Pentru oamenii de astazi, mereu aflati in lupta cu timpul, orice informatie venita de oriunde este binevenita oricind. Am reusit sa inversam povestea Palarierului care s-a certat cu Timpul, facindu-l pe acesta din urma sa se opreasca. Ne putem multumi doar sa compensam lipsa lui cu vesti aflate… din drum. Mai precis, din autobuz. Nu stiu de celelalte mijloace de transport, dar garantez ca ruta autobuzului 28 te face sa ajungi alt om la destinatie. Ca si in povestea micutei Alice, desi cei din autobuz strigam: „Nu e loc! Nu e loc!”, totusi, cei (inca) afara stiu ca lumea calduroasa in care traim este incapatoare, primitoare, gata oricind sa adaposteasca mai multi nefericiti printre scaunele ei. Incet, incet, mai din politete sau pentru ca nu ai alta alternativa, te apropii de alti oameni, ajungind sa ii cunosti. Nu le cunosti vietile pentru ca vrei, ci din cauza ca ei isi ofera intimitatea pe tava. Deunazi, de exemplu, Marcica, o femeie slaba, la vreo 40 de ani, tunsa scurt si cu buze subtiri, ii descria vecinului de autobuz, toate rudele sale, invariabil „fufe”. Numarul de epitete la adresa rubedeniilor crestea direct proportional cu (mili)litri de alcool pe care acestea le-ar fi consumat. Altele transmiteau ca mostenire calitatile fiicelor si fiilor lor, dupa caz. Toti, insa, erau oameni murdari, iar Marcica nu voia sa crute pe nici unul dintre ei, pina ajungea acasa.

Am coborit amindoua in aceeasi statie, indreptindu-ne spre casele noastre. Pentru ea, seara a insemnat eliberarea sufletului, prea tinuse pentru sine atit de multe lucruri necuviincioase, nepedepsite de „gura lumii”. Pentru mine, desi se apropia ora cinci si jurnalele TV pregateau „apocalipsa”, n-a fost decit un alt prilej sa descopar ca putem bea ceaiul si acasa, cu televizorul inchis.

Dana-Gabriela Radu