Cum totul e de vanzare si am dezvoltat o societate de consum, in acest domeniu, spre deosebire de oricare altul, nu se raman parca niciodata in pana de idei. Cand se mai sapa cate o groapa, ce tinde sa ia proportiile unei prapastii, mintea sapa si mai adanc pentru a mai nascoci cate ceva de interes. Daca a facut si criza un lucru demn de lauda, cu toate ca reversul medaliei e in fiecare situatie, ar fi sa ne faca sa gandim. Deplorabile vremuri avand in vedere ca suntem nevoiti sa ne gandim la supravietuire, la cum se taie salariile, se inchid fabrici si uzine, iar orizontul care a avut candva proportii colosale macar in vise, acum este cat urechile acului prin care treci doar daca ai cumva vreo formula magica. “Nimic mai simplu!” ar spune unii. Doar societatea ne-a facut dintr-un aluat pe care il modelam, nu cum vrem ca nu ne mai permitem, dar macar in functie de ipotezele problemelor. Astfel, adapandu-ne conditiilor, gasim si solutii. Acum se aplica in mod real, serios si chiar grosolan ceea ce spuneam eu intelegatoare cand eram mica la ridicatul din umeri al parintilor, ce nu mai aveau buget pentru mofturile mele: “nu mai are banca bani!”.

Odata cu criza invocata cu precarede in fiecare ora, fie ea chiar si de somn, au aparut noi modalitati pentru castigarea traiului. Ma rezum iar la vanzare si la ideile trase de par, machiate, aranjate pentru a starni un oarecare interes si a scoate si ultimii bani de paine din buzunar. Nu are rost sa insir de e romanul in stare, in niste timpuri care scufunda Romania, mai rau ca atunci cand era o insula intr-un lac turcesc. Cert este ca la sirul de substantive care ne caracterizeaza neamul, as mai adauga fara vreo indoiala adaptabilitate. Atat de mare, incat ar fi capabil sa-si vanda tara, oricat de mare ar fi el, patriotismul nu tine de foame. A fost o gluma cand Romania a fost scoasa la vanzare pe ebay. Dar nu pot sa nu ma intreb daca acest lucru ar fi posibil cu adevarat, cine ar mai sta pe ganduri? Vreau sa cred ca ar mai cativa! Dar judecand toate partile ipotezei, demonstatia e de la sine inteleasa si asa, cum se incaleca pe o sa in basmele cu happy end, eu ajung direct la concluzie: “Cine ar cumpara Romania???”. Tot ce are ea mai frumos s-a alterat in timp, si abia in urma unor stradanii supraomenesti mai apuci sa observi un copac inflorit, sa faci o cruce in fata bisericii sau sa alergi pe un deal pana prinzi apusul.
Anomaliile mediului in care traim, reusesc in momnetul in care credeam ca nu ne mai poate surprinde nimic, sa ne revolte. Astfel, ajungem la o noua zicala adaptata: “ceea ce ne revolata, ne face mai puternici”. In aceste conditii, Romania ar fi tara lui Hercule si a Xenei.

Andreea Jugaru