Vrea sa se mute la Paris, afirma ca mai are zece ani pina cind il va lasa „celula” si pina atunci vrea sa mai scrie macar cinci sase romane. Dupa 20 de ani de cind a inceput sa faca jurnalismul, Stelian Tanase a redeschis sertarul si acum a inceput sa refaca manuscrisele lasate in intuneric. A venit la Iasi cu romanul „Maestro”, un strigat de exasperare la adresa masinarii numita televiziunea.

Intelectualii de astazi ar mai putea juca rolul de stilpi ai moralitatii?

Nu trebuie sa avem asemenea repere. Eu cred ca trebuie sa fie intelectuali care iau atitudini publice, „public intelectual” si este foarte bine sa existe asa ceva, cum se gasesc in Franta, in Polonia sau Rusia. Dar este tot atit de bine ca intelectualul sa stea la catedra si sa tina cursuri la universitate, intr-o editura sau sa stea acasa sa picteze, sa scrie tratate, sa scrie filme. E tot atit de bine. Problema este in ce masura intelectualii publici nu sint niste frustrati sau isi compenseaza lipsa operei cu o prezenta publica. Ca sa scrii un roman, totusi, trebuie sa stai acasa. Nu poti sa il scrii pe strazi protestind. A scrie un roman sau o carte are o singura cheie, cite ore poti sa stai singur intr-o camera fara sa vorbesti cu nimeni? Poti 1000 de ore? Poti 500 de ore? Poti trei ore? Asta este decisiv. Daca cum te scoli, nu stii cum sa pleci la birou si sa te vezi cu studentii, cu partidele sau cu nu stiu ce militanti ai societatii civile, te-ai curatat. Dupa doi ani iti dai seama ca nu ai facut nimic, ca ai stat la 50 de sedinte te-ai vazut cu o suta de oameni. Si?

Dar reactia celorlalti la adresa „muncii” dumneavoastra?

Eu am acest reflex, cu cineva discut orice, dar si cu cineva care scrie critic la gazeta. Dar ma intreb cine este asta? Si ma duc ca un om modern la computer si vad cine e, ce a scris. Trebuie sa va spun ca foarte multi intelectuali cu vaza din Romania nu au scris mai nimic si nu-si acopera prestanta cu opera. Or, eu cred in oamenii cu opera si nu in oamenii care sint agitati. Asta este un reflex de profesor, trebuie sa vad ce este la subsol, la „footnote”. Ce scrie acolo? Ce bibliografie ai? Si daca nu intri in parametrii acestia… Sigur ca te ascult ca sint obligat, ca asa este democrat si tolerant. Pot sa ascult orice opinie fara sa clipesc, dar ma intereseaza ca omul cu care intru in polemica sa vad ca este un om articulat intelectual, ca a scris zece carti, ca a stat in biblioteci, ca are opera, o viziune, a oferit o teorie, ca a oferit o interpretare asupra unui fenomen complicat si ca nu si-a pierdut viata degeaba pretinzind ca este intelectual.

Dar cum este intelectualul atunci?

Intelectualul este, dupa parerea mea, cel creator. Nu este omul care bifeaza opera altora. Indiferent ca scrie istorie, ca cerceteaza in arhive, ca scrie romane. Dar trebuie sa aiba propria lui contributie, este exact ca in afaceri. Ce profit ai? Sau la oamenii politici este votul, cite voturi ai? Cam asa este si la intelectuali, ce ai scris? Ce filme ai regizat? Ce expozitie de pictura ai facut? La ce mari galerii ai expus? Daca nu raspunzi la aceste intrebari, nu mai vreau sa te vad. Nu ca as avea ceva cu tine, vreau sa am un dialog, insa iti las timp ca sa iti faci opera. Tot timpul trebuie sa ne evaluam. La noi de pilda este obiceiul acesta, daca un scriitor a scris o carte, toata viata vorbeste despre cartea aia. Am fost in America si stind de vorba cu un scriitor, ei bine, dupa sase luni nu mai existi, trebuie sa vii cu o alta carta. Pentru ei, Faulkner este un autor din anii ’30.

Nu poate fi si frustrant?

Este frustrant, dar pe de alta parte, trebuie sa vedem ca asta da si ceea ce este vibrant in cultura americana. Apar tot timpul carti, scriitori, apar si dispar reputatii, ierarhii, influente. Oamenii atunci sint motivati sa iasa cu noi si noi carti, sa faca noi si noi flme, daca nu, dispar. Nu neaparat de pe piata, dar dispar din memoria colectiva.

„Conteaza ce vina ai, ce combustie, ce aspiratie”

Nu exista riscul sa scrie prost?

Acesta este riscul. Poti sa scoti o carte la cinci ani, poti sa scoti una in fiecare an. Nu este obligatoriu ca una-i mai proasta ca alta. Conteaza ce vina ai, ce combustie, ce aspiratie. Uitati-va la Picasso, pina in ultima zi a pictat, Tizian in aceeasi situatie, Chagall. Cu romancierii e mai greu, ei isi epuizeaza celula nervoasa mai devreme, cind Hemingway a vazut ca nu mai scrie si-a tras un glont. Arta este o piata, imi pare rau sa spun acest lucru, mai ales in lumea moderna si ea traieste prin prezenta in aceasta piata a ceea ce faci. Nu mai este aceeasi chestie ca trebuie sa scoti un roman o data la zece ani ca Uniunea Scriitorilor iti plateste existenta. Acum trebuie sa fii prezent.

Dar aceasta „prezenta”, nu cumva poate fi „stabilita” si de intermediarul catre public-editura?

A doua problema la noi, jocurile acestea de piata sint facute de tot felul de clanuri, de conferinte de edituri, de reviste si in ierarhiile astea la vedere nu sint suficient de reale. Sint scriitori foarte premiati si despre care scriem bine si care de fapt sint foarte slabi. Am avut aceasta experienta, sa ma duc dupa o cronica literara si sa citesc un roman care era penibil, dar era laudat extraordinar. Invers, sa iau o carte a unui anonim si sa fie extraordinara. Asa se intimpla si in literatura romana, autori despre care nu se scrie si sint remarcabili, citesc autori care sint pe toate revistele si care sint de mina a doua, pentru ca nivelul de spontaneitate al pietei culturale este aproape zero. Ea este parcelata, feudata, asezata pe servituti. Dar trebuie sa spunem ca asa este situatia normala, asa este si la Paris si la Roma.

Va veni o revigorare sau ce se va intimpla?

Nu. Apare o noua generatie. Si ceea ce se intimpla in literatura romana de astazi, ea asimileaza din jur ceea ce considera ca ramine valabil. Cred ca in literatura romana a aparut acum o promotie de prozatori, am citit mai multi dintre ei, absolut remarcabili, este si lucru care m-a incurajat. Ei vor rasturna fata literaturii romane. S-a facut o cenzura cred, o data cu aparitia lor. Trebuie judecate altfel lucrurile. Sint alte ierarhii, alti scriitori, scriitori interesanti care sint tradusi. Scriitori care sint foarte tineri si ne rezerva foarte multe surprize, asta este foarte bine. Este o veste buna, eu cred in ei si ii prezint in emisiunea mea insistent. In toate emisiunile mele prezint cartile acestor scriitori, cred ca merita. Nu fac nici un act de filantropie, cred in ei.

George Gurescu