La 23 de kilometri de centrul orasului Targu Neamt, calatorul patrunde intr-o lume de basm in care timpul a stat in loc si care a strans cu rabdare toata istoria romanilor in casa unui omul simplu din comuna Petricani. Neculai Popa (foto) s-a nascut in anul 1919 si de cand se stie face masti, sculpteaza in lemn si piatra. Pentru „urmasii lui Stefan cel Mare”, cum ii numeste mesterul, a colectionat de la varsta de 10 ani obiecte de etnografie locala, de numismatica, pana la podoabe neolitice si piese cu valoare arheologica. Un reportaj despre primul mester si marele inovator al artei naive din Tarpesti, realizat de reporterii CuzaNet.

„Cartea vietii mele”

Inainte de a intra in curtea muzeului lui Neculai Popa este imposibil sa-ti iei privirea de la portile create de mester, sculptate in lemn masiv cu figurine antropomorfe, care reprezinta spita neamului, obarsia familiei, adica arborele genealogic. Imaginea casei pare desprinsa din povestile de altadata, in toata curtea fiind plantate 20 de statui din blocuri de piatra, cu greutate de pana la 400 kg. Apoi au fost puse in pamant 10 statui din trunchiuri de stejar, cu o inaltime de doi si trei metri, trei colaci de piatra- asa-zisele ghizdele de fantana, cu o vechime de 300-400 de ani care semnifica personaje de poveste precum Penes Curcanul, Ileana Cosanzeana, Statu-Palma-Barba-Cot, Voinicul luptandu-se cu un balaur. „Mie mi-au placut foarte mult mascatii si ma duceam cu ei in sat si stateam gura-casca pana ce am inceput sa fac si eu masti de la 9 ani. Avea tata un cojoc mai vechi cu care se ducea la treaba si l-am vazut intr-un cui agatat in camara. Si am facut doua capete de urs, inchipuite asa cum mi-o venit mie in minte, pentru mine si prietenul meu din copilarie. Ne-am dus in centrul satului si am inceput sa dam reprezentantii pana ce m-o vazut tata si m-o luat la bataie”, povesteste razand mesterul Neculai, istoria „facerii” mastilor, inspirat fiind de obiceiurile de Anul Nou din satul natal. De atunci, in fiecare an, a facut parte din cate o formatie de ursi, de arnauti, de caiuti si a pus in reprezentatiile sale scene precum incheierea pacii de la Marasesti. Cu mana istovita de atatia ani in care dalta l-a ajutat sa faureasca personaje legendare, Neculai a lu. Dascalu. ne arata odaile reci in care sunt adapostite costumele populare vechi de aproape 200 de ani, masti de tot felul, capre si ursi care ranjesc la vizitator de pe peretii mici ai casei aproape ingrozindu-te. „Mergeam iarna cu femeia mea si cu o sanie ca sa culegem de la oameni mobila veche care statea sa fie aproape aruncata, dormeam pe la prieteni preoti sau la cate un satean, nimeni nu credea ca lucrurile acelea vechi si jupuite vor capata valoare in timp. Acum vin tinerii si spun ca asa ceva nu au mai vazut niciodata. Ptiu ! ce schimbare, imi zic eu in gand”, exclama Nea. Popa.

«Credem Doamne ca si Tie iti pare rau de ceea ce ai facut cu noi!»

Insa viata mesterului nu a cunoscut doar dalta si acul de cusut sau traista in care strangea obiecte vechi. A facut fata multor greutati precum plecarea din satul natal, refugiul in Zarand si inchisoarea timp de 5 ani. „In luna mai 1943, frontul s-a oprit pe loc in creierii muntilor in Caucaz. Aici, in ziua de 13 august, ziua nasterii mele, am fost ranit in coaste si mana dreapta. Dupa o spitalizare de 6 sase luni, mi s-a dat dosar pentru clasarea ca invalid de razboi. Dar eu tot nu am stat acasa, ci am plecat in refugiu cu o parte din familie, in comuna Zarand, judetul Arad. Pe drum am intampinat mari greutati. O parte din femeile gravide, nasteau prin carute nedescoperite, sub cerul liber, in ploaie, lapovita si ninsoare. Se auzeau tipete, plansete si blestemuri de ziua in care s-au nascut. Foarte multi strigau in sus la Dumnezeu :«Doamne, indura-Te si ne iarta, credem Doamne ca si Tie iti pare rau de ceea ce ai facut cu noi», povesteste cu lacrimi in ochi mesterul.

Timpul petrecut in inchisoarea de detinuti politici i-a lasat urme brazdate pe fata, doar insigna de razboi ce o poarta la piept in partea stanga ii mai lumineaza din cand in cand privirea : „La inchisoarea din Jilava, prin care am trecut si eu, in anumite camere de tortura se bagau serpi mari, care te loveau cu coada peste obraz, te strangeau de gat si din cand in cand, te incolteau cu dintii cei ascutiti, cand de picioare, cand de maini, piept sau spate. Nu erau serpi otravitori, dar erau inspaimantatori cu suieratul pe care-l faceau, reci la piele si grei la trup, lovind cu cozile la precizie si cu mare viteza”, adauga Nea. Popa.

Muzeul „Nicolae Popa” din Tarpesti

Dupa ce a fost eliberat din inchisoare s-a reintors acasa, unde dupa scurta vreme a fost cautat de arheologi din Bucuresti si din regiunea Bacau pentru a le indica locurile cu asezarile neolitice.

„Avand in vedere ca eu ma ocupam de sapaturile arheologice, ca arheolog amator, facand dese sondaje, am avut prilejul sa adun la mine acasa un material bogat, care cuprindea piese din cinci culturi neolitice. Si m-am gandit ca ar fi bine sa fac si eu in sat la mine un mic muzeu. Mi-am facut in curtea mea o cladire cu 14 camere, alaturi de casa veche cu trei camere in care m-am nascut, si in vara anului 1970, am mutat muzeul de la scoala, in cladirea noastra, proprietate personala”, vorbeste cu mandrie mesterul Neculai Popa. In fata usii unei camere stau pe un cuier din lemn, un lung sir de oale vechi din lut, artizanul a adunat de prin sate si alte obiecte de la tarani incepand cu bundite si curele din piele cu margele pana la ceasuri, gramofoane si patifoane, oua incondeiate, sumane din lana cu sarad, monede si bancnote, printre care si o evanghelie din anul 1921. Un alt obiect pentru care Neculai Popa are o valoare sentimentala aparte este o tunica de rosiori din garda lui Cuza. Intr-o alta camera din „casa cealalta” se afla costume populare de toate culorile in care se imbraca turistii pentru a-si face fotografii. Copii mai vin iarna in preajma sarbatorilor ca sa se imbrace in straie populare de la mesterul Nea Popa, ca nu-i mai mare mandrie sa porti un costum lucrat de mainile sotiei lui, Elena Popa. „Sotia mea, o femeie foarte talentata si devotata, a pregatit si intretinut costumele traditionale pe care le folosim si in prezent la manifestarile folclorice si ea coase mastile pentru sarbatoarea Anului Nou. Amandoi am muncit enorm de mult, insa roadele muncii noastre s-au cunoscut si pot fi vazute si astazi de catre toti cei care ne viziteaza.. Se vad in prezent si se vor vedea si in viitor”, marturiseste artistul.

Mai multi straini decat romani le trec pragul muzeului

Sotii Popa nu inceteaza sa lucreze nici acum in atelier. Sotia sta langa soba cu acul si ata in mana, lucrand doua zile in continuu pentru a confectiona o masca. In dreapta ei, Nea Popa ciopleste in lemn la niste figurine pentru a termina o comanda pe care a primit-o tocmai din Israel. Cu regret in suflet marturiseste doamna: „Sunt trista ca vin mai multi straini sa ne viziteze decat romani pentru ca as vrea sa stau de vorba cu ei, sa le explic cum se face, dar cu strani nu ma pot intelege. Avem cate 2-3 grupuri de turisti straini pe saptamana care vin la noi. Avem noroc de fiica noastra Liliana care este profesoara de istorie si stie si engleza si franceza, dar am vrea sa ne viziteze mai multi romani”.

Pentru a nu lasa traditiile romanesti uitate in negura vremii si anecdotele nepovestite urmasilor, Neculai Popa a publicat patru carti in care si-a povestit intreaga sa viata „Cartea vietii mele”, obiceiurile de altadata „Din lumea vazuta si cea nevazuta”, „Lumea satului de altadata” si „Povesti deocheate de la lume adunate”. Munca sotilor Popa este cunoscuta mai mult in strainatate decat in tara. Drept dovada au primit numeroase premii: Marele Premiu al Unuinii Artistilor Plastici, Premiul Juriului International din Bratislava, titlul de Membru al Academiei Artelor Traditionale din Romania si Medalia de Aur, Medalia Meritul „Cultural” clasa I, precum si alte peste 100 de diplome care apartin activitatii lor, atat in domeniul folclorului, cat si al lucrarilor de arta.

Stefana – Cornelia Barbacariu