și cei de acasă, și cei plecați peste hotare – îl cunosc și-l prețuiesc pentru generozitatea cu care le dăruiește bucățele din istoria orașului în care s-au născut, ajutîndu-i să-și cunoască rădăcinile. A acceptat să ne vorbească și nouă, în acest interviu, despre Rădăuții de ieri și de azi.

Este remarcabil cît de multe lucruri știți despre acest mic orășel – povestea fiecărei clădiri, a fiecărei străzi, a fiecărui colțișor. Cum ați reușit să cunoașteți Rădăuții pînă la cel mai mic detaliu?

Nu am reușit și în mod categoric nu voi reuși niciodată. Eu nu reușesc să-mi cunosc foarte bine propria biografie. Sînt atîtea lucruri din viață care îmi scapă. Nu cunosc orașul în amănunt. Nu cunosc fiecare clădire în parte. Cunosc suficiente lucruri sau mai multe lucruri decît alții, dar este foarte posibil să fie indivizi care să le cunoască mai bine decît mine și să nu fi ieșit la suprafață pînă acum. Nu e bine să te crezi cel mai din vîrf, pentru că s-ar putea ca vîrful să fie mai sus decît unde ești tu. Cred că am o abilitate în ceea ce privește reținerea datelor și a înregistrării evenimentelor și de a le conjuga între ele. Pot să fac imediat un raport foarte ușor pe orizontală între date. Și, de asemenea, mi-a plăcut, în unele situații, numai în unele, să mă duc pe vertical, să sap în adîncul subiectului.

Ați construit o pagină de Facebook dedicată rădăuțenilor de pretutindeni, în care postați fragmente din istoria orașului. În ce măsură țin rădăuțenii plecați legătura cu orașul?

Într-o măsură neașteptat de mare. Pentru mine a fost o surpriză. Pot să afirm fără nicio teamă de a greși că peste 50% dintre cei care mă urmăresc în mod constant și fidel, care își manifestă un anumit entuziasm față de ce fac, sînt din diaspora. În această categorie intră și cei ce s-au repatriat, cum ar fi evreii. Sînt foarte preocupați. Mulți citesc, dar nu își semnalează prezența. Din cînd în cînd, îmi mai transmit semnale pertinente. În general, predomină Israelul, Germania și Statele Unite, care, cred eu, este pe locul I, poate datorită depărtării. Ei, fiind la distanță de casă, eu le aduc povestioarele mele, care nu sînt cine știe ce, dar care le trezesc o nostalgie. Tot ce vine din trecut este frumos pentru un om, pentru că îi aduce aminte de tinerețe, spre exemplu. El o vede cu totul și cu totul în alte culori. Alexandru Paleologu a fost întrebat de cineva: „Cînd v-ați simțit cel mai bine?”. La care el a răspuns: „La 26 de ani, chiar dacă eram în pușcărie, dar eram tînăr”. Deci, tinerețea îți conferă acea dragoste față de viața trăită, de trecut. Chiar și greutățile din trecut apar ca niște lucruri frumoase.

De unde vine numele de „Rădăuți”?

Sînt foarte multe teorii și nu vreau să mă bag în speculații. Sînt cel puțin șapte-opt teorii. S-ar zice că ar fi un termen latinesc, ceea ce este o prostie. Bucovina nu a fost niciodată sub romani. Părerea mea personală este că vine de la Radu, care este un slavism, de la rad (fericit). Poate să fie și de la Rada, un nume de fată. Și, la final, cu terminația „-uți”, care e tot un slavism.

„50 de ani le-a trebuit austriecilor să îi obișnuiască pe bucovineni să producă mai mult”

Cum era tîrgul Rădăuți în perioada Imperiului austro-ungar?

143 de ani au stăpînit austriecii Bucovina. Pe de o parte divizau și stăpîneau, pe de altă parte căutau, totuși, să conserve spiritul etnic al minorităților ce existau în această zonă.

Întîi îți spun cum era înainte. Era un cătun medieval, subdezvoltat, cu 152 de case, bordeie în pămînt, în care oamenii își țineau animalele, fără curți împrejmuite, toate pe toloacă, o mlaștină și un rîu. Ca să ajungă la Biserica lui Bogdan (Mănăstirea Bogdana, prima biserică de piatră din Moldova, necropolă a cinci domnitori ai Moldovei), oamenii trebuiau să treacă peste așa-zisa „baltă al lui Tofănel”, peste niște punți. Primul cimitir al așezării a fost în jurul bisericii construite de Bogdan, în 1365, apoi, probabil, din cauza pînzei freatice, care era foarte sus, au făcut cimitirul mai pe deal, înspre toloacă. Biserica a fost refăcută de Alexandru Lăpușneanu, în sensul că el i-a adăugat pridvorul, dar, înainte de Lăpușneanu, trebuie menționat că la aproximativ 100 de ani de la construcția ei, Ștefan cel Mare a rînduit-o după pofta inimii sale.

Austriecii, la rîndul lor, au făcut niște săpături și niște mici consolidări, dar mai mult la Putna. Au avut un arhitect foarte devotat. El a fost primul care a reconstruit Mănăstirea Putna și a consolidat Mănăstirea Bogdana, așa cum a putut. Nu aveau ei interesul de a pune la punct o biserică ortodoxă.

Cînd au venit austriecii, în anul 1775, pe vremea lui Iosif al II-lea, au găsit, așadar, un sat medieval cu 152 de case. Iosif a constatat că a luat o provincie ce reprezenta numai aproximativ 50.000 de oameni, majoritari români. Un general rus a făcut și el un recensămînt în zonă. Este foarte interesant să îl compari cu cel făcut de austrieci, în momentul anexării. De exemplu, dă cu totul și cu totul alte date despre Rădăuți. Dar între timp intervenise și o epidemie de holeră și s-ar putea să se fi schimbat numărul locuitorilor zonei.

Interesant este că, pînă să vină austriecii și să îi treacă prin acel proces de amalgamare, acești români din Bucovina erau o populație deja diversă. Aproximativ o treime dintre bucovineni sînt de origine ardelenească. Numele de Băncescu este de pe Mureș, strămoșii mei sînt veniți de pe Mureș. La fel sînt sate întregi, spre exemplu Horodnicul cu Moroșanii lor, Cajvana, Marginea. Ei au fugit din cauza religiei catolice impuse de austrieci, cînd au ocupat zona. Generalul Bukow (n.r. – generalul Adolf Nikolaus von Bukow, cel care, la 1761, a pus în aplicare măsurile de represiune împotriva românilor ortodocși  din sudul Transilvaniei) a distrus bisericile ortodoxe cu tunul și i-a obligat să treacă la catolicism. Pe urmă au găsit o formă să împace și capra, și varza. Au găsit formula greco-catolică. Îți faci slujba după miturile tale, dar îl recunoști ca suveran pe Papa, te subordonezi bisericii catolice. Așa a început migrația ardelenilor în Bucovina și Moldova. Bunicul lui Ion Creangă, David, din Pipirig, era venit din Ardeal; el singur o spune, cu gura lui. Jumătate din vechii rădăuțeni găsiți de austrieci erau ardeleni. Motivele pentru care au migrat au fost religia papistă și iobăgia, care la noi nu era atît de cruntă. Acolo mulți au încercat să ignore dreptul seniorului asupra soției sale în noaptea nunții. Exista acest drept pe care nobilul îl avea. Flăcăii, neacceptînd, și-au luat lumea în cap.

50 de ani le-a trebuit austriecilor să îi obișnuiască pe bucovineni să producă mai mult, ei fiind obișnuiți de sute de ani că celui ce nu are nimica nu ai ce să-i iei. Bucovina a fost „gaura neagră” a Imperiului austro-ungar, deoarece a fost cea mai săracă provincie. Văzînd că nu se poate cu localnicii, austriecii, cînd au venit, au adus prima dată coloniști. În primul rînd, i-au obligat pe localnici să meargă la școală. Ca urmare, toată partea de sud a Bucovinei a fugit în Moldova. Era o povară îngrozitoare să mergi la școală, să faci două clase; atît se făcea atunci. Păi, îți trebuiau, iarna, încălțări. Umblau desculți, vai de capul lor.

Lucrurile s-au schimbat în mod vizibil după Revoluția de la 1848, cînd, în 1849, pe 4 martie, Bucovina devine ducat, iar împăratul Austriei devine duce al Bucovinei. Casele încep să aibă curți împrejmuite. Administrația austriacă i-a dus pe o treaptă superioară, chiar dacă era împovărătoare pentru băștinași. Rădăuți se trezește ținut, corespondentul unui județ, orașul devine capitala unui ținut. Lucrurile au început să intre pe o latură pozitivă.

În 1896 au făcut calea ferată spre Brodina. Au străpuns cimitirul, au luat oasele din morminte și au făcut două capele. Chiar în primul cimitir, la 20-30 de metri după ce intri în el, pe partea stîngă este o capeliță ortodoxă și pe dreapta una catolică. În subsolul lor au fost înhumate oasele.

Putem spune că Rădăuți este inima Bucovinei?

La ora actuală eu așa o consider, dar este o părere personală. Am o argumentație germană, în sensul acesta. În cartea sa, Rădăuțiul, cel mai german oraș din Bucovina, Franz Wisniowski susține că orașul a fost tot timpul al doilea ca importanță al Bucovinei, după Cernăuți. Din anumite puncte de vedere, cartea sa este cea mai bună monografie a orașului, lucrarea este notabilă. Rădăuți a fost cel mai important oraș al Bucovinei, după Cernăuți. Rădăuți a fost un centru meșteșugăresc; fiind foarte mulți nemți, ei erau în general meșteșugari. Evreii au fost negustori. Mă uitam pe listele de meșteșugari – toți sînt nemți. În domeniul aurului, croitori și cizmari găseai evrei, în rest nemți. Românii toți erau agricultori.

Cînd primește Rădăuți statutul de tîrg?

În secolul XIX începe să se dezvolte orașul. Devine tîrg din 1819. De atunci are dreptul de a ține tîrguri. Ținea de mai înainte, dar atunci a primit orașul acea hotărîre imperială prin care avea dreptul la o zi săptămînală de tîrg, vinerea. Ziua a fost decisă de evrei, deoarece aduceau joi marfă de la Lvov, iar vineri o vindeau. De asemenea, Rădăuți avea două iarmaroace anuale, de Sfîntul Gheorghe și de Sfîntul Mihail și Gavril.

Pe ce își bazează Rădăuți existența?

Își bazează existența pe două momente cruciale din istoria sa:

1. construcția bisericii lui Bogdan, cea mai importantă din Moldova.

2. austriecii hotărăsc să mute Herghelia de la Văscăuți la Rădăuți.

Herghelia înseamnă cal. Calul înseamnă îngrijire. Calul reprezenta forța motrice a armatei imperiale. Cavaleria, tunurile, totul se transporta cu calul. Herghelia de la Rădăuți era una dintre cele mai importante din imperiu. Era o herghelie de cai arabi. Pe la începutul secolului XIX, dintr-o populație de 2.000 de locuitori, 350 lucrau pentru herghelie. Aproape fiecare era cumva conectat cu această îndeletnicire. Era dependent de creșterea calului. Unii făceau hamuri și tot așa. Am avut o fabrică foarte puternică de trăsuri, cabriolete.

În 1944, „timp de șase luni, Rădăuțiul au fost un oraș pustiu”

Cum au trecut rădăuțenii peste cele două războaie mondiale?

În Primul Război Mondial populația Rădăuțiului a fost în totalitate înrolată în armata austriacă și a luptat împotriva României, care a intrat în război în 1916. Au fost foarte mulți morți. Orașul a fost de două ori ocupat de ruși, prima dată din 30 decembrie 1914 pînă în 15 februarie 1915, iar a doua oară din 1916 pînă în 1917, vara. Atunci au distrus prima dată Fabrica de Spirt și o fostă Fabrică de Cherestea. În Al Doilea Război Mondial, cînd au venit rușii, în martie 1944, au luat toată populația locală ce nu a fugit în țară și a dus-o în zona Botoșani timp de șase luni. Au evacat absolut totul, iar Rădăuțiul, timp de șase luni, a fost un oraș pustiu, fantomă. După șase luni, în centrul orașului, pe pavajul din piatră cubică iarba era crescută cît un stat de om, iar prin iarbă crescuseră niște bostani de ăia mari. Nu avea voie nimeni să stea în Rădăuți. Numai 40 de oameni ce aveau domiciliul în Fabrica de Spirt au rămas. Spirtul era un material sanitar strategic, de război, iar rușii au continuat producția. De aceea au păstrat cei 40 de muncitori.

Ce schimbări au survenit în perioada comunistă?

Schimbarea a fost tendința de uniformizare, de a face totul la ordin. Ăsta a fost comunismul, l-am parcurs fiecare cum am putut.

Orașul a început să crească demografic datorită industrializării. Cînd au venit comuniștii, Suceava avea 15.000 de locuitori, pe cînd Rădăuți 16.000. Dar, datorită istoricului – Suceava fusese capitala Moldovei – ei au considerat că reședința de regiune trebuie să fie la Suceava. Și, dintr-un număr de 15.000 de locuitori, a ajuns la aproximativ 100.000, cu cele două cartiere.

În secolul XX, populația orașului Rădăuți s-a schimbat de cinci ori, nu în totalitate, dar în mod masiv. S-au construit fabrici și combinate. Prima dată s-a redeschis Fabrica de Spirt, în 1951, apoi s-a construit Întreprinderea Metalurgică de Industrie Locală (IMIL), ce avea 4.000 de muncitori, mulți și navetiști, și altele. Au apărut și blocurile comuniste de care, probabil, nu vom scăpa niciodată. Cine-i prost să-și distrugă singur locuința? Partea bună a comunismului a constat în învățămîntul de performanță, incomparabil cu cel de astăzi.

Făcînd o comparație între generațiile de atunci și cele de azi, ce diferențe există?

Sînt și în bine, și în rău. Asta îți spune un om de la înălțimea vîrstei lui. Dacă îl întrebi pe unul tînăr, o să aibă o părere unilaterală, subiectivă. O să spună că moșnegii sînt niște molii învechite. O să îți dau un simplu exemplu: stăteam la bloc, dar țineam ușa descuiată. Ăsta este un reper foarte important. Venea vecina, spunea cine e și că merge să ia ceva anume din bucătărie. Era o altă relație între oameni. La nevoie acționau altfel, erau mult mai toleranți. Bunăstarea de azi îi face mai fuduli, mai egoiști. Există categorii de tineri ce se înhamă în fel de fel organizații cu caracter umanitar, dar, în general, trăim într-o societate egoistă.

Există clădiri construite recent ce ar putea constitui un reper istoric peste ani?

Asta timpul alege. Nu pot să fac previziuni. Reperul religios, în Rădăuți, îl reprezintă Mănăstirea Bogdana, Biserica Catolică, Sinagoga Evreiască și Catedrala. Aceasta este simbolul unirii Bucovinii cu România. De altfel, cînd a fost sfințită, în 1923, a primit numele de Catedrala Reîntregirii.

De ce nu ați încercat să adunați într-o carte aceste fragmente de istorie urbană locală?

Asta este treaba istoricilor. Eu voi încerca să fac un album ilustrat, cu texte dedesubt, comentate în așa fel ca ele, însumate, să creeze un tablou general despre Rădăuți. Dar îi voi da drumul atunci cînd voi considera că „s-a copt dovleacul”.