În vara anului trecut, membrii Asociației „Est-Democrația” din Iași au demarat proiectul intitulat „Memorie, identitate și comunitate. Studii de istorie orală pe Valea Prutului, în România și Republica Moldova”. Odată cu încheierea primei părți a proiectului, inițiatorii acestuia au prezentat public o serie de concluzii parțiale. Despre modul de desfășurare a primei faze a proiectului și despre ce își propune acesta în continuare am discutat cu directorul proiectului, istoricul Paul Nistor, cercetător la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași

Ce a dus la înființarea Asociației „Est-Democrația”?

Asociația s-a înființat acum 12 ani. Cred că, în primul rînd entuziasmul, pentru că și eu eram mai tînăr, și colegii mei. Lucram, pe atunci, cu studenți și cu masteranzi, unii dintre ai au devenit colegii noștri, și am simțit nevoia să organizăm niște manifestări științifice, care să aibă ca direcție analiza de relații internaționale. În acest sens, un ONG ne-a folosit foarte mult, pentru că este un vehicul important pentru strîngerea de fonduri.
Am avut mai multe denumiri, dar pînă la urmă am ales-o pe aceasta, pentru că ne-am gîndit că Est-Democrația reprezintă o sintagmă prin care ne propuneam să promovăm democrația într-o zonă a Europei de Est și chiar dincolo de Prut, să promovăm democrația liberală, de tip occidental, așa cum o înțelegeam noi atunci.

Asociația pe care o coordonați a demarat, la sfîrșitul verii trecute, un proiect ambițios – „Memorie, identitate și comunitate. Studii de istorie orală pe Valea Prutului, în România și Republica Moldova”. De ce era necesar un astfel de proiect?

A fost necesar pentru că sîntem un mare oraș universitar, care se află la doar 12 kilometri de graniță, avem foarte mulți studenți masteranzi, colegi basarabeni aici în Iași, și întodeauna sîntem sensibilizați de situația Basarabiei. Mereu ne întrebăm cum a fost, cum este, cum poate fi cu acești compatrioți ai noștri, cu românii basarabeni.
Dar de multe ori ne-am gîndit ce se întîmplă, de fapt, pe graniță. Una este să iei contact între două autobuze, cînd cobori într-o vamă sau o altă situație din aceasta trecătoare și alta e cînd faci o cercetare sistematică. Și atunci ne-am propus, cu ajutorul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, care ne-a dat niște sugestii și a venit cu cîteva direcționări, să facem o anumită cercetare.
Chestionarul nostru avea zece teme mari, plecînd de la copilărie, educație, viața pe frontieră, cum a fost creată și consolidată partea de identitate națională, ajungînd la întrebări despre prezent și despre viitor – dacă românii de pe un mal și de pe altul mai sînt solidari, ce ar trebui să-i unească în prezent și în viitor, ce tipuri de activități – și, de asemenea, am avut și întrebări despre cum se raportează oamenii la Uniunea Europeană.
A fost mai ușor pe malul românesc. Pe malul basarabean răspunsurile la întrebările despre Uniunea Europeană (UE) sînt destul de abstracte, mai ales că în aceste zone propaganda anti UE încă funcționează și Uniunea Europeană poate să fie un „bau-bau”, un mare colos politic care le amenință viețile sau, din contra, cei mai informați știu destul de bine cam ce e cu Uniunea Europeană. Oricum, aș spune că majoritatea oamenilor de pe cele două maluri ale Prutului au contact cu UE, mai ales prin copiii și rudele lor care muncesc acolo.

Valea Prutului

Care au fost criteriile după care v-ați ghidat atunci cînd ați ales localitățile în care ați făcut teren pentru interviurile de documentare?

Prima dată, în funcție și de resursele pe le-am avut, ne-am hotărît să ne oprim la șase localități din România și șase localități din Republica Moldova, dar, pînă la urmă, am făcut opt din Republica Moldova și șapte din România și chiar mai voiam să completăm cu Albița (din România), ca să fie opt și în țară.
Am ales localitățile pe mai multe criterii. În primul rînd, să ocupe aproape simetric spațiul dintre extremitatea nordică și cea sudică și, de asemenea, să fie măcar două localități din județele Botoșani, Iași și Vaslui și două, în oglindă, pe partea cealaltă a Prutului. Astfel încît să putem compara, științific, sectorul de nord cu sectorul de sud – dacă sînt diferențe în mentalitatea oamenilor, în ceea ce exprimă ei. Pînă la urmă, s-a dovedit că din sectorul central (județul Iași) am luat cele mai multe: din zona românească am luat trei localități, iar din zona basarabeană am luat patru localități.
Din cauza resurselor limitate, nu am apucat să aplicăm chestionarul în extremitatea sudică, adică în județul Galați sau ceea ce este în apropiere acestuia, pentru că era destul de departe de bază. Ne-am gîndit, mai întîi, la localitățile care păstrau memoria unei vieți economice mai solide din perioada interbelică (adică acolo unde au fost tîrguri), care, de fapt, reușeau să adune oamenii de pe ambele maluri ale Prutului. În zone precum Leova, Lipcani sau Sculeni se desfășurau astfel de tîrguri și oamenii trăiau în mod firesc în colaborare.
În ceea ce privește oamenii, ne-am propus în general să alegem persoane cu vîrste de peste 40 de ani, care au trăit și comunismul, din generații mai în vîrstă, care au mai puternică memoria celui de-al Doilea Război Mondial, dar și persoane din generații mai tinere, care au povestit despre cum au văzut comunismul prin ochii de copil în anii 1980, cînd lucrurile erau mai așezate, propaganda și ideologia erau puternice, dar constrîngerea nu mai era la fel de dură ca în anii 1950. În principal, ne-am propus să avem două categorii de oameni: unii care erau maturi în timpul comunismului și alții care erau tineri și care nu aveau responsabilități majore în societatea comunistă.

„Poveștile legate de cel de-al Doilea Război Mondial sînt încă puternice”

Ați menționat, atunci cînd au fost prezentate concluziile parțiale, la Iași, că foarte mulți dintre oamenii cu care ați vorbit v-au povestit anumite episoade care au fost transmise din generație în generație prin viu grai. Cum au fost gestionate aceste date, într-un raport de cercetare, pentru a le fi verificată veridicitatea?

Noi nu am căutat în mod special să culegem date sau amintiri despre perioadele de suferință. Am avut un set de întrebări, iar dacă cel intervievat considera că în copilăria lui au fost momente tragice, îl lăsam să vorbească, însă nu insistam asupra acestui subiect.
Poveștile legate de cel de-al Doilea Război Mondial sînt încă puternice, unii bătrîni chiar le-au trăit sau au amintiri despre război cultivate prin propagandă. Lucrurile s-au transmis în familie, s-au transmis și pe cale oficială, deoarece regimurile politice vorbeau despre „românii cei răi” care au venit să-i cucerească pe basarabeni împreună cu naziștii, sau, de celaltă parte, despre ,,rușii cei răi” care au venit în Basarabia și nu s-au comportat la fel de bine precum germanii și au distrus totul în calea lor. Aceste amintiri încă există. Dar, treptat, oamenii au învățat să facă diferențele între dramele celui de-al Doilea Război Mondial și prezent. Prezentul vine cu alte probleme, cu alte provocări; imaginea unui rus din Republica Moldova nu mai este neapărat echivalată cu cea a celor care veneau din armata sovietică.

Fotografie din teren

Cu ce așteptări ați pornit pe teren?

Locuind aici, știm exact care este situația cu basarabenii – unii vor să vorbească alții nu; în România vorbesc prea mult. Multe dintre subiectele normale sînt echivalate de către basarabeni cu subiectele politice și atunci nu vorbesc despre ele, crezînd că ar putea să le producă probleme. Am avut chiar cazuri cînd ei au fost rugați de primar sau de directorul școlii să dea un interviu și s-au limitat la niște răspunsuri monosilabice sau la niște răspunsuri foarte simple și atunci interviurile nu au putut fi folosite.

Ce sprijin ați avut din partea autorităților locale?

Am lucrat cu două-trei tipuri de oameni care ne-au sprijinit, cu primari, cu directorii sau profesorii din localitățile respective și, în anumite locuri, chiar și cu preoții.

„Principalul sentiment resimțit pe linia Prutului este de sărăcie, de dramă personală”

Avînd în vedere că acum s-a terminat faza aceasta de teren, ce își propune proiectul în continuare?

Din păcate, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni nu are decît proiecte pe un an și atunci trebuie să mai aplicăm pentru a cîștiga finanțarea și pentru anul viitor. Noi ne propunem să edităm aceste interviuri într-un volum, exact așa cum au fost înregistrate, chiar și cele care sînt inutile, deoarece pot constitui un exemplu.
În același timp, am rămas oarecum îndatorați celor care ne-au ajutat pe teren și am vrea să facem și un simpozion care să surprindă mai atent istoria și civilizația Văii Prutului, un simpozion în care să-i invităm la Iași pe primarii localităților în care am mers, pe directorii de școli, pe profesori și, de ce nu, poate și pe oamenii de afaceri. Pentru că pe noi ne-a interesat și partea economică, dacă vorbim de prezent, ne-a interesat și în ce ar mai consta acum solidaritatea. Evident, ne-a interesat și un viitor care se bazează pe colaborare economică, administrativă și de alte tipuri.
Dorim ca pe baza simpozionului despre istoria și civilizația Văii Prutului să scoatem și un volum de studii care să completeze volumul de interviuri. Ne mai propunem încă un lucru – dorim să promovăm aceste volume pe linia Prutului, dar și la Chișinău și București, pentru că pînă la urmă capitalele celor două state sînt cele care au în responsabilitate dezvoltarea zonei.
Nu ascundem faptul că principalul sentiment resimțit pe această linie este cel de sărăcie, de dramă personală și de scufundare a civilizației. Înainte de a vorbi despre identitatea românească, despre evenimentele istorice care au fost acolo, oamenii arată ce se întîmplă în jur: drumuri proaste, școli prăbușite. Dacă la Chișinău sînt lucruri incontrolabile de către noi, la București am vrea să găsim colegi din presa bucureșteană care să vină la o conferință organizată la Universitatea București și să încercăm, pe cît putem, să aducem problema Prutului pe agenda publică. Prutul a fost o axă de civilizație, o apă care a unit cele două maluri, iar astăzi, din păcate este o frontieră între două state.

Cercetătorii Paul Nistor și Alexandru Aioanei, implicați în proiect

Care au fost cele mai frecvente obstacole pe care le-ați întîlnit pe parcursul cercetării?

Nu am avut obstacole foarte puternice, deși am întîlnit și oameni destul de rigizi, chiar și pe malul românesc, au fost primării care au refuzat să ne ajute. Faptul că puțini le calcă pragul, ne-a făcut să părem curioși în ochii unor instituții publice, însă am observat în comportamentul oamenilor, pe de o pare reticență și pe de o parte speranța că, poate, reușim să readucem Valea Prutului pe agenda publică din România.

Cum văd oamenii de pe cele două maluri ale Prutului, problema Unirii, din nou, a Basarabiei cu România?

Nu am avut întrebări explicite despre Unire, tocmai pentru că nu ne-am dorit ca subiecții să aibă impresia că avem un proiect politic. Însă ei au vorbit singuri despre acest subiect. Ca idee mare, generală, oamenii așteaptă și acceptă Unirea, dar după aceea vin nuanțele. Ai noștri ridică problema sărăciei Basarabiei, iar pe partea cealaltă se respectă procentul pe care îl știm – adică o treime din basarabeni este pentru Unire și vorbește cu ardoare despre identitatea românească, iar o treime manifestă scepticism, folosind ca argumente tot felul de clișee care au fost propagate de mass-media lor, dar care sînt propagandă pură, ce încă funcționează.

Scurtă biografie

Paul Nistor s-a născut pe data de 16 iunie 1970 la Tecuci, în județul Galați. A absolvit Facultatea de Istorie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” în anul 1994, iar în anul 1997 a absolvit Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din București. Din 2003 este cercetător științific la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, în cadrul Departamentului de Istorie a relațiilor internaționale.
În anul 2006 a pus bazele Asociației „Est-Democrația”, înființată cu scopul de a dezbate şi analiza relaţiile internaţionale în context global şi regional.

Sursă fotografii: Arhiva proiectului „Memorie, identitate și comunitate. Studii de istorie orală pe Valea Prutului, în România și Republica Moldova”