Așezate cu îndemînare, în funcție de denumire și mărimi, fosilele de pești stau așezate în dulap. Caiete, cărți și foi așteaptă, la rînd, să fie răsfoite, pentru a oferi un verdict final: a trăit acest pește acum zeci de milioane de ani? În Muzeul de Științe Naturale din Piatra-Neamț, o sumedie de piese valoroase se află în grija paleontologului, cercetătorului și șefului de secție al muzeului Ionuț Grădianu. Cunoaște fiecare pește în parte, își aduce aminte fiecare expediție și își păstrează modestia ca în anii studenției.
Dumneavoastră și Sorin Baciu sînteți cunoscuți ca fiind singurii paleontologi specialişti în peşti fosili oligoceni din România. Cît de greu a fost să ajungeți la performanța asta?
Cred ca este o profesie vocațională și cei mai mulți renunță după „proba” microscopului. Nu consider că a fost greu neapărat. Cînd faci ce îți place, totul pare foarte ușor, iar eu am făcut ce mi-a plăcut. Plus de asta nu m-am întrecut cu nimeni. În general, te întreci doar cu tine. Am dat la facultate la Geografie, în Iași și nu am intrat, eram 21 pe un loc. Am stat acasă un an să învăț și, în timp ce învățam, mă uitam la documentare pe Discovery. Vedeam reportaje cu dinozauri și mă gîndeam că ar trebui sa încerc la Geologie, că mi s-ar potrivi mai bine.
Ulterior, am vrut să studiez dinozaurii, dar în Moldova nu sînt; ar fi trebuit să mă duc în București sau Cluj. În vara anului 2000, după ce am intrat la facultate, în Iași, l-am cunoscut pe prof. univ. dr. Sorin Baciu, la practica geologică din anul I. Pe atunci lucra la Muzeul de Științe Naturale din Piatra-Neamț. În 2001, am venit chiar aici, în birou și i-am zis că vreau să îmi dau licența în pești. M-a întrebat de mai multe ori dacă sînt sigur și chiar eram, apoi m-a întrebat dacă văd la microscop prin lupa binoculară. În sinea mea, credeam că se referă la procesul fizic, dar el se referea la capacitatea de a interpreta ceea ce văd pe fosila de pește. Dar mi-a plăcut și nu a fost greu.
În ce a constat proiectul pentru care ați primit Bursa „Josefa Dobrovského”, la Academia Cehă de Științe?
Acum 34 de milioane de ani, Marea Paratethys (Marea Sarmatică, n.r.) era destul de întinsă și ocupa nu numai părți din România, ci și părți din Ucraina, Polonia, Cehia, Germania, Elveția, Caucaz. Există similitudini între speciile de aici, din țara noastră și cele din țările enumerate anterior. Dacă nu am colabora între noi, ca specialiști, am crede că sînt doar aici, la noi în țară. Dar dacă se află și în alte țări, atunci ne aflăm într-o gravă eroare, fiindcă apar sinonimii. Sînt descrise specii diferite, cînd, de fapt, e una și aceeași.
Proiectul a constat în compararea cîtorva specii din România cu cele din Cehia și a stabili exact poziția lor sistematică.
A fost o bursă importantă. Din ce am înțeles de la colegul meu de la Institutul de Geologie din Praga, am fost primul și singurul geolog care a primit această bursă. Domeniul nostru e un domeniu oarecum tehnic, iar aceste burse se acordă, de obicei, pentru cei din domeniile artă sau științe sociale.
„În Rusia am săpat la 43 de grade la umbră, vedeam mov în fața ochilor”
Ați participat la mai multe cercetări finanțate de National Geographic Society USA (o expediție internațională în 2007, în Rusia, în Caucazul de Nord, în 2009 în Germania, în 2010 în Cehia, în 2013 din nou în Caucaz) pînă cînd, în anul 2016, dumneavoastră ați coordonat un proiect de la 0. Ce impact a avut acest lucru pentru dumneavoastră, dar și la nivel public?
Pentru mine impactul a fost foarte mare, dar nu am simțit proiectul ca pe o povară, la modul că nu aș face față. Dar, recunosc, am avut emoții. Volumul de lucru a fost foarte mare, au fost foarte mulți membri și invitați din afara țării, iar logistica a fost foarte complicată. Proiectul s-a desfășurat în trei locații: Gura Humorului, Piatra-Neamț și la Suslănești. În calitate de coordonator de proiect a fost necesar să mă ocup de tot: de la logistică, la cazare, masă, locul de săpat, unde punem materialul după ce l-am colectat, transportul lui la muzeu, curățarea materialului fosil, restaurare, conservare. Pentru public expedițiile științifice au impact cu timpul, dacă se fac reportaje sau sînt valorificate prin presă. Ca o paranteză, prima dată cînd am participat la o expediție a fost în 2002, ca voluntar, în proiectul coordonat de Sorin (Sorin Baciu, n.r.).
Care sînt ustensilele ce nu vă lipsesc atunci cînd efectuați o cercetare?
În primul rînd, ciocanul geologic sau, în funcție de situație, paleopick-ul. Am mai multe tipuri de ciocane și șpaclul, pe care le țin în rucsacul de teren. În funcție de tipul de rocă, decizi unde și cum le folosești. Sezonul începe în lunile mai-iunie, depinde de vreme, și, dacă este vremea prielnică, se termină în octombrie. Cînd eram la doctorat, am săpat și în noiembrie, cînd ningea. În Rusia am săpat la 43 de grade la umbră, vedeam mov în fața ochilor; îmi amintesc și acum, dar s-a meritat.
Cum a fost în momentul descoperirii fosilei de biban vechi de 33 de milioane de ani, catalogată ca fiind cea mai veche din Europa?
Momentul a fost foarte interesant și, chiar dacă am ceva experiență, am fost impresionat. Inițial, m-a sunat colegul meu Marian Bordeianu, de la Cluj – la acea vreme era student – și mi-a spus că a găsit un biban de mare. Reacția mea onestă a fost: „Nu pot sa cred așa ceva, n-ai cum, nu e biban”. Nu am crezut. Pe măsură ce evoluam cu studiul, mi-am dat seama că Marian a avut dreptate. Era biban și specie nouă. Sincer, nu mă așteptăm, a fost o surpriză plăcută. L-am publicat (rezultatul studiului, n.r.) împreună cu Marian Bordeianu și domnul profesor Vlad Codrea, de la UBB Cluj-Napoca. Bibanul a fost descoperit în sud-estul României, în județul Vrancea, pe valea Pîrîului Coza.
Care dintre zonele în care ați efectuat cercetări (Caucaz, Germania, Cehia, România – Cozla, Cernegura, Pietricica, Gura Humorului) a fost cel mai greu de „cucerit”?
Cel mai greu e la noi în țară. În Caucaz, lăsînd la o parte condițiile de temperatură, nu e atît de dificil să stai în „teren” și să sapi. De exemplu, la noi, la Agîrcia, e o zonă foarte abruptă și periculoasă. În general, pot cădea pietre sau mai rău. Dacă ar fi să fac un clasament în funcție de gradul de periculozitate, pe primul loc ar fi România, urmată de Caucaz, Cehia și Germania.
Care este durata de realizare a unei lucrări științifice, după momentul unei descoperiri?
După descoperirea unui pește fosil acesta trebuie să treacă prin niște etape: restaurare, conservare, identificare, adică încadrarea sistematică, inventariere. Abia apoi, dacă e cazul, publicăm rezultatele. Dulapurile sînt pline de piese ce așteaptă să fie cercetate, mi-ar mai trebui încă o viață.
Referitor la durată, depinde de situație, poate să dureze un an sau doi, din momentul descoperirii pînă la valorificare. De exemplu, la biban a durat o lună să îl studiez, dar cu tot cu procedurile aferente publicării a durat mai mult, cred că un an. E un proces foarte îndelungat, totul trebuie să fie perfect, mai ales acum, la standardele impuse de jurnalele cotate ISI.
O descoperire preferată care ar fi?
Am un pește preferat. Se numește „Gonostoma dracula”, care popula mările acum 33 de milioane de ani și l-am studiat în cadrul proiectului finanțat de Academia Cehă. Cred că îmi place mai mult prin prisma faptului că l-am găsit singur, atunci cînd lucram la teza de doctorat. Am fost singur pe teren, dar studiul l-am realizat în echipă. Este un pește de adîncime cu fotofori, adică organe luminiscente. Numele speciei – „dracula” – l-a dat colegul din Cehia, Tomas, datorită dinților conici, ca niște colți de vampir.
Am mai plecat pe teren cu gîndul că eu astăzi voi descoperi peștele X sau Y, dar nu mi-a ieșit tot timpul. Am un coleg și prieten foarte bun care este paleontolog și directorul Muzeului din Solnhofen, Germania și, înainte de pandemie, m-a invitat acolo. Am fost pe teren și am efectuat cîteva săpături. Mai în glumă, mai în serios, i-am spus colegului să îmi spună ce vrea, căci îi voi găsi. Așa am găsit un crevete, al doilea exemplar descoperit în 25 de ani, o piesă foarte rară. Mai facem astfel de glume între colegi și ne dorim să iasă.
„Am continuat ceea ce au început predecesorii mei”
Din experiența acumulată pînă acum, ce nevoi urgente există în domeniul paleontologiei?
Din păcate, consider că se cam pierde interesul pentru acest domeniu. Părerea mea din ce-am trăit și din ce am văzut pînă acum, e că ar fi nevoie de tineri care sa vină din urmă, să susțină domeniul și să învețe pentru a deveni buni profesioniști. De sprijin material întotdeauna va fi nevoie, cu toate că ne descurcăm uneori și cu puțin. Sîntem susținuți de instituție, accesăm fonduri sau facem proiecte științifice, de exemplu cel cu National Geographic. Proiectul la care lucrez acum împreună cu dr. Kenneth Monsch se numește „Revision of the Scombroid fishes from the Oligocene of Piatra-Neamț” și a fost posibil datorită sprijinului oferit de Paleontological Society International Research Program, USA – Sepkoski grants.
În ce măsură considerați că această specializare mai este azi atractivă pentru studenți?
Studenții de la Geologie, de obicei, sînt curioși. Cred că este o specializare atractivă mai ales pentru cei care vor să facă o carieră în industrie, petrol de exemplu, sau cercetare. De geologi va fi tot timpul nevoie, sper. Dacă sînt studenți interesați să studieze peștii fosili, eu îi ajut, sînt dornic să le dau un impuls.
Cît despre colecția de pești fosili din cadrul Muzeului de Științe Naturale din Piatra Neamț, cum ați reușit să o dezvoltați?
În primul rînd, prin cercetare sistematică și mulți ani de muncă în teren și nu numai. Am continuat ceea ce au început predecesorii mei, fondatorul Muzeului de Științe Naturale, dr. Mihai Ciobanu, urmat de dr. Sorin Baciu. Am primit și donații dintre care cred că cea mai importantă a fost de la dr. Martin Röper, directorul Muzeului din Solnhofen, Bürgermeister-Müller-Museum (Germania), care a donat instituției noastre o colecție de pești fosili. O altă donație am primit de la paleontolog amator din Germania, cu care mai țin legătura din cînd în cînd, Harald Öchsler, care mi-a trimis cadou de Crăciun șase sau șapte fosile. Le-am adăugat la patrimoniul muzeului, alături de celelalte donații.
În prezent, Complexul Muzeal Național Neamț, prin Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț, deține în patrimoniul științific cea mai valoroasă colecţie de pești fosili din ţară, comparabilă cu cele similare din muzeele de la Darmstadt (Germania), Moscova (Rusia), Wroclaw (Polonia), Brno (Cehia), Viena (Austria), Paris (Franța).
CASETĂ BIOGRAFICĂ
Ionuț Grădianu este doctor în paleontologie, cercetător, și coordonator, în calitate de șef de secție, la Muzeul de Ştiinţe Naturale Piatra-Neamț. A terminat Facultatea de Geografie şi Geologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, iar la momentul actual este unul din cei doi specialiști în pești fosili oligoceni din România.
A realizat numeroase expediții cu National Geographic Society, a primit numeroase burse și premii în străinătate, dar locul său preferat rămîne Muzeul din Piatra-Neamț, unde, grație muncii lui, se află o impresionantă și valoroasă colecție de pești oligoceni.
Niciun comentariu