Sunt oamenii nimanui. Lumea ii numeste boschetari. Ii intalnesti in orice zona din Iasi, la usile alimentarelor, in carciumi, in gari, in scarile blocurilor, cautand un loc de unde sa nu fie alungati. Cu fetele nebarbierite, infofoliti cu haine ponosite care le ingreuneaza mersul, cu pungi de plastic in mana, plini de zdrente si cu parul valvoi, boschetarii traiesc pierduti in lumea lor, pe care noi nu o putem intelege. Se gandesc doar cum vor mai supravietui inca o noapte gerul care nu mai ia sfarsit. Un material realizat de reporterii CUZANET despre oamenii strazii.

Pomana salvatoare

Ceasul arata ora cinci. Isi fac aparitia la locul intalnirii unul cate unul. Mudari, imbracati saracacios, infometati si incremeniti de frig, abia mai pot scoate doua cuvinte. Isi dezmortesc corpul in jurul unui foc firav.

Isi tin mainile rosii deasupra focului, miscandu-si picioarele dintr-o parte in alta. Frigul le-a patruns pana in maduva oaselor. Oamenii trec, ii privesc, se opresc, ii compatimesc sau le vorbesc urat si isi continua drumul. „Unii ne dau de mancare, altii bani, altii haine, fiecare ce poate. Noi ne bucuram de tot ce primim”, spune Nea Ilie, asa cum s-a recomandat. Sunt inconjurati de cartoane si cateva pungi de plastic.” Hainele noastre sunt acolo domnisoara, o doamna ne-a dat azi ceva de imbracat si de mancare. Mancam acusi, sa vina nevasta lui Vasile. Trebuie sa apara, o asteptam. Asa face noi, mancam toti ca toti suntem vai de capul nostru”, spune tanti Lili.

Strada: casa celor fara casa

Fara familie, un acoperis deasupra capului sau rude care sa-i poarte de grija acum la batranete, tanti Lili traieste sub cerul liber din mila trecatorilor. Are 72 de ani si este de loc din Podul Iloaiei. Cu pardesiul ei maro, patat si mudar, cu basmaua pe cap si cu parul incaruntit tot timpul poarta o traista cu ea prin oras. Pentru tanti Lili, bunurile personale se numara pe degetele de la o singura mana: o fusta, 2 plovere si 2 perechi de pantaloni. Atat. Toata ziua ia la picior fiecare zona a orasului in speranta ca va capata o bucata de paine sau 50 de bani. Ridurile adanci ce-i cutreiera fata ascund o poveste de viata nefericita. Tanti Lili povestete ca sta pe strada de multi ani. Nimeni nu s-a interesat de soarta ei de ani buni, copii au alugat-o de acasa, iar strada este singurul loc care o accepta. „De tanara am lucrat la fabrica, acolo m-am cunoscut si cu barbatul meu. Ne-am placut si ne-am luat. Am facut 2 copii si i-am crescut. Acum, niciunul nu mai vrea sa auda de mine. Au vandut casa si m-au alungat”, povesteste asezata pe un carton tanti Lili. „Tare mi-e frig domnisoara, ma dor picioarele, nu le simt de la ger. Suntem necajiti, nu avem unde sta, ce manca”, adauga tanti Lili. In rest… nu supara pe nimeni. Sta in strada, doarme in strada. Mananca numai cand se opreste cineva sa-i dea. Dupa ce, bineinteles, isi imparte portia primita cu ceilalti „prieteni”. Vorbeste rar – dar si mai rar despre ea. Nu prea isi mai aduce aminte de tineretea ei, dar stie ca a avut o gospodarie frumoasa. Se vaita mai tot timpul si se roaga la Dumnezeu pentru cei care ii dau de pomana. Stie ca painea, merele, placintele si gogosile primite de la oameni o tin in viata. „Domnisoara traiesc din mila oamenilor. Pe frigul asta ma rog la Dumnezeu sa ma ia, ca nu mai pot, sunt si bolnava”.

Pactul cu viata

Un barbat carunt, imbarcat in negru cu o caciula pe ochi, acesta este nea Ilie. „Aici toti astia imi zic nea’ Ilie.. Eu ii mai ajut cum pot. Mai ales pe tanti Lili, ea e batrana si nu poate sa se ridice singura. Mereu are nevoie de ajutor”, spune nea’ Ilie. Desi afara e ger de crapa pietrele, nea’ Ilie poarta in picioare o pereche de incaltari rupte. De 12 ani, barbatul isi petrece zile si noptile pe strazi. Pana acum 12 ani a avut o viata linistita la Tibanesti, locul sau de bastina. Dar destinul i-a jucata o festa si a ajuns pe strazile din Iasi. Fost tractorist, nea’Ilie poveste cu drag despre familia sa. Mai are inca 3 surori pe care nu le-am vazut de ani buni. „Surorile mele sunt foarte bine. Au casa, copii. Am o sora avocata aici in Iasi. Are vila si sta bine. Ele au fost destepte, eu am fost mai covrigar asa”, spune dezamagit nea’ Ilie. Are 65 de ani si lucreaza pe unde poate, cauta fier vechi, ajuta la carat pe la magazine si asa isi castiga cativa banuti pentru mancare.”Nu fur si nici nu dau in cap la cineva. Nu-i frumos. Cat mai am putere mai muncesc., adauga Nea Ilie scormonind cu un bat in foc.”Caldura tine cat e carton pe foc cat nu, se stange, am pus si o valiza sa tina dos ca bate vantul. Ce sa facem, ne descurcam cum putem”.

Dupa moartea parintilor, nea Ilie a ramas in casa parinteasca de la Tibanesti. Insa, sora cea mare l-a convins sa vanda casa ca sa se mute la Iasi intr-o garsoniera. Zis si facut, sora a vandut casa dar nu i-a mai cumparat barbatului nicio garsoniera. Pus in fata faptului consumat, nea Ilie a venit la Iasi. De atunci sta pe strazi. Cu fata rosie de frig si cu manile acoperite de manusi, barabatul doarme in fiecare seara prin scara vreunui bloc. „Ziua mai muncesc, ma incalzesc, seara e problema. La Primarie locuri nu mai sunt. Dorm in scara blocurilor. Ma dau oamenii afara, ma duc la alta scara sau ies si intru din nou. Este greu si cu mincarea, mai mult rabd, ca nu prea am cu ce sa-mi cumpar mincare”, spune nea’ Ilie.

Margica intra in peisaj

Dupa cateva minunte bune de asteptare, vine si Margica, sotia lui Vasile. Incovoiata de frig, abia merge. Se indreapta direct spre foc. Isi intinde manile rosii cu unghile netaiate si murdare deasupra focului. Nu zice nimic. Ramane muta. Vasile mai pune un carton pe foc si spune prinvindu-si consoarta cu compartimire: ”Vine si ea de unde poate. Astia suntem dominisoara. Niste boschetari, cum ne zic oamenii”, spune Vasile. Vasile si Margica s-au cunoscut in urma cu cativa ani pe strada. Nu sunt casatoriti legal, insa se ajuta unul pe altul. „E nevasta mea.. Nu-s casatorit cu ea legal, dar ma inteleg bine cu ea. Ea a crescut prin orfelinate, dar cand a facut 18 ani nu au mai tinut-o acolo si a ajuns pe strada, adauga Vasile. Margica are 25 de ani, dar aspectul fizic, neingrijit o tradeaza.

Barbatul se roaga pentru o iarna mai calduroasa. A venit in Iasi ca sa-si caute de lucru in urma cu 4 ani. A gasit ceva de lucru pe un santier, dar lucra fara forme legale. Insa, era multumit ca avea de lucru si se descurca. Dupa ce suferit un accident de munca, cei de acolo nu l-au mai primit de frica sa nu pateasca ceva. Asftfel, barbatul a ramas pe drumuri. De atunci incearca sa se descruce singur cum poate.

Grupul si-a reunit toti membrii. Focul s-a stins. Frigul ii cuprinde din nou. Isi iau fiecare in primire bagajul si se duc spre nicaieri. In Iasi sunt doua adaposturi de noapte. Cele 90 de locuri disponibile sunt insuficiente. Zilnic, din cauza temperaturilor scuzute, cel putin o persoana fara adapost este gasita fara suflare pe strada, iar altele cateva ajung in spitale in stare grava cu manile si picioarele degerate.

Alina Iosub