Cel mai bine am iesit in poza din clasa a VII-a. Aveam inca parul deschis la culoare si zimbeam mult mai frumos. Peste un an (incepusem deja sa ma maturizez, in masura in care se poate vorbi de maturizare la acea virsta) si sa pierd din farmecul „tineretii”. Banuiesc ca va amintiti cu totii de ilustratele facute in clasa, de 8 martie. Venea domnul cu o plansa cit tabla, pe care o rezema de perete si, rind pe rind, treceam fiecare prin fata ei pentru a fi „capturati” in viitoarea ilustrata ce urma sa ureze: „E ziua ta, o floare-ti dau, mamica mea!”. Semnul exclamarii le dadea multora batai de cap. La propriu, pentru ca majoritatea se asezau exact in fata semnului de punctuatie, astfel ca in poza semnul aparea ca un cucui al elevului.

Femeia din poza, in schimb, era mereu perfecta. Combinatia potrivita intre frumusete tinereasca si figura maternala etern atenta si protectoare. Zimbea si tinea in miini o floare rosie (o lalea sau un trandafir).

Ar fi macar amuzant, daca nu si interesant, sa practicam in continuare obiceiul si la facultate. Mesajele ar fi altele de la an la an. Pentru boboci, un simplu: „Am trecut cu bine de prima sesiune, mama!” ar fi de-ajuns. In anul al doilea devenim pacatosi, asa ca pe felicitare ar trebui sa scrie: „Scuza-ma ca n-am mai sunat de-o saptamina, mi-am pierdut telefonul”. In an terminal intervine simtul responsabilitatii. Am sta toti la costum, proaspat tunsi si pieptanati, incercind sa ascundem oboseala dupa doua nopti pierdute. In spatele nostru, litere rosii, frumos arcuite: „Fac poza si ma apuc de al doilea capitol din licenta”.

Pacat ca toate pozele din album ar iesi miscate, pentru ca fiecare in parte s-ar grabi undeva: in camera, in bar sau club. Spre licenta se grabesc doar doctoranzii, care, ramasi fara burse, au lipit afise prin camin: „Scriu lucrari de licenta sau disertatie, 200 de lei bucata”.

Ioan Stoleru