Lemnul masiv al celor cinci jilturi scartaie sub greutatea celor cinci. Rame groase din baga, o doamna isi face vant cu doua frunze ruginii, in coltul scenei se fixeaza cadre, capete aplecate incearca sa desluseasca dileme vechi si noi, telefoane suna pe acorduri de Brahms, iar in randul trei toate mainile intorc pagini.

In plina sarbatoare a universitatii “Al.I.Cuza”, pe 25 octombrie a.c., Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu” din Iasi (BCU), a gazduit incepand cu ora 18.00 intalnirea membrilor clubului “Dilema Veche” cu cititorii ieseni. Atintiti cu ochi-n 3,14, persoanele din sala s-au lasat greu inselate pentru unele momente de faptul ca Dilema ar trata pagini intregi cu viata si aventurile “mogulasului” OTV, Dan Diaconescu. Intrebarea propusa ca tema in dezbaterea grupului Dilema Veche sosit la Iasi, ce fel de cultura vreti in saptamanalul de tranzitie? a ramas spre seara, fara un raspuns macar pe jumatate. Modul in care spatiul acordat discutiilor a fost gestionat de cititorii sau de admiratorii veniti la dezbatere, a facut imposibil un raspuns elitist sau popular.

Dezbaterea “Premiul Nobel sau MTV Awards?” i-a adus la Iasi pe Andrei Plesu, director fondator al publicatiei “Dilema Veche”, Mircea Vasilescu, redactor-sef al gazetei, Marius Chivu, redactor si Luiza Vasiliu, editor web. Discutia a fost moderata de Alexandru Calinescu, vechi “dilematic” si director al BCU care a precizat ca “este o mare placere sa avem aici, o parte din echipa clubului Dilema Veche, care s-a gandit sa-si intalneasca publicul cititor din Iasi”. Mircea Vasilescu justifica prezenta echipei prin faptul ca de cand exista publicatia unii ii acuza ca “suntem prea elitisti, tratam subiecte prea inalte, ca nu suntem accesibili. Altii ne spun, atunci cand ne ocupam de subiecte mai lejere, trendy ca am devenit frivoli, chiar si voi? Aceasta este povara placuta din punctul nostru de vedere pe care o ducem de aproape optsprezece ani. Prin intermediul retelei de socializare Facebook am constatat ca aceasta veche dilema merita repusa in discutie”. Saptamanalul de tranzitie “Dilema Veche” se zbate intre doua directii contradictorii pe care publicatia le transforma in directii complementare: cultura elitista si cultura populara.

Doar dileme in comun

Cand Andrei Plesu paseste in Aula toate privirile se intorc, ziarele aluneca printre degete si zgomotul salii este strivit sub pasii lui greoi. Se asaza pe scaunul din colt si priveste prin lentila-i publicul.

Andrei Plesu isi incepe discursul intr-o nota de umor, definitorie, marturisind ca este “mai mult ornamental la redactie, dar continui sa incasez toate injuraturile si incruntaturile, laude mai putin.” Intelectualul ilustreaza interdependenta dintre cele doua culturi, cea inalta si cea populara, printr-o asociere care aduce zambete in sala “Vrei numai icre negre sau vrei si un carnat de Plescoi? E ca si cum daca vrei una nu poti sa o vrei si pe cealalta. Se pot accepta ambele, dar in dozaje diferite fara ca asta sa insemne ca ai gustul stricat. Stiu ca daca as manca numai carnati de Plescoi as incepe sa visez la icre negre si viceversa.” Dupa un discurs delicios in care scriitorul vorbeste despre faptul ca polarizarea dintre cele doua culturi nu ar trebui sa fie atat de acuta, el invita publicul sa-i “atace” cu intrebari pe cei cinci invitati.

“Pe retelele de socializare se pune problema ce fel de deschidere culturala avem. Este un ideal iluminist in a oferi atata cultura la atat popor. E valabila si viceversa sa oferi fapte demne de un tabloid intr-un discurs elevat”.

Luiza Vasiliu in calitate de editor web este prima care are contact cu publicul. Ea vede reactiile publicului “la cald”, de la nemultumire la extaz. Aceasta conchide ca reactiile publicului sunt perfect echilibrate “Dilema este vie, nu e doar un refugiu elitist. Cand vorbim de Dilema nu exista sau/sau, ci si/si”.

Redactorul Marius Chivu vorbeste despre lansarea “Dilemei Vechi” in reteaua de socializare Facebook. Scopul organizarii acestor intalniri cu cititorii vine in urma constatarii ca desi au 100 de mii de cititori pe luna nu stiu mai nimic despre ei, despre ce le place si ce vor de la Dilema. “Pe retelele de socializare se pune problema ce fel de deschidere culturala avem. Este un ideal iluminist in a oferi atata cultura la atat popor. E valabila si viceversa sa oferi fapte demne de un tabloid intr-un discurs elevat”. Finalitatea promovarii pe Facebook a gazetei a convins multi tineri sa se detaseze de online si sa cumpere publicatia.

Scriitorul Liviu Antonesei surprinde chintesenta impletirii celor doua culturi “Antropologul se ocupa de tot. Traieste in toate lumile care il inconjoara. Tine de limbaj, de discurs nu conteaza subiectul. Nu conteaza “ce”-ul, conteaza “cum”.

“Am sa mor intelectualul lui Basescu”

Membrii clubului “Dilema Veche” au asteptat un feed-back din partea publicului iesean, reactii si sugestii care sa elucideze ce vrea cititorul sa gaseasca in paginile revistei culturale. Daca scopul acestei dezbateri a fost acela de a pune in balanta latura elitista si cea populara a saptamanalului, cei prezenti in sala au purtat discutia si uneori chiar au impins-o spre alt fagas, indepartandu-se de tema. Divagand de la subiectul propus, un iesean curios ii reaminteste acestuia ca a spus candva, ca va raspunde intrebarii referitoare la plecarea sa de la Ministerul Culturii, intr-o perioada benefica a Romaniei. Andrei Plesu ii raspunde in cheie ironica “in limbajul divorturilor traditionale, se numeste nepotrivire de caracter. Imi ajungea in fiecare zi tensiunea la optsprezece. Cand am plecat mi-a scazut”.

Herta Muller, Gabriel Liiceanu, Mircea Geoana, Heidegger, natura romanului, tranzitia fara sfarsit, fatalismul romanesc sunt cateva dintre subiectele abordate de cei cinci “dilematici”.

Televiziunea, “euforia naufragiului” la romani

Dan Diaconescu a fost personajul principal, aflat in centrul tuturor dilemelor. Scriitorul Liviu Antonesei este evident nemultumit de faptul ca unii “mogulasi” precum Dan Diaconescu devin in timp “moguli”, prin atentia concentrata deseori de presa asupra lor.

Desi la inceputurile dezbaterii Andrei Plesu afirmase ca nu si-ar marturisi niciodata o placere jenanta, acesta spune ca “una din placeri este ca ma uit uneori la Dan Diaconescu”. Publicul gusta cu umor aceasta marturie a naturii umane, care este continuata in acelasi ton cu altele “N-ai ocazia sa intalnesti pe strada tipuri umane ca in acel loc. Traiesti intr-un ceas 20 de vieti. Am urmarit o noapte intreaga o emisiune despre clisma. Si daca nu-ti pierzi cumpatul e o experienta unica”. Andrei Plesu descrie experienta diaconesciana, zugravind o Romanie incredibila, cu personaje cum nu ti-e dat sa vezi in alta parte.

“Impresia e ca noi oamenii ne uitam prea mult la TV. Statistic avem cel mai mare consum de televiziune din Europa. Trei, patru ore pe zi, imaginati-va cat de bine ne-ar merge daca ar face oamenii altceva cu timpul acesta”.

Un cititor le reproseaza membrilor redactiei ca Dilema se adreseaza unui popor depresiv. Fiecare dintre cei cinci invitati ofera cate un raspuns sprijinind ideea ca saptamanalul de tranzitie “Are o cantitate de umor constanta si incearca sa relativizeze acest impuls al romanilor de a vedea totul in negru, la modul fatalist”.

Mircea Vasilescu isi exprima propria opinie a originii depresiei in media. “Impresia e ca noi oamenii ne uitam prea mult la TV. Statistic avem cel mai mare consum de televiziune din Europa. Trei, patru ore pe zi, imaginati-va cat de bine ne-ar merge daca ar face oamenii altceva cu timpul acesta”.

In finalul subiectului, Andrei Plesu trateaza cu stilul jovial al serii, problema depresiei la romani. “Romanii au un fel particular de a fi depresivi. Au “euforia naufragiului”. Se plang foarte mult la o discutie, desi comanda o maslinuta, o sticla, si spun ca e criza. La inundatiile din Moldova , oamenii stateau cu apa pana la genunchi intr-un bar si sorbeau o bere. Pentru ei, deocamdata era timpul pentru o bere”.

In finalul dezbaterii, echipa publicatiei Dilema Veche este intrebata daca in timp a reusit sa faca pasi mici sau mari in culturalizare “Am primit mesaje de la oameni, care nu stiau nimic despre Dilema Veche. Ne-au gasit datorita contului de Facebook si au spus ca aceasta este revista pe care o cautau. Sa scoti un tanar din fata monitorului si sa il duci pana la chiosc e un mare pas”.

Cu greu cititorilor de Dilema le-a fost luat microfonul din mana si dezbaterea s-a incheiat. In urma au ramas doar ziarele de Seara atarnate de spetezele scaunelor. Fiecare Dilema isi gasise locul in geanta unei femei sau sub bratul unui barbat.

Redactia CuzaNet