„Cand se iubeau planetele/ La germinarea lumii,/ Soptindu-si lin versetele,/ Aprinzandu-si carbunii;// Cand se roteau in sfere/ Inocente, buiestre,/ Absorbindu-si materie/ Din inaltimi celeste;// Cand pulberi fine de-ntuneric/ S-au strans in tanar Soare,/ Inima-i pulsand coleric/ Noi esente nucleare;// Cand intreg Universul/ Fierbea-n galaxii de para/ Si-abia-invatase mersul/ Juna raza stelara…” – versuri mazgalite pe o bucata de hartie. Dedesubt, o iscalitura: Camelia Vasilov.

Din satul lui Vieru, in Iasul lui Creanga

Camelia Vasilov are numai 17 ani, invata la Colegiul National „M. Eminescu” din Iasi si scrie poezii. Ne-am intalnit intr-o camera de camin a Liceului de Arte din Iasi, unde am vorbit, la un ceai verde, despre copilarie, ambitii si reusite literare. Stiam despre Camelia Vasilov ca vine din Republica Moldova, insa vorba ei nu semana deloc cu cea a romanilor de peste Prut. Accentul sau ti-ar fi sugerat, mai cu seama, ca vine de prin capitala Romaniei, nicidecum dintr-un catun basarabean, Pererita, satul in care s-a nascut Grigore Vieru.
Vesela si directa, mi-a vorbit fara sfiala. Ochii sai albastri ma examinau din cap pana-n picioare si, din cand in cand, cate un zambet ii lumina chipul. Aveam in fata ochilor un copil, o fata simpla, dar cate ascundea ea in capsorul ei, cate ganduri ii zburdau prin minte si cum le lasa ea sa zboare doar pe cele mai vrednice! Mi-a povestit despre intaia ei dragoste, cartile, si despre parintii care au indemnat-o sa citeasca, din copilarie. „Mama si tata mi-au spus mereu ca un copil care citeste isi dezvolta creativitatea intr-un mod nabanuit. Imi repetau asta mereu si asa mi-am descoperit aceasta pasiune”, isi aminteste poeta.

Desi oameni simpli, agricultori cu doi copii in grija si o casa batraneasca, parintii Cameliei au refuzat sa le ofere aceeasi soarta copiilor, punand educatia lor inainte de orice. Rugamintea fetei de a urma liceul la Iasi nu i-a speriat si, desi financiar nu-si permiteau, si-au pus mari sperante in bursa acordata elevilor din Republica Moldova de catre statul roman. Cei 65 de euro erau banii ce promiteau Cameliei un viitor diferit de al lor, o viata in care truda pamantului sa nu mai insemne decat amintire.

„Mi-am dorit nespus sa vin in Romania, pentru istorie, pentru limba romana. Ajunsa la Iasi, insa, aveam sa descopar ca bursa mea nu acoperea decat o parte din cheltuieli si, astfel, am luat hotararea de a ma intoarce acasa, la Liceul Academiei de Stiinte a Moldovei. Acolo totul e gratuit”, isi aminteste tanara moldoveanca. Norocul ei a fost ca niste rude s-au oferit sa o ajute si au platit diferenta, care reprezenta chiar mai mult decat bursa. Clasa a IX-a nu a fost deloc usoara pentru adolescenta: un an greu pentru ea si pentru parintii ei, care „nu scosesera mai nimic din pamant”. Desi se obisnuise la Colegiul National „M.Eminescu”, unde isi indragea colegii si isi admira dascalii, tanara stia ca i-ar fi fost imposibil sa termine liceul la Iasi. Astfel, dupa incheierea primului an, luase deja hotararea sa se intoarca in Republica Moldova, printr-un transfer.

„Primii mei bani i-am castigat din scris!”

Talentul, ambitia si curajul ei i-au fost insa rasplatite. Din clasa a X-a, a fost admisa in proiectul „Burse pentru elevi din mediul rural cu un coeficient de inteligenta superior, provenind din familii defavorizate”, sustinut de Asociatia Pro Ruralis Iasi. Bursa ei se duce acum pe cartile din anticariate, „ca-s mai ieftine si, de fapt, zic acelasi lucru precum cele noi”, crede Camelia Vasilov, pentru care „cititul si scrisul inseamna relaxare, munca, odihna, distractie si… tratament”.

„Primii mei bani i-am castigat din scris! Incepusem colaborarea cu revista Clipa, din Chisinau, iar pentru fiecare articol publicat imi reveneau 80 de lei de-ai nostri, deci 20 de lei romanesti. E ceva!”, povesteste Camelia, cu mandrie. In „banca de memorie” – un carnetel, isi noteaza ideile aparute „de te miri unde”, la care revine atunci cand scrie. „Uneori, ma miram si eu de unele lucruri scrise acolo. Parca le citeam prima data, parca nimeni nu le mai zisese pana atunci”.

La 17 ani, 16 premii pentru poezii si proza

In camera aceea stramta de camin, mi-a aratat cateva reviste in care i-au fost publicate poeziile. Rasfoindu-le, dinaintea ochilor mi se perinda un intreg univers, compus din „aerul uscativ isi rasufla libertatea”, „coclaurile fanteziei”, „ochi de sugativa”, „vartej de hartie”, „stropi de viteza”, „nuca de cer”, „coloana aburului” sau „pulberea ochilor”. Acum, semnatura Cameliei Vasilov poate fi gasita in reviste precum Alecart, Clipa si Urme. La revista Urme, a fost numita redactor-sef, incepand cu anul acesta.

„Colaborez cu mare drag la cele trei publicatii si in paralel am inceput sa fac cursuri de chitara, merg la Palatul Copiilor la un curs de Studii Europene, particip regulat la dezbaterile din cadrul clubului Level de la Colegiul National si sunt, de asemenea, membru al trupei de teatru Les Apos”, isi descrie viata tanara poeta. Timp liber abia daca mai gaseste, insa ii este de ajuns „noaptea pentru odihna”.

„Pana acum am doar 16 premii obtinute la concursuri de poezie si proza, in Republica Moldova si in Romania”, se mandreste, cu modestie soptita, Camelia Vasilov. Pentru acel „doar”, i-am zambit si am felicitat-o. Am parasit camera de camin cu speranta ca, peste cativa ani, catunul Pererita sa devina, poate, chiar „satul lui Grigore Vieru si al Cameliei Vasilov”.

Alexandra Costin