Sanda Nicola este una dintre jurnalistele care și-au construit cariera prin perseverență, muncă și voință. Este, fără îndoială, un model pentru studenții de la Jurnalism, pentru cei care lucrează deja în domeniu, dar vor să facă performanță. Prezentă la Iași, pentru lansarea volumului său de debut, Carte de identitate, aceasta ne-a acordat un interviu, împărtășindu-ne opiniile sale despre lipsurile din presa românească de azi.

Ați început să lucrați în televiziunea locală „3TV Deva” la vîrsta de 17 ani. Cum ați ajuns să vă angajați acolo?

Scriam la revista liceului, „Noduri și semne”, cînd eram elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Național „Decebal”, iar directorul de programe de la studioul local de televiziune a citit-o și i s-a părut că ne-am potrivi să facem o emisiune de televiziune pentru liceeni. A fost o discuție la școală, am fost selecționate cîteva persoane și am început să realizăm o emisiune săptămînală. Se numea „Noi” și abordam subiectele care îi preocupau pe adolescenții de atunci. Cînd se schimba programa de la balacaureat, făceam reportaje, interviuri și discuții în studio pe tema aceasta. De asemenea, scriam despre tot ce însemna viață culturală în Deva și în celelate orașe din județul Hunedoara. Mergeam la concertele trupelor „Iris”, „Timpuri Noi”, „Holograf”. Făceam interviuri și așa a început totul.

Într-un interviu ați specificat că ați avut o pasiune pentru radio și că v-ar fi plăcut să lucrați mai mult în acestă ramură a presei. De ce, totuși, v-ați orientat spre televiziune?

Am lucrat o vreme la Radio Color Orăștie, care aparținea tot de „3TV Deva”, am făcut școala BBC Radio în 1997 și mi-am dorit să fac radio în continuare, dar au fost întotdeauna ofertele, șansele din televiziune mai importante. Pentru mine conta să am o sursă de venit pentru a putea să mă întrețin, să fac școală, să pot să mă îmbrac și să îmi pot plăti chiria. Și, cumva, drumul meu s-a deschis către televiziune și de acolo au venit satisfacțiile.

Cum era jurnalistul Sanda Nicola la vîrsta de 20 ani?

O fată destul de vulnerabilă, care trecea printr-o perioadă dificilă în relația cu familia; mai exact eram un copil singur pe lume. În domeniul jurnalismului eram foarte talentată, fără îndoială, și la 20 de ani – Sanda Nicola prezenta o emisiune mantinală de trei ore la televiziunea Prima TV, împreună cu Tiberiu Păun. După care am trecut la știri.

Dumneavoastră cum vă pregăteați pentru un articol jurnalistic?

Mă pregăteam cu tot ce puteam. Diferă foarte mult față de ce se întîmplă astăzi, pentru că noi nu aveam telefon mobil cu internet. De exemplu, în 1996, cînd eram corespondent Mediafax, scriam știrile de mână, pe coli de hîrtie, le puneam pe fax de la Deva și le trimiteam la București. Iar ca să fiu contactată de redacție foloseam pager sau aveam stație de recepție. Era un pic mai complicat decît acum, dar asta te obliga să muncești mai mult, să ai creativitate și o știre nu semăna cu cealaltă. Dacă vedeai o știre pe Pro TV, nu era aceeași ca pe Antena 1 sau ca pe TVR, cum se procedează acum – dai copy-paste și apare peste tot. Atunci aveai publicația ta, nu ne furam munca altuia pentru că nu aveai posibilitatea să faci asta. Te pregăteai citind ziare, cărți, dădeai telefone, vorbeai cu foarte multă lume și te documentai, altfel nu aveai cum.

Generația de acum consideră că este dificil în acest domeniu, dar parcă sînt atît de multe căi care fac munca mai ușoară, dacă ne raportăm la modalitățile din trecut.

Imaginați-vă că nu mai aveți căile acestea, imaginați-vă că nu mai aveți telefon cu internet și nu vă puteați informa despre o persoană atunci cînd vreți să faceți un interviu sau să realizați un articol. Îti dau un exemplu. Cînd merg la emisiuni sau vin oameni care îmi iau interviuri, îmi dau seama că ei habar nu au cine sînt și, în timp ce stau cu mine de vorbă, caută pe google informații.
La televizor sînt oameni care vorbesc în direct și moderatorul nu se uită la cel cu care discută, ci stă cu ochii în laptop. Este normal să nu păstrezi contactul vizual? Uite că a devenit o obișnuință. Prezentatorul își petrece timp pe internet, în timp ce interlocutorul vorbește singur.

Care a fost cel mai greu moment pe care l-ați întîmpinat în carieră?

Cred că după momentele cînd plecam de undeva, pentru că trebuia să o iau de la capăt și nu de fiecare dată demisionam aranjîndu-mi deja altceva în altă parte. Au fost întîmplări destul de dificile, în care nu mi-am mai găsit mult timp de lucru, chiar dacă eu eram dispusă să cobor standardele și nu trebuia neapărat să fiu angajată prezentator sau reporter special; m-aș fi mulțumit și cu altceva. Pentru că întotdeauna angajarea, plecarea, ascensiunea și declinul vor ține mult de conjunctură și de context .
Poate că nu am spus niciodată și poate că ar fi trebuit. Eu îi sînt foarte recunoscătoare lui Dumitru Graur, care era șeful Secției Sport la Antena 1, prin 2000. Atunci cînd eu nu reușeam să îmi găsesc un loc de muncă, după demisia de la Prima TV, îl imploram să mă angajeze reporter la Sport și dînsul știa că aș fi făcut treabă bună, pentru că eram pasionată de competiție. Dar el mi-a spus că nu va accepta, fiindcă eram făcută pentru știri și că acolo aș avea foarte multe de spus. Mi-a zis să aștept momentul în care o să fie nevoie de mine, să rezist și să am răbdare.

„Nu știu de cînd a devenit peiorativ să fii reporter”

După 23 de ani de experiență în jurnalism, cum credeți că a evoluat domeniul?

Tehnologia a evoluat uluitor, iar conținutul este din ce în ce mai irelevant, din păcate. Mult zgomot pentru nimic, mult spectacol și prea puține informații de real interes public. Urmărim nepermis de mult dialoguri care sunt indecente între actorii politici și nu urmărim cu atenție consecințele deciziilor acestora în viețile noastre.

Dacă ați avea puterea să schimbați ceva în media românești, spre ce v-ați îndrepta atenția?

Eu mi-aș dori ca oamenii care intră în meseria aceasta să își definească foarte bine propriile intenții. „De ce vrei să devii jurnalist?” – asta e elementar. Avem nevoie mare de reporteri foarte bine pregătiți.
Noi, acum, avem în mass-media de vîrf, oameni importanți. Sorbim cuvintele lui Cristian Tudor Popescu pentru că acesta vine cu informațiile cu adevărat relevante pentru interesul public și pentru viața noastră de zi cu zi.
Avem la TV multe vorbe despre nimic, așa că îți trebuie reporterul ăla care e foarte bun pe Economic, care să îți explice ce se întîmplă cu modificarea grilei de salarizare, care să îți spună foarte clar ce se întîmplă cu recalcularea pensiilor, indemnizațiilor pentru creșterea copilului. Îți trebuie un reporter foarte bun pe Social, care să cutreiere țara aceasta și să intre în toate spitalele unde e nevoie de reformă și să reușească să determine schimbări fundamentale. Asta numai reporterii o pot face, nu o fac marile vedete de televiziune care stau cu fundul pe scaun și se dau importante în fața camerei. Cu tot respectul pentru toți colegii moderatori, nu ei provoacă schimbările fundamentale, ci un reporter care cunoaște foare bine domeniul pe care activează și care în fiecare zi mai acumuleză ceva.

Deci, practic, munca cea mai grea este pe umerii reporterului, iar mass-media are nevoie de el cel mai mult.

Da, am observat, de cînd sunt în concediu de creștere a copilui, că nu se mai recomandă reporteri. Văd pe burtiere la mai multe televiziuni jurnalist. Nu știu de cînd a devenit peiorativ să fii reporter. După 20 de ani de făcut de toate, am să spun că sînt reporter și nu vreau să fiu nimic mai mult.

„Eu nu știu reporteri care să fi venit din presa ieșeană și care să nu fi făcut față la București”

Ce îi îndemnați pe tinerii care au început și care doresc pe viitor să studieze în acest domeniu?

Trebuie să știe ce vor, după cum spuneam, trebuie să își clarifice ei intențiile. De ce vreau să mă fac jurnalist, ca să apar la televizor? Mă fac jurnalist ca să cîștig bine? Mă fac jurnalist ca să schimb ceva în societate sau pentru că mi se potrivește? Pînă nu își clarifică scopul, e greu să cred că știu ce să facă. În momentul în care știi cine ești, știi ce poți, știi care îți sînt limitele, atunci îți vei da seama ce să faci în continuare.
Trebuie să acumuleze cît mai mult, să nu fie vulnerabili, iar cînd spun acest cuvînt mă refer la atitudinea în fața unui politician corupt sau în fața unui șef abuziv. Să nu aibă această trăsătură nici în plan profesional și nici personal, pentru că ajungi în acel moment în care nu știi să îți negociezi drepturile, salariile și timpul de lucru.
E foarte important și nu avem nevoie de încă o generație de jurnaliști vulnerabili. Am fost destui. E timpul să vină oameni care știu ce vor, care știu cine sînt și care să ducă cu adevărat țara aceasta un pic mai în față. Din păcate, mă tem că noi nu am performat așa cum am fi putut.

Majoritatea studenților spun că nu fac prea multă practică la facultate, unii dintre ei renunță sau își pierd speranțele.

Pentru ei e o chestiune de șansă, de conjuctură, și trebuie să caute să fie parte din redacții. Știu că foarte mulți încearcă. Primesc mesaje precum: „Vă rog, ajutați-mă! Cum ajung într-o redacție?”.
Eu nu înțeleg foarte bine ce se întîmplă în facultățile de Jurnalism, cu siguranță cea de la Iași stă mai bine decît altele, de asta nu mă îndoiesc, pentru că văd ce a exportat. Voi nu vă dați seama cîte oportunități aveți aici. Eu nu știu reporteri care să fi venit din presa ieșeană și care să nu fi făcut față la București.
E foarte important să scrieți, e foarte important bagajul de cunoștințe generale. Nu o să te învețe nimeni cum să te comporți la evenimente de importanță planetară. Acolo, pus în fața evenimentului, cînd trebuie să fie maximumul tău, te vei baza pe tot ce ai acumulat pînă atunci.
Mă tem că generația de acum nu vede avantajele. E un confort să poți să acumulezi trei ani, cu bune practici, să înveți să scrii, să înveți principiile, valorile după care ar trebui să funcționăm toți în meseria aceasta și să capeți cunoștințe generale din toate domeniile. Poate înainte era posibil să fii doar jurnalist pe Cultural, Economic, Social sau pe Internațional. Acum nu cred că mai ai cum. Trebuie să fiți la curent cu tot ce se întîmplă și pe plan extern. Depindem de tot ce se întîmplă la Bruxelles, Londra, Washington, Ierusalim și la Moscova, nu mai zic.

Întîlnire cu studenții la Jurnalism din Iași, organizată de Asociația Studenților Jurnaliști

Așadar, un viitor jurnalist trebuie să aibă cunoștințe generale și inițiativă.

Evident. Cum ai putea să îi explici publicului cînd ai o moțiune de cenzură, este demis guvernul sau cînd se devalorizează moneda națională, dacă nu ai o cultură generală? Deci, învățați și iarăși învățați!
Noi nu vom reuși să schimbăm nimic în țara asta doar cu „miștocăreală”. Din păcate, văd asta pe rețelele sociale, în diverse publicații, medii de presă, unde activează oameni care cred că sunt foarte liberi și ei cred că fac bine. Țara asta nu se va schimba cu „glumițe”.
Am făcut un interviu, acum doi ani, cu ambasadorul Vaticanului în România, Miguel Maury Buendia, și mi-a spus ceva atît de adevărat – anume că oameni politici din Europa nu mai fac politici publice, ei fac sondaje de opinie , iau decizii și le spun oamenilor ceea ce vor aceștia să audă. Uneori, un jurnalist, un om politic, trebuie să fie nepopular . Această carieră nu este ca oricare alta.

„Cel mai important mesaj este să ne uităm cu mai multă atenție și sinceritate în noi înșine”

Carte de identitate reprezintă, practic, viața dumneavoastră, trăirile, emoțiile, fricile pe care le-ați avut de-a lungul timpului. Ce mesaj doriți să transmiteți publicului prin acest volum?

Cel mai important mesaj este să ne uităm cu mai multă atenție și sinceritate în noi înșine. Cîtă vreme tîrîim prin viață traume, un bagaj emoțional pe care nu-l rezolvăm, e imposibil să ne atingem potențialul adevărat. Cîtă vreme sîntem bîntuiți de neîncredere, de situații precum sindromul impostorului, ni se pare că nu merităm să ni se întîmple lucruri bune. Ne interesează mai mult părerea celorlalți, decît ceea ce credem despre noi înșine. Nu putem ajunge acolo unde am putea să fim.
Este, cumva, o pledoarie pentru „hai să fim întregul, de ce să ne mulțumim să fim o jumătate de om”. Încerc să arăt, folosindu-mă pe mine ca studiu de caz, care ar fi impactul la o scară mai mare.
Cum ar putea țara asta să meargă înainte, dacă noi umblăm toți bolnavi unul pe lîngă celălalt și în loc să ne ajutăm, să ne vindecăm și să evoluăm, noi în permanență ne dăm în cap unul ceiluilalt și ne mirăm în continuare că sîntem conduși de impostori.

La Cărturești, la lansarea de la Iași a volumului său de debut

Scurtă biografie

Sanda Nicola s-a născut pe 6 februarie 1978, în Deva. A făcut liceul în orașul din care provine, la Colegiul Național „Decebal”, între 1992-1997. Drumul spre jurnalism l-a început încă de la vîrsta de 17 ani, cînd a lucrat la televiziunea „3TV Deva”, devenind apoi corespondent la Mediafax și Pro TV din județul Hunedoara.
În 1997 a urmat studiile la BBC School of Journalism, iar între 2007-2010 a frecventat cursurile de specializare în jurnalism de televiziune la London Academy of Media, TVI Studio Chicago și The Open University.
Parcursul carierie sale a fost unul dificil, însă a avut performanțe care au ajutat-o să devină un profesionist. A fost jurnalist la cele mai cunoscute televiziuni naționale, precum Prima TV, B1 TV, TVR, Realitatea TV, Antena 1, Pro TV Deva și Digi24. De asemenea, a transmis pentru rețelele de știri Al Jazeera English și France24, între 2007-2011.
Anul acesta a publicat,la Editura Storia Books, volumul Carte de identitate.