(SUPLIMENT, 8.00) RECENZIE / „Femeia care astepta” de Andrei Makine.
(CUZANET, Iasi, 16 decembrie) – Cartea lui Andrei Makine surprinde povestea simpla a unei asteptari ce pare atit de naturala, incit intrebarile nu isi au rostul. Aparuta la Editura Polirom, in anul 2005, la pretul de 19,80 de lei, cartea scriitorului francez de origine rusa e despre viata femeii care il asteapta de 30 de ani pe cel iubit. Nici un alt mister.
Avea 16 ani cind el a plecat pe front, in ’45. In cel din urma contingent trimis pe front, pe banca ultimei sanii, un soldat tinar isi lasa promisiunea: „Am sa ma intorc”. Ea, inaintea plecarii, i-a vorbit despre dragoste eterna, despre credinta fara margini si asteptare pana la moarte. Soptite printre lacrimile despartirii, aceste cuvinte grabite devin destin. 30 de ani de atunci, l-a asteptat. Neprimind nici o hirtie oficiala a decesului, Vera, de acum fata batrina, nu si-a calcat juramintul sacru.
Autorul isi descrie eroina ca pe o femeie „atit de clar harazita fericirii si care alege, aproape cu nepasare, singuratatea, fidelitatea fata de un absent, refuzul de a iubi”. O femeie ce si-a inabusit foamea de celalalt, curiozitatea, nevoia de marturisiri. Pentru ea, totul e usor de inteles si linistitor. Nimic pretentios in alegerea ei modesta de a astepta. O asteptare imblanzita de timp. Puseurile se resimt doar cind Vera, purtind mantaua militara, se duce in toiul noptii la cutia postala ruginita de la raspintie sau cind, in fiecare luna, se gateste si pleaca pe furis la gara, in asteptarea trenului de Moscova. Din acesta nu coboara nimeni pentru ea. „De ce sa mint? Uneori mi se face frica. Da, chiar ma tem ca o sa se intoarca. Cuvintele… le-am pregatit pentru el de treizeci de ani, dar daca il vad, n-as stii ce sa fac cu ele”.

Vera trebuie iubita

El, cel din carte, nu e soldatul ravnit, ci un jurnalist ce cauta un subiect in satul pustiu, acoperit de toamna. La 26 de ani traieste placutul orgoliu de-a intra in viata secreta a unei femei ce i-ar putea fi mama. O gaseste pe Vera asa cum a fost intotdeauna, traind intr-o complicitate ambigua cu batranele din satul Mirnoie, un sat aflat in nordul Rusiei, in mijlocul padurilor ce se intind pina la Marea Baltica. Vera, femeie desteapta si capabila, a renuntat la viitorul academic de la Leningrad si a ramas in sat, pentru batrine; le ingrijeste, apoi le ingroapa una cite una. Pentru acestea, razboiul devenise un mit, unul viu si personal, in care divinitatile erau barbatii si fiii lor, nemtii si soldatii rusi, Stalin si Hitler. Si, in mod special, barbatul pe care il astepta Vera.
Jurnalistul incearca sa dovedeasca faptul ca Vera n-a avut de fapt niciodata cu adevarat posibilitatea alegerii si ca, la venirea lui, juramantul ei trebuia sa expire. Atitat de misterul alegerii ei, se indragosteste de ea si incearca sa o ademeneasca intr-o noua si salvatoare iubire. „Femeia dezgolita de cuvinte” are o dragoste ce-ar fi putut-o oferi atitor barbati, dar pe care n-o daruise nimanui, iar acest lucru il agaseaza pe jurnalistul obsedat sexual. Acesta, prin analizele lui savante, incearca sa rupa secretului sacrilegiului.
„Femeia care astepta” este o carte al carui sfirsit nu trebuie dezvaluit in nici o recenzie. Deopotriva grav si neverosimil, finalul romanului lui Makine merita privirea si compasiunea aruncate oamenilor nebuni. O femeie care a asteptat 30 de ani. Nici un alt mister. / Laura Baban