Nu pot sa trec peste situatia in care ne aflam, este “criza” pe toate planurile, care pune stapanire pe noi toti, muritorii fara faima. Acest cuvant nu mai este o scuza echivalenta cu aceea “Doar traim in Romania!” ci o realitate in care din fericire sau nu traim, ce-i drept in proportii diferite si cu un diagnostic mai mult sau mai putin grav, toti, indiferent ca suntem romani, americani sau chinezi. Diferenta e ca in timp ce alte tari fac pasi rari, dar siguri spre o iminenta iesire din acesta situatie cu accente tragice, la noi se asteapta valul cel mai mare.

In discutii inutile despre Romania, despre soarta si poporul ei, am auzit si ceva ce s-a vrut a fi un banc: “Romania va mai exista 50 de ani dupa sfarsitul lumii, pentru ca este cu 50 de ani in urma”. Daca din partea celorlalti s-au inaltat rasete si ganduri lacome ce mangaie egoul personal. Pe mine nici macar gandul pueril ca as putea trai mai mult decat restul lumii, nu ma bucurat. Si nici gluma nu am savurat-o, mi-a provocat un gust amar. Sa dam vina pe istorie cand realizam ca intra-adevar suntem in urma, poate nu cu 50 de ani, dar mergem oricum pe un drum atat de batatorit de altii incat s-a deteriorat si ne pierdem printre gropi. Persoane responsabile de soarta tarii ne dau garantii false si spun cuvinte neintelese, pentru a fugi de recunoasterea incapabilitatii. Scad salariile, de acceasi subtiere se vor “bucura” si pensiile, dar bugetul nu ofera nici asa garantia ca va avea suficienti bani pentru cei care poarta la gat streangul de bugetar. Solutia data de Boc IV este si de aceasta data imprumutul. De unde? Tot de acolo. Celelalte s-au evaporat.

Cand ma gandesc la politica, imi rasare in gand, ca un ghiocel al primaverii, ceva din portia de mizerie (“Mizerabilii”) pe care o savuram cu atata placere: “Niciodata o fiinta facuta sa fie porumbita, nu va fi bufnita, asta se intampla doar in cazul oamenilor”. Pentru mine o caracterizare la fel de relevanta a politicienilor n-am gasit nici in cartile de istorie. Asadar, unii sunt pitigoi, acele pasari cantatoare care se pierd in discursuri impopotonate. Altii sunt sconcsi, care se elibereaza prin limbaj. Si nu de putine ori mi-au sangerat urechile. Cum sa-l botezi pe “Sfantul Google”, principala sursa de informatie a populatiei?! Mai sunt si cateva cucuvele care sunt semn al sfarsitului oricare idei cu putin luciu, a orcarei posibile schimbari in bine. Exista si cativa cuci solitari prin gradina politicii si un leu batran, a carui perioada de glorie a apus. Iar acei dulai latratori acopera lipsa de privighetori. Iepurii inainteaza pe dealul crizei, dar se inpotmosesc pe valea progresului. Si panterele pe tocuri Louis Vitton ne multumesc doar cu prezenta. In fruntea lor este o vulpe cu ochi albastri, care nici nu stii cand se uita la altul daca nu te priveste chiar pe tine. Siretenia a ajuns la rang de virtute.
Mare e gradina politicii si privind in interiorul ei am impresia ca Noe nu ar fi luat pe nimeni in arca lui.

Andreea Jugaru