Cu o bentita galbena ce-i tine strans parul rebel, Vlad Logigan se mandreste ca e moldovean, insa regreta ca in orasul in care s-a nascut si in care s-a indragostit de teatru sunt prea „putintele si timidute” evenimente culturale. A facut parte din prima generatie care a terminat sectiunea de Teatru de la Colegiul National de Arta „Octav Bancila” din Iasi, a intrat primul la trei universitati de teatru din tara, a facut doi ani intr-unul, iar de patru ani le preda studentilor de la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „Ion Luca Caragiale” (UNATC) din Bucuresti tehnici actoricesti. Aflat la Iasi prin intermediul Serilor Filmului Romanesc organizate in perioada 14-17 mai a.c. de Asociatia Studentilor Jurnalisti, actorul si-a impartasit opiniile despre debutul sau in filmul „Nunta in Basarabia” pe care il considera un film normal la care poate sa se uite si peste zece ani cu mama si cu bunica.

„Improvizatia este foarte folositoare actorului in repetitii pana gaseste floricelele de care are nevoie”

Fa-mi te rog o copie nelegalizata a buletinului tau.

Eu sunt Vlad, un baiat din Iasi care a facut actorie. Am fost prima generatie de teatru de la Liceul de Arte „Octav Bancila”.

Daca nu ai fi intrat la actorie, ce ai fi facut?

As fi dat din nou, actoria a fost si pe planul B, si pe C si-asa mai departe. Eu sunt foarte concret in discutii si in general. Am stat si m-am gandit ce as putea face sa nu ma urasc peste zece ani, o meserie care inca sa-mi placa. Sigur ca-mi si place nu zic ca o fac de nevoie, Dumnezeule!

Cat de importanta este vocea in meseria aceasta?

Foarte importanta! Vocea si corpul sunt instrumentele cu care actorul opereaza. Daca nu ai voce misto sau buna sau lucrata la fel ca si corpul, imagineaza-ti-l pe Mozart sa zicem, care ar canta la o pianina dezacordata. Cam asta e: pianina acordata sau dezacordata e vocea si corpul la actor.

Cum poate fi un actor curajos, cu tot cu frica inainte de spectacol?

Sunt mai multe chestii, frica de a te arata pe scena nu-si prea are sensul, pentru ca la teatru oamenii care vin sa vada spectacololele nu stiu ce am repetat. Adica si daca uit o replica (nu mi se intampla, dar sa zicem), ei nu stiu ca acolo nu aveam o pauza in care stau si beau apa incercand sa-mi amintesc replica. Improvizatia e ceva pe tema, ca si la jazz. Ai tema si improvizezi pe ea si in general improvizatia este foarte folositoare actorului in repetitii pana gaseste floricelele de care are nevoie. Legat de frica, am auzit de la niste actori mai batrani o poveste legata de Toma Caragiu care era foarte foarte emotionat si transpira inainte de spectacole, pana la un moment dat cand a inceput sa-si spuna singur: „Frica? De cine sa-mi fie mie frica?” si pana la urma  asa este, deoarece oamenii nu au venit sa te manance, ei au venit sa vada ceea ce tu le-ai pregatit.

Si totusi, atunci cand ti-e frica ai curajul de a o recunoaste?

Da. Dar nu stiu daca tine de curaj sa recunosti cand iti este frica, ci de sinceritatea ta. Da mi-e frica, poate ca e un curaj, dar nu mi-e frica sa recunosc cand mi-e frica.

„O societate se simte ca o duce bine economic in momentul in care pe plan cultural se intampla mai multe lucruri”

In teatru ti-au revenit diverse roluri (criminal, orb), ai simtit ca publicul nu a empatizat cu spectacolul in care ai aparut?

Nu prea am patit asta, slava Domnului! Nu cred ca din cauza faptului ca as fi eu autist, ci pentru ca pana acum cred ca spectacolele au fost ok. Am avut norocul sa nu nimeresc inca in spectacolele atat de proaste, in sensul ca nu s-au legat lucrurile intre regizor si  actori, intre actori si text si nu a iesit asa cum trebuia. A fost ok pana acum.

Ai terminat Artele in Iasi, iar de cativa ani te-ai stabilit in Bucuresti unde esti actor si asistent la UNATC. Avand in vedere ca ai fost primul la toate cele trei universitati la care ai dat admitere (Bucuresti, Cluj si Iasi) de ce nu ai ales sa studiezi in orasul tau natal?

As fi vrut sa fiu aici, dar in Bucuresti sunt si mai multe teatre, acolo se fac si filmele si serialele. Acolo e nucleul. In plus acolo imi doream, pentru ca se-ntamplau mai multe lucruri pe planul acesta actoricesc.

Daca ar fi sa ti se acorde un rol in Iasi l-ai accepta?
V. L.: Probabil ca da, dar mi-as dori sa fie intr-o conjunctura favorabila. Adica cu cativa actori misto. Daca regizorul, textul, actorii mi se par ok si cred ca avem ceva de spus impreuna atunci nu conteaza unde, la Teatrul National sau ba.

Spune-mi care este actorul preferat de aici.

Teo Corban este favoritul meu dintre actorii din Iasi. Mai sunt si altii, dar de el imi place cel mai mult, vorbesc foarte serios! Atat pe teatru, cat si pe film. Vezi ca in ultima vreme a facut niste filme foarte frumoase si e un actor de mare calibru, care pentru moment inca e aici. Mi-i ca vi-l fura asta din Bucuresti ca e bun (rade).

Cum e vazuta viata culturala ieseana in capitala?

Micuta, plapanda asa, putintica si timida. Sunt iesean si ma mandresc cu asta. Stii eu cand eram prin liceu exista sintagma asta „Iasul, capitala culturala”, ea nu mai e reala in zilele de astea. Imi doresc lucrul asta pentru orasul meu, dar pentru moment nu e de ani buni,  nici ca evenimente, nici ca proportia lor, ele sunt micute. Nu stiu a cui e vina sau de cine tine sa se intample lucrul asta, nu ma pricep la asta, eu doar observ. Nu exista un festival de teatru, de film puternic. Teatru in locuri neconventionale, in baruri, puburi, in baia turceasca stiu ca se face, dar sunt spectacole putintele si timidute. Uite, in Budapesta sunt peste 200 de locuri care gazduiesc spectacole de teatru  si aici numar si teatrele de stat dar si cele particulare, si cele underground… ori Budapesta nu are cu foarte multi locuitori decat are Iasul, de exemplu. Si Bucurestiul e sub Budapesta la treaba asta! Probabil din cauza chestiei economice, romanii inca se gandesc la „bai ce mananc maine, cum imi platesc chiria, cum imi platesc imprumutul la banca etc.”. O societate se simte ca o duce bine economic in momentul in care pe plan cultural se intampla mai multe lucruri. Uita-te si tu la Romania interbelica, cati scriitori misto am avut atunci, cate opere s-au scris, cate, cate, cate? Dar si economic o duceam bine, ca pretul graului pentru Europa se stabilea la Braila.

Asta inseamna ca Bucurestiul ar trona pe podiumul oraselor din Romania cu cele mai multe evenimente culturale.

Da si pentru ca e mai mare in primul rand, dar vad ca si Sibiul vine tare din spate, si Clujul incearca sa nu ramana in urma si imi doresc asta foarte tare si pentru Iasi. Trebuie!

Botezul la Moscova si divortul in Romania

Te-ai nascut si ai crescut in Moldova, iti folosesc radacinile de moldovean in meseria de actor? Prin ce se diferentiaza un moldovean fata de alti actori din alte zone?

Mi se pare ca moldovenii sunt cei mai multi actori ca numar. S-ar putea sa gresesc, dar cred ca peste jumate din actorii cunoscuti, mari si tari sunt  moldoveni sau cu radacini in Moldova. Nu stiu de ce se-ntampla asta. Cred ca aici suntem mai inclinati spre visare, oamenii sunt mai buni, au putin mai mult bun simt, mai multa naivitate si asta ii face sa viseze mai mult si care viseaza mai mult e mai aproape  de teatru, ca pana la urma teatrul poate fi asta, un vis, o poveste. Cred ca sunt mai lirici moldovenii. Dat fiind ca si predau vad ca multi studenti vin din zona Moldovei sau au o mama, o bunica, au radacini aici.

Se constata o tot mai mare prezenta de filme romanesti la festivalurile importante de  peste granita, cele mai multe dintre ele reprezentand conditia romanului din societate („Aurora”), vorbind despre starea insalubra a spitalelor („Filantropica”), coruptie („Ultimul corupt din Romania”),  droguri („Tanti’). „Nunta in Basarabia” a fost destul de bine primit in strainatate si totusi nu a fost facut pentru asa ceva. Insusi CTP a spus ca „astfel de filme fac coloana vertebrala a unei cinematografii profesioniste”.

A spus el asta? Nu stiam. Dragut din partea lui, asta inseamna ca i-a placut. Mie unul mi-a placut foarte mult cand Nap a spus ca nu vrea sa faca un film de festival. Un  film de festival inseamna ceva elitist la care cei mai multi oameni n-or sa mearga la  cinema sau or sa spuna „mda, nu prea am inteles”. Mi-a placut ca si-a propus un film normal. Nu l-a gandit pentru un premiu, nu l-a gandit sa fie minimalist, l-a gandit normal sa ne putem uita si eu si mama si bunica si cat de cat sa ne placa. Plus ca e comedie si asta iarasi e pe sufletul meu.

Ai avut si alte propuneri de a juca in filme? Sincera sa fiu ma asteptam sa te vad in „Portretul luptatorului la tinerete” cu Alex Potocean, Constantin Dita, Razvan Vasilescu, Mihai Bendeac, Dan Bordeianu, Mihai Constantin si altii..

Era cat pe ce sa fiu, dar s-au suprapus filmarile. Nu am putut sa merg la proba, deoarece urma sa-ncepem cu „Nunta in Basarabia”, eu aveam o premiera si la „Metropolis” atunci si eram toata ziua in teatru in doi timp si am ratat proba, dar mi-au transmis ca le pare foarte rau ca nu am ajuns… E foarte bun filmul ala, mi-a placut foarte mult.

Sunt doritori ai unei a doua parti a filmului: Cumatrie in Basarabia sau Nunta in Basarabia 2… totusi o Nunta in Romania nu ar fi mai viabila?

Nu stiu, vom vedea. Botez la Moscova, Divort in Romania… nu stiu (rade).

Actoria – o joaca de copii cu doctori, doctorite, papusi si injectii

La „Cantareata cheala” esti asistent de regie la fel si la „Croitor de dame”, ti-ar placea sa fii regizor?

E doar un titlu. E vorba de studentii de la UNATC si anul care termina impreuna cu profesoara la care eu sunt asistent trebuie sa facem cate un spectacol, doua de licenta si au trecut acolo pe afis „asistent de regie”, dar sunt mai mult indrumator, nu e vorba de regie. Nu mi-ar placea sa fiu regizor, pentru ca nu ma pricep la asta si nu fac lucruri la care nu ma pricep.  Stii cum e instalatorul roman care iti repara si priza, iti mai face nu stiu ce si pe niciuna bine. Ei uite, evit asta.

Exista spectacole care ti-au ramas la inima, eventual ale altor actori?

Uite am vazut, acum la Bulandra se joaca „Ingropati-ma pe dupa plinta” cu Mariana Mihut si cu Marian ralea in regia lui Kordonski si e un spectacol absolut fabulos, mi-a  placut enorm de mult, il recomand tuturor, de cate ori poate sa se duca.

Unii actori spun ca se identifica cu ale lor personaje sau pentru a juca cat mai bine rolul distribuit incearca sa se identifice cu el, insa eu cred ca daca ar fi asa spectacolul nu ar mai avea sfarsit, iar actorul ar cadea in prapastia acelui rol. Tu cum faci, incerci sa te identifici cu acel personaj?

Nu intri in pielea nimanui, ca Hamlet nu exista, e un text pe o foaie. Nu poti intra in pielea unui text de pe o foaie. Nu s-a intalnit nimeni cu Hamlet la paine. E ca o joaca. Stii cum se joaca copiii de-a doctorul si doctorita si fac injectii la o papusa, ei asta e si actoria, numai ca e cu mai multe reguli si mai bine construita, dar la un nivel incipient seamana cu asta. Si acuma daca, de exemplu, ne-am juca iar joaca ta e sa fii suparata si stai suparata o dupa amiaza intreaga, dupa aia la noua jumate cand sunt aplauzele iti vine greu deodata sa fii super bucuros. Iti trebuie o jumate de ora sa treci din nou la starea ta, cam asa e  cu conditia asta de personaj.

Esti invidios cand vezi un spectacol reusit realizat de colegi de-ai tai sau de actori mai mari?

Nu, chiar ma bucur! Asta inseamna ca am cu cine si ca vom avea sansa peste un an, doi, trei cu oamenii aia sa fac ceva misto. E bine cand se-ntampla lucruri bune in spectacole interesante, actori in roluri fabuloase, cu cat mai mult exista inseamna ca la un moment dat o sa am si eu sansa sa particip la unul din ele.

Cata insemnatate are perfectiunea in viata cotidiana?

E un musai! De atins probabil ca nu se poate. Dar daca nici nu incerci atunci sa atingi perfectiunea nu mai ramane nimic. Perfectiunea mi se pare un motiv foarte bun pentru a-ti starni drumuri interesante, dar mai importante sunt drumurile decat motivul, de a te ambitiona, de a incerca, de cauta. Motivul in sine nu e important de atins, ci cautarea.

Giorgiana Astefanei