Membrii Uniunii Arhitecților din România (UAR) organizează la Iași, pe 25 și 26 octombrie, Bienala Națională de Arhitectură, eveniment ce include și galele de premiere ale secțiunilor recuperarea patrimoniului și interpretarea identității și fotografia de arhitectură. Pe parcursul celor două zile ale manifestării vor avea loc expoziţii, conferinţe, un tur al monumentelor din centrul Iaşului, lansări de carte, evenimente într-o cafenea artistică şi un tur al mănăstirilor din jurul oraşului.

Luni, 25 octombrie, vor avea loc vernisajul expoziției „București în matricea otoman – orientală“, curator Dan Lăcătuș, la Muzeul Mitropolitan, Gala Laureaților secțiunii „Recuperarea Patrimoniului și interpretarea identității”, curator Dragoș Ciolacu, la Palatul Braunstein, și excursia documentară la Casa Ruset, Casa Universitarilor, Casa Muzeelor, Casa Pogor, Mănăstirea Frumoasa, Mănăstirea Bîrnova. În cea de-a doua zi, marți, pe 26 octombrie, va fi organizat un tur ghidat într-un tramvai de epocă și vernisajul „Elemente uitate” – Centenar Nicolae Porumbescu, Curator Asociația „Viceversa”.

„Bienala are un concept pentru fiecare ediție, propus de conducerea Uniunii Arhitecților din România și de echipa curatorială. Conceptul este structurat ca program cultural, avînd un conținut complex și de interes atît pentru breasla arhitecților, participanți, cît și pentru utilizatorii și locuitorii cărora li se adresează producția de arhitectură, publicului larg”, a declarat arhitectul Dragoș Ciolacu, președintele UAR, Filiala Iași.

Evenimentul se desfășoară sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Uniunea Arhitecților din România este o asociație profesională a arhitecților, avînd sediul central în București și mai multe filiale în țară. Bienala Națională de Arhitectură – România (BNA) este cel mai important eveniment profesional al breslei arhitecților, organizat constant de UAR, din anul 1994. Denumirea de „Bienala Națională de Arhitectură” este marcă înregistrată de UAR și reflectă amploarea națională a manifestării și reprezentarea teritorială la nivelul întregii țări.

Sursă foto: www.kadra.ro