E acelasi start de primavara, cu dimineti cenusii, vint piscaret si asfalt alunecos. Iar tu, tu esti acelasi om, care se trezeste greu dimineata, care se prelinge pe Copou fara vlaga si care n-a vazut un profesor din sesiune. Dar acum o poti numi o vreme altfel, ca nu-i lene de student si nici cauze hormonale n-are, ci-i, zic ei, astenie de primavara.

Daca deschizi orice revista, gasesti solutia. Ceaiuri bogate in clorofila, patrunjel, carne de vita si ridichi. Au uitat sa scrie despre exercitiile fizice, gen „misca-ti fundul si treci la cursul la care n-ai nici o prezenta”. Dar cum sa faci un asemenea efort cind abia iesi din camin si in cale iti stau tarabe care abia respira de martisoare, flori din plastic si maruntis. Inca doi pasi si sub nas iti apar buchetele din cinci ghiocei pirpirii, pleostiti, pe care le cumperi doar pentru ca ti-e e mila de haina subtire a vinzatorului si miinile inrosite de frig. N-are sa-ti dea rest de la doi lei.

Pina ajungi in statia de tramvai, plina ochi cu nervi, se face parca vara din nou. Soarele iese de dupa universitate si arunca o lumina calda pe care o simti pina in inima. Mijesti ochii, dar e atit de bine incit poti pune pariu ca tot in revista aia scria „arunca un tricou pe tine si iesi la o bere cu prietenii” sau „agata-ti cirese de urechi si indragosteste-te”.

N-ai nici cirese si nici tricourile nu le-ai adus de acasa, dar pina sa iti faci tu calcule, se face iarna din nou. Iti amintesti ca e baba ta si nu mai stii ce sa crezi. Poate e semn sa te intorci in patul pe care l-ai lasat caldut si adincit dupa forma trupului tau. Da, daca vei dormi, trebuie sa nu se mai puna. Iti alegi baba de miine, cind, iti promiti, ai sa ajungi mai departe de statia de tramvai.

Laura Baban