Acum 70 de ani, mos Ion alerga cu pusca-n spate inapoia rusilor. Nu se temea de moarte, ci mai degraba ea se temea de el. In ’43, Regele Carol al II-lea i-a inmanat medalia „Virtutea militara de razboi”. Acum, la varsta de un veac, nu e suflet in Vicovu de Sus care sa nu-l stie pe batran, fiindca el este cel care poarta grija celor care se duc pe lumea cealalta.

Pe ulita lui Dimitrie Cantemir din comuna Vicovu de Sus (Suceava), departe de zarva masinilor, intr-o casa mica si verde, mos Ion a adunat toata istoria lui de o suta de ani. Nu are multe, nici nu-i trebuie, spune el, atata timp cat isi stie oamenii dragi si pe Dumnezeu aproape.

Omul mai batran decat veacul ma intampina cu un ras zdravan. Imi apuca bucuros mana si mi-o strange ca la 20 de ani. „Mai fata, amu ma doare un picior si pastilele astea, ma, le iau ca pe gard”. Se asaza pe marginea patului. Tresare si fata i se umple de lumina ori de cate ori cineva ii calca pragul. Inca mai poarta ciorapi si itari de lana „pentru ca iarna tin de cald si vara de racoare”. Odaita lui e dichisita cu lucruri vechi; scorturi inflorate si stergare cusute cu fir de aur impodobesc peretii, toate din zestrea Fruzinei, femeia lui. Cugeta la vremurile demult apuse, cand dormea incaltat pe unde apuca si visa de fiecare data „o Romanie intreaga si libera”. Ma priveste cu ochii aprinsi, ridicand sprancenele: „Greseste acela care spune ca-i greu astazi; fereasca-l Dumnezeu Sfantu! E cel mai bun amu, de toate cele ai!”

„Eu n-am crezut ca scap din haina militara, ziceam ca intr-asta mor eu!”

Despre „ce-a fost” amintirile curg, intrerupte de oftaturi scurte. „Cat o fost razboiul o fost tare greu, ani de nacaz. Si rusii, si nemtii farmau tot in calea lor, faceau batjocura, eu n-am facut asa. Neamtul daca o spus nix, apoi nix o fost, daca nu, te-o impuscat. Eu le-am facut mult bine rusilor, cred ca si astazi ma pomenesc. Daca intram intr-o casa si gaseam ceva, bine, daca nu, ieseam, la fel de bine… Cum esti invatat cu lucrul, asa eram eu invatat cu pocnetul tunurilor, ani de zile. Am facut manevra regala la noi in Romania, cu regii nostri, cu Mihai, cu tatal lui. Cand trebuia sa plecam acasa, ni se tot spunea: mai 20 de zile si gata, asa ne-o amanat cativa ani buni”.

Batranul se ridica voiniceste si scoate dintr-un sertar o hartie ingalbenita de trecerea timpului, cu cateva pete portocalii. „Asta o fost in pod afumata cand rusii impuscau… na, ceteste!”

Brevetul spune ca, in 1943 Nistor Ioan Constantin din batalionul 13 Vanatori de Munte primea de la Majestatea Sa, regele, medalia „Virtutea militara de razboi” pentru eroismul si spiritul de sacrificiu de care a dat dovada in razboiul contra Rusiei Sovietice. Batranul impatureste bucata de hartie cu grija, punand- o inapoi acelasi sertar prafuit din dulapul de langa geam.

„Cinci zile si cinci nopti n-am mancat nimica, daca te gaseau rusii, te impuscau”

„Eu n-am crezut ca voi calca pamantul romanesc cat ii lumea… Cand am luptat la Nistru o fost greu, acloo am perdut, nu stiu ce s-o intamplat. Am ramas putini de-ai nostri. A fost lumea evacuata, cand a venit aici erau buruieni de un stat de om in ograda, nu puteai intra”.

„Prietenia” cu rusii a fost de durata, dar a trebuit intretinuta. Mos Ion gesticuleaza atent. „Ce-o existat in Romania mai bun, tot o mers in Rusia, asa o fost pactul (n.r. Pactul Ribbentrop-Molotov). Vagoane cu carne, faina, carnati, mobila, lemn, asa a curs, ca un robinet deschis incontinuu. Numai 20 de ani, cate vagoane de butuci incarcam la Radauti. Aici lucrau 12 echipe de tapinari care incarcau lemn in vagoane”. „Eu eram suit pe un vagon si pe celalalt era un rus, s-apoi eu mai stiam ruseste si rusul spunea: Sa iei sama, care lemn ii stramb, sa nu-l bagi la vagon, cate 60 de cubice bagam intrau odata”.

Si-a trait tineretea intre fronturi, dar e bucuros „c-o scapat”. Atunci „bataile, prostiile, neavoile” se faceau mai abitir decat acum. Cand era tanar, mos Ion nu dadea pe la hore, „atuncia flacaii se bateau mai tare ca acum cand se termina jocul”. In schimb frecventa clacile ce se organizau periodic pe la gospodarii din sat. Aici se cosea, se torcea, se desfacau papusoi si multe altele. „Trei ani am lucrat la o moara. Unde am lucrat eu, la fiecare o placut, platit am fost. Unde m-am bagat eu, oho.. bine era! Am lucrat la Sucevita, la Radauti la fabrica de mobila, la Vicovu de Jos, insa in padure mi-o placut cel mai mult. La biserica am lucrat cu preoti de tot felul. Dascalul de acum era un baietel cand o venit, acuma-i cu parul alb”, isi aminteste batranul.

Pe perete, la capataiul patului atarna tabloul de nunta, din care ii zambeste tainic o femeie tanara, cu margele albe si cercei de perle. Asta-i femeia matale? „Toata ziua!” Imi zice el. „Fruzina mea are sase ani de cand o murit. 70 de ani am trait amandoi si tare bine ne-am inteles. Dar eu am mai avut o fimeie, pe Maria, dar o murit la un an dupa ce am luat-o, s-o fost imbolnavit. Am trei copii, unul o murit intr-un accident cu tractorul. Zamfira e in Laura, cealalta e langa mine”.

„Baga de sama, ce faci acolo?”

Mos Ion continua sa depene ghemul amintirilor. Isi drege glasul , mai trage un ras sanatos si isi potriveste bluza verde inchis. „Ma, bine ca o dat Dumnezeu Sfantu si si-au luat oamenii pamantul de la CAP, ca de cei mari era bine, dar cei mici se mancau intre ei” Isi aduce aminte de pataniile lui: „Atuncea umblau brigadierii calare prin sat si-ti controlau fiecare miscare. «Ba, baga de sama, ce faci aclo?» (spunea brigadierul)”. Mos Ion pune si acum cartofii „in groapa” de cu toamna, dar cu paie si frunze de nuc, nu cu rogoz taiat si adus de el de la Hlinoasa, cum facea cand era tanar. „Si sa-ti spun ceva: daca pui rogoz pe barabule, asa sede, ca se taie la nas soarecul si nu se baga sa strice. Si m-o vazut unul de asta calare, vine spre mine, dar eu ma rastesc la el: Ce te uiti, ma, din apa l-am scos, ce vrei? Dar el o tinea pe a lui. Nici un bolohan de jos sa-l iei fara stirea lor n-aveai voie, asa era atunci”.

Si pe Ceausescu il stie bine, „n-o facut el rau, dar prostia o fost ca el s-a apucat de biserici si le-o demolat, o farmat cimitire, o bagat preoti in puscarie. Iti da pace Dumnezeu cat iti da pace, dar cand te arde, te arde”.

„Faca ce-or face, numai sa nu se iei de cap cei de la conducere”

Mos Ion isi frange mainile uscate, dar nu te slabeste nicio clipa din ochi. Nu e omul melancolic caruia ii place sa stea pe ganduri sau sa taca. Tot ce are in minte si pe limba e musai sa-ti spuna.

„Ma, tat o facut aistea si-o facut, numai sa fi facut un aparat, m-am dus si am furat azi noapte, pac! m-o prins! Numai nu-I poate prinde si gata, ma! Azi, o sama nu se dau la munca, mai bine la furat. Ce se gandesc ei? Ma baga la puscarie, lasa ca-I bine, citesc ziarul, am ce manca… Acuma sunt hoti organizati, nu gluma. Daca ar invia Vlad Tepes, le-ar pune capatul la astia.. „

Mos Ion mai asculta din cand in cand radioul, dar la televizor nu se poate uita „ca daca ma uit, eu nu pot dormi in veci, ii vad pe aceia pe toti cum umbla”. Isi aduce aminte de sterile de la ora unu: „Ma, la radio astia fac gura, racnesc, vreu bani si i-o prins politia. Ce hoti, ma, acum sunt organizati, baloti de bani furati, ma, Ce fac aistea, ma? Ei nu mai fura baloti de paie de la CAP, amu fura baloti de bani de la banca”.

Cat priveste pe cei de la carma tarii, „conducatorii istia azi, sa le dea Dumnezeu Sfantu un gand, sa nu se iei de cap unul pe altul, ca nu-ti trebuie nimica; poti sa ai avere cat ai avea, poti sa ai bani sa te imbraci in ei, degeaba”. Ii

In noiembrie, cand a implinit 100 de ani, toata primaria a venit sa-l felicite. „Ma, erau mai mult de 30 de oameni, nici n-o incaput in casa”. Atunci, primarul Gheorghe Schipor i-a inmanat diploma de onoare de la Asociatia Nationala a Veteranilor de Razboi. „Ceteste!”, ma indeamna mos Ion si-mi intinde cu grija diploma tinuta la vedere in acelasi dulap de langa ferestra.

„Stimate domnule Nistor Ioan Constantin, luam act cu deosebita satisfactie si netarmurita bucurie, la implinirea varstei de 100 de ani. Traim un sentiment de o reala mandrie patriotica si de o mare onoare de a participa la sarbatoarea aniversara a omului de o seama cu veacul. O forta numai de Dumnezeu stiuta a facut ca in fiinta veteranului de razboi sarbatorit, anii sa se depene pana la 100 si mai departe. Participarea la toate evenimentele ce le cuprinde un secol este o raritate. Ne inchinam cu pretuire in fata eroului ce a strabatut cu demnitate acest parcurs. Semnat: General de brigada, Craciun Badea.”

„Sa dea Dumnezeu Sfantu sa-mi ajungeti urma!”

Mos Ion e multumit, cauta cu ochii umezi dincolo de fereastra. „Le-am facut pe toate. Eu nu stiu daca este suflet de om care sa fi muncit atata cat am muncit eu. Abia astept sa mai ies pe afara cand o fi mai cald, sa sed pe bancuta, sa vad cum trece lumea, sa intreb pe fiecare: «Mai, tu ce mai faci?» Intr-un timp trecea un flacau cu bicicleta pe aici pe ulita. Eu sedeam pe laita si strigam dupa dansu: Ba, am sa-ti spun eu tie o capcana, undi umbli tu pe aicea?”

La plecare, mos Ion imi strange din nou mana, cu mai multa putere decat prima data.: „Numai bine sa faceti, mai! Catati sa stati unul cu altul. Este o vorba batraneasca: Ai doi boi, ii pui la jug si asa trag de frumos, dar daca trage unul inclo si unul incoa, nu merge carul bine. Asa si voi, sa mergeti pe drumul cel drept!”

Maria Burla

***

Turtele aduse de o vecina s-au racit pe marginea mesei, radioul vechi cu model de flori galbene si rosii tace in nestire.Se-aude doar ecoul aproape surd al ceasului din lemn de nuc de pe perete. A 101 primavara a razbit si pe ulita lui mos Ion, caruia timpul nu-i mai cere demult socoteala.