Brebu, locul unde viciul se vindeca cu mii de euro

Purgatoriul toxicomanilor din Romania aduce pe plaiul mioritic o lume a dezolantei, a indiferentei omenesti, a neputintei celor cu sufletlul si inimile mult prea sterse dar si a mormanelor de bani. Drogurile sunt vazute, din ce in ce mai mult, ca un lux pentru care numai „odraslele” cu stare din tarisoara noastra isi permit sa cheltuie sute de euro pe luna pentru a-si satisface placerile ascunse. Dupa ce au fost in pragul de a-si vinde si hainele de pe ei, prea putini dintre sutele de narcomani din Romania isi permit sa patrunda in purgatoriul de la Brebu. Pentru a-i trece pragul, bolnavii ingenunchiati de durerea trupeasca primesc leacul in schimbul a 1000 de euro pe luna. Un reportaj realizat de reporterii CuzaNet la Brebu, la singurul sanatoriu antidrog particular din Romania.

E o clinica particulara, pe Valea Doftanei, la marginea comunei Brebu, in salbaticie. Portile din lemn masiv scartie o singura data pe luna semn ca rudele celor cu mintile intunecate se intorc pentru a vedea rezultatele terapiei. Roata-mprejur, numai munti, copaci, pietre si nici tipenie de om. Printre zecile de acoperisuri rosiatice rasare parca de nicaieri, la marginea comunei Brebu, singurul sanatoriu particular din Romania. In afara portilor se infatiseaza satul batranilor care nu inteleg ce „ bazdaganii” se petrec la sanatoriu. Din cand in cand se aud tipete, altadata se aud zgomote de geamuri sparte, dar cel mai adesea latratul cainilor din curtea spitalului. Tanti Maria are casa langa purgatoriu si de cand au inceput sa vina primii pacienti nu a mai trecut niciun vecin prin ograda ei. „Pai ma tem, ma tem, ca cica astia de langa mine ar fi niste nebuni. Is bogatani de prin capitala care nu mai pot fi stapaniti de doctori si i-o adus aici pe capu’ nostru ca sa ne stea inima de frica”. La fel de inversunat se arata in cele din urma si Nea Vasile, un batranior pe la 70 de ani care isi sprijina batranetea intr-un toiag. „ In fiecare luna vin bastanii cu masini mari care zguduie piatra din comuna ca sa interneze pe vreun razvratit de asta. Ce ne trebuia noua in comuna santoriu de drogati? Si ce daca platesc cu banuti frumosi, daca nu sunt sanatoris la cap nu trebuie sa ne chinuie se pe noi”.

Salvatorul de identitati

Frica si gandirea marunta a oamenilor din sat este dezmintita de doctorul Cristian Bellu-Bengescu, coordonatorul medical al comunitatii terapeutice. Este singurul roman expert al Consiliului Europei pentru toxicomanii care mai si profeseaza. Se mandreste ca ar fi singurul doctor care a acceptat sa renunte la orele suplimentare din Bucuresti pentru a-i trata pe cei 5 pacienti de la Brebu. Iar munca nu este deloc usoara, caci nu oricine are bani poate sa si intre la sanatoriu. Cine s-ar fi gandit ca pana si intrarea la un sanatoriu pentru tratarea narcomanilor se face pe baza unor criterii si teste? „ De cand s-a deschis sanatoriul au venit la mine oameni bogati din Romania, unii de ei cunosccuti de o tara intreaga care m-au rugat sa-i tratez. La noi tratamentul pe o luna costa 1000 de euro. Ei bine, mi-ar fi dat si de 7 ori mai mult numai sa-i primesc. Am zis nu. Atata timp cat nu-si doresc cu adevarat sa se vindece nu ii internez, ca ma trezec mai apoi ca mi-i strica si pe cei buni”. La clinicile similare din Occident, cu nimic mai presus decat cea de la Brebu, tarifele ajung si la 700 de euro pe zi, asa ca fantoma falimentului nu-i da nici o emotie fiindca vor veni strainii, se vor imbulzi si poate asa comuna lui natala va iesi din sevrajul saraciei. Cat despre terapia pusa in aplicare la purgatoriul narcomanilor doctorul Bengescu se mandreste cu rezultatele sale. „ La noi sistemul medical continua sa fie vazut cu indoiala, chiar si clinicile private sunt socotite de multi drept nefacatoare de bine, dar eu nu am preluat nimic de la medicina noastra. Toata terapia de la Brebu este preluata din straintatae: se face aici meloterapie, si artterapie, si psihoterapie, tot felul de terapii, sport, pescuit”. Desi nu ii place sa recunoasca, din varii interese economice, zooterapia pare sa dea roade in randul bolnavilor de la Brebu. De altfel mai la toate colturile ulitei se vuieste ca renumita cresacatorie de Schnauzeri de elita din comuna Brebu ar fi a fiului doctoriului Bengescu. Afacere infloritoare mai ales ca patrupedele sunt folosite nu numai in competitii natioanle si internationale dar sunt folosite si in tratarea dependentei de droguri. Un drogat isi redescopera afectiunea alaturi de un caine. Incepe sa-si asume responsabilitati.

Apare in sfarsit asistenta – sefa, Carmen Popa, care deschide usa de la intrarea in salonul mare formand un cod complicat. Se dezvaluie un interior pretentios, ca in vilele cu care se falesc la televizor miliardarii de carton, nicidecum pereti cu hartie de igrasie, nu miros de medicamente si mucegai. Putinii narcomani din salon te privesc cu sfiala la inceput, cu nedumerire cand te aproprii si mai mult de ei , ca in final sa te respinga. Cu ochii rosii si buzele crapate in colt se uita la tine ca si cum ar vrea sa-ti spuna ceva. Nu trece mult si isi intorc privirile nedumerite spre un punct fix al incaperii. Raman asa cateva ore fara sa mimeze vreun gest, fie el de revolta, fie doar de multumire.

Economistul fara umbra

Un barbat de vreo 40 de ani sta rasturnat pe o canapea de culoare rosiateca, relaxat, fumeaza si se uita la televizor. Nimic nu a mai ramas din infatisarea si din gesturile lui de altadata, si tot ce a avut s-a transformat in umbra si in scrum. Trage cu ardoare in piept un fum inselator, iar mirosul dens din juru-i ii ghideaza haotic miscarile capului. Se clatina usor pe niste note muzicale numai de el stiute, doar glasurile stridente ale cadrelor medicale il readuc la realitate. Economist de meserie, nici pe departe bogat, barbatul demn de altadata este acum la mila celor dragi. Din putinul lor, rudele au strans banii necesari spitalizarii si vindecarii bolnavului. I-au mai ramas doar trupul si vagile amintiri de altadata, caci drogurile i-au mistuit incetul cu incetul identitatea. In momentele de luciditate, privirea i se insenineaza deodata si tot atunci lacrimile ii acopera obrajii. Cu sufletul vinovat si schingiuit de intrebari, barbatul inca mai cauta raspunsuri la intrebarile sale. Nu-si mai aduce aminte cand a consumat primul drog, sau de unde l-a procurat. In schimb, nu poate uita ziua cand a fost internat de propriul lui copil. Suferinta l-a parasit de mult, iar in locul ei domneste de ceva timp nestingherita indiferenta.

Studenti tintuti in capsula timpului

La cativa pasi de el alti doi narcomani isi duc veacul sub semnul incertitudinii si a neputintei ( Razvan si Alin). Cu ei viata a fost ceva mai darnica dar tot ea i-a impins in lumea drogurilor. Ambii, studenti la medicina, s-au lasat prada viciului in urma cu doi ani, pe cand erau inca in liceu. Consumul de droguri a fost pentru cei doi tineri incitant si provocator. Tentati sa infrunte riscurile fara a fi opriti de cuvinte ca pericol sau moarte, Razvan si Alin au ajuns sa amaneteze bijuterii, sa vanda aparate electrocasnice la preturi de nimic, ba chiar sa se joace cu vietile lor. Dorinta de afirmare in fata grupului precum si teama ca vor fi respinsi, ca vor fi izolati de catre grup daca refuza propunerile asa-zisilor „initiati”, i-au determinat pe acestia sa nu ia in considerare riscurile la care se expun. Acum ii uneste o masa de ping-pong in sala de sport. Se cunosc din luna apriie si tot de atunci au impartit clipele de luciditate. Banii si drogurile erau pentru ei ca aerul pentru noi toti ceilalti, iar nesabuinta de care au dat dovada i-a impins in prapastie. La inceput a fost agonia, urmata de o nebunie totala. Mirosul si gustul de altadata al drogurilor de lux le-a pandit vointa pana nu demult. Medicamentele si chinurile suportate le-au adus in final increderea in propria persoana. Ii gasesti astazi cu un zambet obscur, dar plin de intelesuri, cu o privire mai mult jenata decat incerta, dar cu o gandire limpede aproape cruda. Se bucura de orice vizita asemenea unor copii la vedere dulciurilor. Se indreapta spre tine, iti intind mana si se prezinta ” Eu sunt Razvan, am inteles ca ai venit sa faci un reportaj despre noi”. Nu le mai este de mult frica sa vorbeasca, iar tentatia de a consuma din nou i-a parasit de mult. A luat odata cu ea si o parte din trecutul lor, o parte din ceea ce au fost odata. ” Tata la inceput nici nu a vrut sa ma vada, prima data cand m-a vizitat a fost luna trecuta, si atunci la rugamintea mamei”. Se pare ca pentru cei mai multi dintre narcomani un prim pas spre vindecarea totala nu este vointa personala ci iertarea din partea cunoscutilor. Mai singur ca niciodata, Razvan a inceput sa cante la chitara de cand a fost internat in acest centru. Exerseaza in fiecare dimineata inainte de masa dupa care se ia la intrecere cu Alin la un joc de ping-pong. Se intampla sa piarda si asta datorita faptului ca nu-si mai poate controla membrele. Incepe sa tremure si debusolarea il tintuieste intr-un colt al incaperii de unde se ridica cateva minute mai tarziu. Suferinta a devenit pentru el o rutina, un cerc vicios, un suflet pereche. Cu degetele inclestate isi reia locul la masa alaturi de Alin care in tot acest timp nu spune nimic. Tacerea e si ea un bun prieten intr-un loc in care toate raman la fel, doar ei se schimba.

Ingerul blond al unei lumi intunecate

Identitatea Alexandrei e incerta asemenea sentimentelor pe care le nutreste. Se perinda haotic dintr-un loc in altul al salonului, zambeste nevrotic dupa care isi gaseste amarul langa fereastra dinspre curtea interioara. Printre florile de pe perdea urmareste in ceata siluetele angajatilor care se perinda pe sub pervazul ei. A fost adusa aici de rude in urma unei supradoze ce i-a pus in pericol viata si tot de atunci nu a mai vizitat-o nimeni. De 4 luni imparte cu cei de aici incertitudinea si durerea fizica ce o macina zi de zi. E ingerul blond cu suflet mistuit. „ Fata tatei” asa cum o striga cei de aici s-a jucat cu viata pentru ca nu mai avea ce sa isi doreasca. Anturajul pe care il frecventa in urma cu doar cateva luni, a determinat-o sa fuga deseori de acasa. Drogurile erau singurile ce o impingeau sa-si dispretuiasca tatal si sa-si urasca mama. Internata in stare de depresie, acum, Alexandra nu mai schiteaza niciun gest-zambetul si licarul din ochi au disparut odata cu ruperea legaturilor cu cei de acasa. De cel de al cincilea pacient internat la sanatoriul privat de la Brebu nimeni nu vorbeste. Nici macar doctorul slobod la vorba nu scoate un cuvant, e un fel de secret, sau confidentialitate asa cum o numesc cei de aici in ceea ce priveste identitatea bolnavului. Doctorul Bengescu il numeste de fata cu necunoscutii sanatoriului „pacientul fara nume”. Se zvoneste insa printre asistente ca bolnavul fara nume de la rezerva doi este fiica unor cunoscuti oameni de afaceri din Romania. Ea ca si ceilalti 5 pacienti spera la o vindecare a trupului si a sufletului in schimbul banilor. Cert este ca o data patrunsi in purgatoriul de la Brebu, cei „selectionati” pot spera ca vor pasi candva in raiul vietii normale. Daca nu, se vor intoarce pentru totdeauna in iadul pamantean al drogurilor.

Consumul de droguri in statistici

Aproximativ 350.000 de romani au consumat droguri cel putin o data in viata, in timp ce doar 10% din acestia consuma regulat stupefiante, se arata intr-un raport de evaluare pe 2007. Statisticile arata ca numarul dependentilor de droguri la nivel national este de aproximativ 35.000 de persoane, similar cu cel din 2005, in conditiile in care la nivel mondial sunt inregistrati aproximativ 200 de milioane de consumatori, iar in Europa sunt 70 de milioane. Aproximativ 95% din consumul de droguri se inregistreaza in mediul urban, Bucurestiul si judetele Timis, Cluj, Iasi, Constanta, Brasov si Bihor fiind cele mai expuse. Cele mai reduse consumuri de droguri sunt inregistrate in Ialomita, Calarasi, Giurgiu, Vaslui, Harghita si Salaj. Din punct de vedere al tipurilor de droguri, stupefiantele sintetice sunt utilizate mai ales in Transilvania, iar heroina, in Capitala.In privinta confiscarii drogurilor in 2007, in Romania au fost confiscate peste 2.300 de kilograme de stupefiante si 32 de persoane au murit, in 2007, din cauze legate de consumul de droguri, cu 12 persoane mai mult fata de 2006. Totul in conditiile in care, in anii precedenti, numarul acestora era de sapte-opt persoane. Legat de varsta consumatorilor de heroina, 11 % au inceput sa consume drog de mare risc de la varste sub 14 ani, peste 42 % dintre acestia incep sa-si administreze stupefiante de la 15-19 ani iar 27 %, debuteaza intre 20 si 24 de ani. La nivel national, 1.900 de persoane au fost admise la tratament ca urmare a consumului de stupefiante. In functie de drogul principal consumat, 49 % dintre dependenti au solicitat tratament pentru adictia de heroina.

Raportul national privind situatia drogurilor, lansat de Agentia Nationala Antidrog (ANA), arata ca heroina este preferata narcomanilor romani, iar cocaina este cel mai scump drog de pe piata din tara noastra. Cea mai scumpa doza (egala cu un gram) costa 150 de euro. Asadar, cel mai folosit drog din Romania este heroina, urmata de cocaina si de canabis.

Tara de tranzit pentru traficul cu stupefiante

In ultimii ani, flagelul drogurilor reprezinta fenomenul cel mai complex, profund si tragic al lumii contemporane, in conditiile in care, anual, miliarde de dolari si sute de mii de oameni sunt angrenati in acest mariaj al mortii numit „Traficul si consumul ilicit de droguri”.

Romania nu reprezinta o sursa majora de narcotice, dar serveste ca tara de tranzit pentru traficul de stupefiante din Asia de sud-vest catre Europa centrala si de est. Raportul privind strategiile internationale de control al narcoticelor a fost dat publicitatii in martie de Biroul pentru situatia si controlul narcoticelor pe plan international din cadrul Departamentului de Stat al SUA. Raportul afirma ca Romania este pe cale de a deveni o ruta de tranzit pentru droguri sintetice din Europa occidentala si de nord catre Orient. Documentul noteaza ca tara noastra, care face parte din Conventia ONU privind drogurile din 1988, joaca un rol activ in cadrul unitatii anti-drog a Initiativei de cooperare sud-est-europeana si a facut pe parcursul lui 2005 mai multe capturi majore de narcotice. In acelasi timp, potrivit raportului, coruptia ramane o problema in cadrul guvernului roman, ca si in cadrul sistemului judiciar si al politiei. Totusi, ca politica guvernamentala, Romania nu incurajeaza sau faciliteaza productia sau distributia ilicita de narcotice sau substante psihotrope si nici spalarea de bani proveniti din traficul ilegal de droguri, se mentioneaza in documentul citat. Acesta mai aminteste ca SUA au furnizat in 2005 Romaniei 1,75 milioane de dolari ca asistenta pentru sporirea capacitatilor politiei, procuraturii si ramurii judiciare de a combate criminalitatea si alti circa 1,3 milioane de dolari pentru Centrul de combatere a criminalitatii transfrontaliere de la Bucuresti.

O statistica ingrijoratoare ar trebui insa sa-i aduca cu picoarele pe pamant pe alesii tarii: Romania si Bulgaria sunt noile puncte-cheie in traficul de droguri spre tarile din UE, din cauza coruptiei din aceste tari. Transporturile de cocaina provenind din America Latina nu mai tranziteaza Portugalia si Spania, din cauza controalelor vamale riguroase din tarile iberice. Cocaina este ascunsa acum in containere care circula din Gibraltar pana in Marea Neagra, in Romania si Bulgaria, ambele tari avand serioase probleme cu saracia si coruptia. De acolo, e mult mai usor sa continue contrabanda. In ceea ce priveste transportul de droguri, Romania se afla pe ruta balcanica, pe care circula opiaceele, ruta care porneste din Afganistan, cel mai mare producator de opiu, si traverseaza Iran, Turcia, Bulgaria si Romania, dupa care drogurile ajung in Europa de Vest. Opiaceele insumeaza aproximativ 93% din totalul drogurilor consumate in tara noastra.

Iulia Nanescu