Iluzia euforiei l-a pus la incercare timp de aproape 20 de ani. Confundand fericirea cu ameteala, a semanat in calea sa un desis de intamplari cu radacini infipte intr-o picatura de bautura. Cand visul fals i-a dovedit o realitate ingrijoratoare, si-a pietrificat ultimele ramasite de putere, ca sa alunge farmecele sticlei de bautura. Dobandind un altfel de alchimie, un barbat din Piatra Neamt a reusit sa transforme alcoolul in carti.

Suflet imprastiat intr-o biblioteca

Intr-un apartament cu o camera, abia rasufla un camion de carti inghesuite printre rafturile bibliotecii, in dulapul cu haine sau asezate in stive pe parchet. Aproape 10 000 as spune. Camera de zi, tapetata cu teancuri de carti, imbrobodeste lumina in umbre. Miroase a hartie veche si a tus. Patul si biroul sunt singurele zone in care cartile nu au dat navala. Un raft improvizat, care ocupa cam o treime din bucatarie, geme sub greutatea cartilor, care par a sustine tavanul.

Stapanul cartilor le vegheaza dintr-o privire. Ele, de sub coperti, fosnesc a desfatare. Cartile de istorie, cele mai importante inaintea stapanului, atipesc domol deasupra cartilor de drept. In marea de foi ingalbenite, tinute strans de coperti colorate, unele lucioase, altele prafuite, se intalnesc filosofia cu electrotehnica, psihologia cu beletristica, istoria cu politica, sociologia cu calculatoarele si dictionarele in multe limbi cu atlase si carti de geografie. In toata invalmaseala lor, sunt puse pe categorii. Cartile au scos hainele din dulap si le-au luat locul. De aceea, zecile de costume cumparate stau atarnate pe umerase, agatate de biblioteca.

V. este stapanul cartilor: un barbat care in cei 47 de ani de viata si-a ascuns personalitatea intr-o patima absurda. Nu este vorba de colectia impresionanta de carti. Peretii garsonierei, ascunsi sub puzderia de file si coperti, il ajuta sa-si aminteasca de unde a inceput povestea.

Zmeu de profesie

Pe vremea cand tinerea ii zambea in coltul gurii, V. (care a dorit sa-si pastreze identitatea) proaspat licentiat in Drept, s-a angajat pe postul de consilier juridic de la o firma la alta, pana a ajuns jurist la Primaria din Piatra Neamt. Prin `97, dupa ce a prins de ceva vreme gustul iute-intepator al tariei, s-a imprietenit cu sticla de alcool. Fidelitatea fata de bautura l-a izgonit intr-o lume ametitoare, neincapatoare, care il captiva tot mai mult cu fiecare zi. Strans precum degetele in pumn intr-o incrancenare, a alunecat pe o panta abrupta, cu urcusuri alunecoase.

Intr-una din zilele in care a ajuns la serviciu, aburind a alcool, si-a dat demisia fara sa realizeze. Intamplarea l-a facut sa se ia la harta cu o sefa de birou si sa ceara plecarea din functie. „Sub impulsul a doua rachie si-un covrig, eram zmeul-zmeilor. In vreo zece minute mi-a venit dispozitia de predare a postului cu acordul partilor”. Dupa vreo doua saptamani, in care a incercat toate cele trei carari ale betiei, s-a intors la Primarie si a capatat un post prin conventie civila, sub promisiunea ca nu va mai gusta din „paharul fermecat”. „Dar s-a intamplat nenorocirea ca m-am dus iar beat. O luna am stat pe acasa, dupa care m-am dus iar la primar (n.r. Ion Rotaru) si m-a angajat ca consilier juridic la salubritate.” Slabiciunea l-a facut sa-si piarda postul definitiv.

Ce a urmat, a fost un lung sir de angajari si reangajari. „Redactand procese, mai tipa cate o sticla din cele bunatati ale barului”, isi aminteste acum V., razand in hohote. „Intr-o zi cand eram beat am scris o cerere de plecare cu litere incarligate in diagonala, de care am uitat. Vreo doua luni nu mi s-a dat salariu si am mers la Inspectoratul de Munca sa-mi iau cartea de munca si stupoare: contractul meu de munca era desfacut disciplinar dupa primele doua saptamani de angajare.”

Drept la lemne

„Plin de naduf, am plecat muncitor necalificat la o firma de cherestea, unde noua luni am stivuit scanduri in curtea fabricii. Ma gandeam ca o sa-mi revin intr-o zi ca jurist dupa modelul celui care face genoflexiuni: sus-jos, sus-jos”. In perioada in care descarca vagoane cu cherestea, era cel mai instruit angajat necalificat al fabricii. Diploma de drept nu-i netezea deloc palmele. „Din cauza <> lipseam de la serviciu, iar zilele lipsa le recuperam incarcand vagoane cu lemne pentru export pana la orele 12:00 din noapte. Dar figura nu se putea repeta la nesfarsit si am facut cerere de plecare cu acordul partilor, intrucat seful de fabrica a ridicat mainile catre cer a lehamite”.

A ajuns sa lucreze si pe santier, ca electrician. Avea doua garsoniere pe vremea aceea. Pe una a vandut-o, din cauza chiriasilor care il lasasera cu datorii. „Uite, televizorul asta il mai am din banii pe garsoniera, in rest, nimic”. Bancnotele s-au preschimbat in sticle cu etichete pentru spirtoase.

O noapte de …casatorie

Zile si nopti prindea cheag prin baruri, legand prietenii obscure. „Odata m-am trezit din bautura, cazut in casa si eram batut, zgariat.” Agonia l-a costat o operatie de hematom inghinal si vreo cinci zile de spitalizare. Insanatosindu-se, ca dupa un somn lung si zbuciumat, a realizat ca nu-si mai gasea diferite lucruri din casa. Se intamplase in 2002. „Am ramas fara televizor, haine, bani, lucruri in valoare de vreo zece milioane”, bani care le vremea aceea nu erau atat de coplesiti de inflatie.

„Tare-mi era pustiu dupa baut”, zice acum razand siret. Cand avea 35 de ani, dupa o petrecere la un prieten i-a venit „o idee de vacanta”. Era in concediu, inaintea Craciunului. A depus actele de casatorie, iar pe 28 decembrie a avut loc cununia civila. „Era o treaba care trebuia facuta demult si eu eram restantier”. Seara, mirii au sarbatorit impreuna cu invitatii, iar dimineata ea a plecat. „Nu-mi era ciuda ca a plecat, mi-era ciuda: cum dracu de-am semnat?”, isi aminteste dupa aproape 12 ani, V., razand zgomotos. „A trebuit sa beau o jumatate de kil de rachiu ca sa am curaj sa divortez. Mi-era rusine…”

Cate carti, atatea haine

Dand acele ceasornicului inainte cu multe zeci de ore, ne intoarcem in camera plina de carti. Dupa somajuri nenumarate si slujbe prost platite, „vreo doi ani n-am mai ciupit nimica”.

A intrat pe un post de consilier juridic la Primaria din Bicaz. Nu primeste concediu de odihna, ca sa nu fie tentat sa se imprieteneasca iar cu vechea activitate. De atunci, timpul pe care il pierdea prin baruri, a capatat o alta dimensiune. Cutreiera prin librarii, anticariate si magazine de haine. Nu stie cate carti are pentru ca nu le-a tinut niciodata evidenta. In schimb, daca ii lipseste macar una, stie.

De ceva vreme, isi cumpara constant haine, pe care din lipsa spatiului, le depoziteaza in lazi de carton. „Am 5-6 metri cubi de haine”, rade V. Facand un calcul simplu, cele sapte cutii de haine ii ajung sa se imbrace cel putin 15 ani, fara sa mai cumpere nimic. Dar nu se opreste. Acum doua zile a mai adaugat la colectie inca 3 costume si 14 cravate colorate.

Cuvintele sale se jertfesc tacerii, fara ecou, printre randurile ostenite din carti. Putine dintre ele au fost rasfoite, multe vor fi lasate necitite: testament pentru urmasi…
-Care e rostul miilor de carti si de haine?
-„Ca sa am !…”

Mihaela Uglea