Nascut la Iasi in ianuarie 1953, Ovidiu Lipan s-a apucat de muzica la doar 9 ani, fiind component al trupei de atunci „Rosu si Negru”, alaturi de care castiga in 1969 premiul I la Festivalul de muzica pop-rock. In 1974 intra in Pheonix. In 1992 si 1994, participa la Festivalul International de Muzica Cerbul de Aur cu albumele grupului Lipan Connection, „Waiting for you” si „Excalibur”, care au concurat atat la discografie cat si la videoclip. Cotat drept cel mai bun baterist roman al tuturor timpurilor, Ovidiu se bucura de o popularitate in crestere in randul generatiilor de la 17 la 50 de ani. Week-end-ul acesta – simbata, 22 noiembrie – l-a gasit la Iasi, intr-un „concert electoral”.

„De fiecare data cand vin in Iasi e un sentiment special”

Raluca Codru: Sinteti nostalgic cind reveniti in Iasi?

De fiecare data. Avand in mine atmosfera copilariei care pregneaza un om. Asimilez mirosurile, locurile unde am copilarit. Copilaria mea a fost un vis, intr-o perioada foarte grea in care inca mai era putina libertate. Eu insa nu am simti acea perioada grea. Tin minte, ca aici in Iasi, la Casa Studentilor mi-am facut debutul. Am fost incantat ca a fost mult public, insa am mereu nesansa sa nu fie mediatizat bine. De fiecare data cand vin in Iasi e un sentiment special. Chiar ieri am fost la Mitorpolie, la Sfanta Parascheva.

Cintati de la noua ani…

In acea perioada toti copii cantau. Impreuna cu tigani, cu greci, cu aromani, cantam eu la tobe, unul la saxofon, ba la acordeon. Tin minte ca la 9 ani mi-am luat acordeon si canteam pe o terasa, ba chiar ii dadeam lectii preotului de la biserica de-alaturi, unde am fost botezat. Aici in Moldova ai sanse sa vezi varfuri si au iesit foarte multe varfuri de aici. Am plecat la 19 ani la Bucuresti; acolo am avut o alta relatie cu banatenii, apoi cu Phoenix, la Timisoara.

„Catam la acordeon la doua serbari si-asa treceam clasa”

Cum a fost la liceu, ca elev la „Negruzzi”?

La scoala mi-am inebunit profesorii. Ma alergau prin clasa. Stateam o ora la scoala, o ora la repetitii la Institutul Pedagogic. Catam la acordeon la doua serbari si-asa treceam clasa. Am ramas repetent intr-intiia. Sunt lucruri care n-au nicio legatura cu drumul pe care il urmezi. Asta nu se invata in nicio scoala. Ce cant eu la tobe nu se invata nicaieri. Madona, Paul Mccartney nu stiu nimic, nu stiu note, Pavaroti, Dumnezeu sa-l ierte a terminat numai o scoala de coruri de copii. Asta se numeste har, tenasti cu el, nu poti sa-l inveti.

Povestiti-ne putin despre perioada 1977-1999.

Am plecat in Germania fara sa stim o boaba nemteste, doar cateva cuvinte, iar acum fiecare din noi vorbeste perfect germana. A fost o perioada frumoasa, insa din pacate Josef nu mai este la noi, Mani la fel, acum canta cu Josef, Baniciu proiectele lui. Eu sunt singurul care se pare ca am reusit sa combin Phoenix cu proiectele mele personale. Eu am ramas alaturi de Phonexi, cu Nicu si cu Cristi Gram si o sa avem iar concerte. Lucram la un album nou.

Cum se adapteaza Ovidiu Lipan noilor tendinte muzicale?

Fiind modernist, ma adaptez la secolul XXI si fac o muzica care sa poate fi perceptata si de urechile Europei. „Margareta”, „Ave Maria”, „Lacrima de bucurie”, „Balerina” sunt piese compuse cu dorul de copilarie in  perioada in care am stat in Germania. Dupa reintoarcerea, din 2000 pana acuma am creat 10 albume, fiecare cu alt stil, cu alta forma de percepere, cu fanfare, cu aromani si multi altii. Planuri sunt si pe mai departe, insa trebuie sa fim ancorati in realitatea, pentru ca daca nu mergi cu ochii deschisi prin lume ajungi sa te pierzi, iar vesnica cautarea aduce ratacire foarte usor. Fara radacini si fara identitate ne pierdem in globalizare, intr-o Europa comuna in care suntem manipulati. Etniile isi pastreaza identitatea, muzica lor.

„Cand bateam la tobe parca eram bagat in priza”

De unde Tandarica?

Am spus-o de  multe ori si-mi face placere sa vorbesc despre asta. Cand eram mic eram slab, nasul mare si cand bateam la tobe parca eram bagat in priza, parca eram tras de ate. Si faceam totul tandari. E o porecla care mi-a facut placere sa o port. Mi-a facut placere sa mi se spuna „Tandarica” pentru ca mi s-a spus cu mare drag. Am fost indragit si nu mi s-a spus cu rautate. Am trait perioade in care nu poti sa-ti imaginezi cum o sala intreaga stiga Tan-da-ri-ca, Tan-da-ri-ca. E un nume atat de puternic incat muli cred ca pe mine chiar ma cheama Tandarica, Ovidiu Lipan Tandarica, adica face parte din numele meu. E incredibil cum au asimilat.

Ce face Ovidiu Lipan intr-un weekend, intr-o zi libera?

Merg cu atv-urile prin padure, fac sporturi extreme, snowbord, snowmobile. Sunt foarte energic, toate astea n-au nicio legatura cu varsta mea.

Raluca Codru