A face presa e ca si cum ai sculpta o doua Venus din Milo. O statuie din piatra ce intrupeaza o suma de idealuri, un model departe de perfectiune. Modelata cu grija de mana unui Demiurg al timpului si-al realitatii, ea trebuie sa reflecte cat mai fidel chipul zeitei grecesti, pentru ochii fascinati ai celor ce credeau in ea. Asa este si meseria de jurnalist. Sculptezi cu un condei reportericesc, tai cuvinte si adaugi fapte sau ganduri, avand ca rezultat final de multe ori si-un trup beteag. Chiar si asa, nu conteaza handicapul vizibil al lumii ce-o arati, ci opera finala, ce chiar si fara miini poate  uimi o lume-ntreaga.

Insa Venus nu e doar un trup beteag, ci unul mandru, cu privirea dreapta, sfidatoare fata de propria-i goliciune. In masivitatea ei, femeia de marmura ascunde si secretele farmecului si-a dulcetii ademenitoare care sa te faca sa vrei sa o descoperi, cuvant cu cuvant, litera cu litera. Nurii ei lasati la vedere sunt, in textele noastre, acele artificii care te ispitesc sa continui lectura chiar si cand aproape ca n-ai vrea. Te cheama.

Calm, dar in acelasi timp nerabdator, iti cobori privirea spre partea aceea a unui text, acoperita de un giulgiu infasurat in zeci de straturi, nerabdator sa ii gasesti intelesurile ascunse. Un bun jurnalist face ca aceste intelesuri sa ajunga la tine si fara sa se dezbrace de secrete. Insa ceea ce il face cu adevarat bun este ca te convinge pe tine, cititorule, ca te-a lasat sa vezi tot.

A face presa e ca si cum ai sculpta o doua Venus din Milo. O dulce juna plina de ispite, ori o stana rece si greoaie de piatra.

Gianina Petruca